Conceptul de investitie. Tipologia investitiilor

Conceptul de investitie. Tipologia investitiilor

Intr-o abordare generala investitia este privita ca un consum de resurse de natura diversa sau ca o cheltuiala, exprimata in unitati valorice. Definitia lui Pierre Masse reflecta poate cel mai bine, natura si contextul acestui proces, conform caruia investitia este asociata cu "schimbarea unei satisfactii imediate si sigure la care se renunta, in schimbul unei sperante viitoare ce s-ar obtine si al carui suport sunt tocmai bunurile investite", pe scurt, "o cheltuiala certa pentru un viitor incert".

In plan teoretic investitia constituie: un plasament pe termen lung pentru care se estimeaza efecte favorabile; o alocare de resurse, de capitaluri, in activitati apreciate ca fiind profitabile, cu speranta recuperarii lor pe seama veniturilor viitoare, superioare;[2] in cadrul organizatiilor fiind apreciata ca o modificare a patrimoniului generata de realizarea unor imobilizari corporale, necorporale sau chiar financiare.

In plan real, practic, tot ceea ce intreprinde omul, organizatiile sau comunitatea, pentru a-si depasi "conditia" actuala, intr-un context temporal dinamic, presupune de fapt, investitie.[3] De la realizarea unor constructii cu destinatii diverse (pentru productie, institutii de invatamant, spitale etc.), achizitiile de bunuri pentru folosinta indelungata, achizitiile de titluri si active financiare etc., toate constituie forme concrete, reale si diversificate ale investitiilor.

Intr-o abordare mai larga, se poate afirma ca, in fond, tot ceea ce nu se consuma direct, ci se economiseste, constituie suportul investitiilor, care, la randul lor reprezinta baza cresterii economico-sociale. Argumentul in favoarea acestei afirmatii este dat de procesele de antrenare si multiplicare a efectelor generate de investitii, indiferent de sectorul de activitate in care se aplica. Implementarea unui proiect de investitii in sfera productiei de bunuri si/sau servicii are ca efect sporirea, diversificarea ofertei si implicit, daca aceasta este validata de piata, cresterea veniturilor agentilor economici. Concomitent, va fi influentat direct sau prin efectul de antrenare, gradul de ocupare a fortei de munca, iar cresterea numarului de angajati si/sau a castigurilor lor salariale conduce, in ultima instanta, la sporirea cererii de bunuri si servicii. Pe de alta parte, are loc si o crestere a economiilor populatiei, dar si a disponibilitatilor financiare ale agentilor economici care vor putea fi orientate spre realizarea de noi proiecte de investitii.

Deci, investitia reprezinta totalitatea resurselor (materiale, umane, financiare, informatii) alocate pentru dezvoltarea-modernizarea fortei productive a societatii, a intregii vieti sociale, astfel incat sa se creeze conditiile necesare obtinerii unor efecte utile in viitor.

Acumularea de capital fix este menita sa asigure, in viitor un nivel de trai, de civilizatie superioara, comparativ cu situatia in momentul realizarii investitiei. Deci, investitia se defineste partial prin fondurile (cheltuielile) consumate pentru realizarea de fonduri fixe noi, respectiv modernizarea, dezvoltarea celor existente.

Notiunea de investitie, intr-o acceptiune larga, este sinonima cu alocarea, plasarea, dotarea, iar in sens mai restrans, financiar-contabil, reprezinta o cheltuiala facuta pentru obtinerea de bunuri materiale cu valoare mare si durata de folosinta indelungata.

Investitia este instrumentul de realizare-creare a sistemelor tehnico-economice de orice natura, precum si de extindere, modernizare a celor existente, prin actiuni de realizare a unor capacitati si fonduri fixe noi sau de aliniere a acestora la conditiile impuse de mediul tehnologic. Procesele investitionale sunt principala cale de promovare a progresului, din punct de vedere:

tehnic - prin perfectionarea bazei materiale a procesului de productie si cresterea fortelor productive ale muncii;

social - prin usurarea muncii, deci reducerea consumului de energie umana in procesele productive;

economic - datorita cresterii eficientei economice.

Caile de promovare a progresului tehnic sunt: mecanizarea si automatizarea proceselor de productie; robotizarea; modernizarea echipamentelor existente; crearea de mijloace de munca noi; elaborarea si introducerea tehnologiilor moderne; crearea si folosirea de materii prime ieftine si cu performante identice celor traditionale.

Investitiile imbraca doua forme: financiara cu referire la fondurile financiare cheltuite; fizica materializata in executarea de lucrari sau achizitionarea de instalatii, masini-unelte, aparatura, deci fonduri fixe.

Fondurile fixe sunt definite ca acea parte a mijloacelor de munca ce participa cu intreaga lor valoare de intrebuintare la mai multe cicluri de productie, dar isi transmit valoarea in mod treptat asupra produselor finite, pe masura uzarii lor, prin intermediul procesului de amortizare.

In Romania, se practica o clasificare a fondurilor fixe (Legea amortizarii) pe noua grupe, ce contin urmatoarele categorii: cladiri; constructii speciale; masini de forta si instalatii energetice; masini, utilaje si instalatii de lucru; aparate de masura si control; mijloace de transport; animale; plantatii; unelte si accesorii de inventar gospodaresc. Trebuie facuta o observatie: desi corespund definitiei fondurilor fixe, obiectele de inventar nu sunt considerate ca atare datorita diversitatii deosebite si valorii lor reduse, fiind incluse in categoria fondurilor circulante (pentru simplificarea evidentelor contabile).

Caracterizarea completa a proceselor investitionale este oferita de imaginea tridimensionala asupra acestora, avand in vedere dimensiunile: contabila, economica si finaciara.

Dimensiunea contabila este cea mai restrictiva si reduce investitia la notiunea de imobilizare. Din acest punct de vedere, investitia reprezinta totalitatea bunurilor mobile si imobile, corporale sau necorporale, achizitionate sau create de sistemul tehnico-economic, destinate a ramane constant sub acceeasi forma. Bunurile in cauza se inregistreaza in contabilitate in clasa 2 de conturi de imobilizari, fiind grupate astfel:

a. imobilizari legate de exploatare, definite ca "bunuri de orice natura, mobile sau imobile, corporale sau necorporale, dobandite sau create in intreprindere, nu pentru a fi vandute sau transformate, ci pentru a fi utilizate o mai lunga perioada de timp ca instrumente de lucru";

b. imobilizari in afara exploatarii (neproductive), achizitionate sau create in intreprindere pentru alte scopuri, cum ar fi: amenajarea conditiilor de igiena si securitatea muncii; obiective cu caracter social si achizitii de bunuri in scop speculativ (terenuri, imobile, obiecte de arta etc.). Se observa ca, in aceasta acceptiune, accentul se pune pe durata de viata a bunului, care depaseste durata unui exercitiu.

Dimensiunea economica largeste sfera conceptului. Sub aceasta acceptiune, investitia reprezinta toate consumurile de resurse care se fac in prezent, in speranta obtinerii, in viitor, a unor efecte economice (venituri, incasari) esalonate in timp si care, in suma totala, sunt superioare cheltuielilor initiale de resurse. Si aceasta viziune cuprinde referiri la notiunea de durata de viata, dar accentul cade pe materialitatea efortului investitional, precum si pe eficienta actiunii. In aceasta acceptiune, se considera investitii:

achizitionarea de echipamente de lucru si alte bunuri ce, initial, constituie iesiri din trezorerie, dar care au ca urmare incasari suplimentare, economii de costuri etc., esalonate pe o durata mai lunga de timp si care, in suma totala, trebuie sa asigure: refacerea capacitatii de autofinantare a firmei; rambursarea eventualelor datorii contractate cu ocazia realizarii proiectului; crearea unui surplus de venituri care sa asigure imbunatatirea situatiei economico-financiare viitoare a firmei;

alte cheltuieli decat cele referitoare la cumpararea de bunuri si echipamente, cum ar fi: cheltuielile pentru publicitatea de marca; costul programelor de punere la punct a unor noutati in domeniul tehnologic, organizatoric, al resurselor de munca etc.; costul actiunilor de punere la punct a unor produse materiale noi si cheltuieli cu programele de cercetare-dezvoltare. Toate aceste cheltuieli sunt trecute, de regula, pe costurile de productie (clasa 6 de conturi), nu apar explicit in bilant, desi efectul lor scontat asupra trezoreriei firmei, sub forma de intrari, se prelungeste pe o perioada mai lunga de timp.

Dimensiunea financiara considera investitii toate cheltuielile de resurse care genereaza venituri si/sau economii pe o lunga perioada de timp, in viitor si, in consecinta, amortizarea lor se face pe mai multi ani. Aceasta acceptiune inglobeaza toate elementele de imobilizari sau cheltuieli, la care se adauga nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE), generata de cresterea volumului de activitate. Deci, din punct de vedere financiar, valoarea reala a efortului investitional, pentru realizarea unui proiect, este data de costul obiectivului ce se construieste, plus fondul de rulment aferent exploatarii. Nevoia de fond de rulment pentru exploatare rezulta din diferenta intre conditiile impuse de buna functionare a ciclului de exploatare, determinata de cresterea activelor circulante (cresterea stocurilor de materiale, semifabricate, produse finite, creante clienti, TVA de recuperat) si resursele provenite din exploatare (creante furnizori, avansuri, aconturi clienti etc.).

Din punct de vedere financiar, problema cea mai importanta pentru investitii este de a se asigura echilibrul intre resursele si necesitatile sistemului tehnico-economic ce initiaza procesul investitional.

In concluzie, investitia reprezinta orice cheltuiala de resurse facuta in vederea crearii premiselor necesare obtinerii in viitor, pe o perioada mai lunga de timp, a unor efecte scontate.

Elementele definitorii ale conceptului de investitii sunt

continutul concret, material al efortului investitional, care considera investitia ca o structura individualizata de resurse diferite ca natura si volum ce sunt angrenate in realizarea unui proiect;

factorul timp - durata care releva faptul ca orice proiect de investitii are o perioada de viata proprie, caracterizata prin etape si momente bine definite si pe parcursul careia parametrii economici ai proiectului au o evolutie proprie descrisa, de regula, in tabloul de flux de numerar (cash - flow);

notiunea de eficienta conform careia agentul declansator de proiect accepta schimbarea unor disponibilitati prezente de resurse pentru o serie de efecte (incasari) viitoare, care in suma totala sa fie superioare cheltuielilor initiale;

notiunea de risc care decurge din insasi esalonarea pe perioade viitoare a efectelor asteptate, acestea fiind sperante si nu certitudini.

In practica economica exista numeroase modalitati de structurare tehnica si economica a procesului investitional. Criteriile principale de clasificare a investitiilor sunt:

Dupa categoria de fonduri fixe in care se materializeaza, orientarea investitiilor poate fi spre

masini, utilaje, instalatii, linii tehnologice, aparatura;

lucrari de constructii-montaj, dotari edilitare;

lucrari, prospectari geologice pentru descoperirea de noi surse de materii prime;

plantatii, pana la intrarea lor pe rod, precum si cheltuieli pentru achizitionarea de animale pana cand acestea devin productive;

Dupa destinatia lor si natura rezultatelor activitatii, investitiile pot fi

nemateriale (pregatirea fortei de munca, cercetare-dezvoltare, cercetari de piata etc)

materiale (fonduri fixe);

Dupa obiectivul urmarit, investitiile pot fi orientate spre

obiective noi;

dezvoltari;  Sunt cele mai utilizate in perioada actuala de

modernizari;   dezvoltare a economiei romanesti!

reutilari sau reprofilari.

Dupa sfera de activitate, investitiile pot fi

productive;

neproductive;

Dupa legatura pe care o au cu obiectul proiectului

investitii directe - orientate spre obiectivul de baza;

investitii colaterale - materializatate in lucrari ce asigura utilitati (drumuri de acces, camine, cantine, locuinte, aductii de conducte etc);

investitii conexe - realizate in alte ramuri economice, in vederea procurarii de materii prime, materiale, energie folosite de obiectivul de baza.

Din punct de vedere al executiei

in antrepriza (de catre unitati specializate);

in regie proprie (executate de catre investitor, cu forte proprii);

sistem mixt.

Dupa stadiul de realizare a lucrarilor, exista investitii

neterminate (in curs de executie);

restante (cu termene de executie depasite);

terminate.

Dupa modul in care investitiile influenteaza economia firmelor, acestea pot fi

cu efecte directe (fonduri fixe);

cu efecte indirecte (destinate protejarii mediului, cu caracter social, cultural etc.).

Marea varietate a proceselor investitionale nu este epuizata prin clasificarea prezentata, care s-a dorit o trecere in revista a criteriilor de interes si a aspectelor utile in tratarea viitoare a problemelor.