Conceptul de competitivitate

Conceptul de competitivitate

Rolul competitiei

Competitia este un fenomen obiectiv, natural, prezent din totdeauna in mediul inconjurator. Ea nu caracterizeaza numai lumea economica, ci se manifesta si in sfera care cuprinde fenomenul economic: sfera socialului. Intalnim competitie in politica, in cultura, in pozitia sociala, in ceea ce priveste satisfacerea nevoi de comunicare, de exprimare ori de recunoastere sociala.

Competitia este o trasatura a lumii vii, legata de o trasatura esentiala a acesteia adaptabilitatea. Fiind ceva natural nu se poate spune ca este buna sau rea. Formele in care competitia se manifesta pot fi insa influentate de comportamentul uman individual, dar si de cel colectiv, iar aceste influente pot fi caracterizate pe termen lung sau scurt.[1]

Competitivitatea, in sensul cel mai general, poate fi definita drept capacitatea unei natiuni, masurata prin comparatie cu alte natiuni, de a forma un mediu economic, social si politic care sa sustina crearea accelerata de valoare adaugata. Termenul de competitivitate este utilizat in multe sensuri si pe multiple planuri; atunci cand se face referire la dezvoltarea unei tari sau la pozitia acesteia in economia mondiala, competitivitatea ofera posibilitatea comparatiei intre performantele deja realizate si intre potentialele de crestere in viitor.

Exsita doua aspecte de prima importanta care sustin utilizarea termenului de competitivitate in analiza sistemelor nationale moderne, in gasirea solutiilor dorite de dezvoltare umana:

1. Competitivitatea permite o evaluare mult mai detaliata a unei societati decat simpla studiere a cresterii economice.
2. Fiecare om isi poate defini propria stare de multumire sau nemultumire relativ la bunastarea sa, fara a lua in considerare starea celorlalti semeni, dar atunci cand este chemat sa enunte criterii pe baza carora isi evalueaza aceasta parere, el recurge la comparatii cu alte persoane cunoscute. Natiunile nu se comporta diferit atunci cand vor sa-si cunoasca pozitia in lume; ele incearca sa se compare dupa anumite criterii, competitivitatea lor mondiala fiind cea care le da masura puterii, a viabilitatii si a capacitatii lor de crestere durabila. Proba de competitivitate a unei natiuni se sustine pe piata mondiala, dar ea semnifica trecerea examenului de eficienta economica si sociala pe piata interna.[3]

Nivelul la care se genereaza competitivitatea este cel microeconomic, iar nivelul la care se sustine competitivitatea este cel macroeconomic.

Din punct de vedere microeconomic, competitivitatea se poate defini drept capacitatea unei structuri microeconomice de a castiga sau apara un segment de piata. Pe o piata stabila, o intreprindere competitiva are automat profituri pozitive stabile, o tehnologie moderna, o organizare concreta a productiei si a desfacerii. Acest lucru presupune faptul ca intreprinderea poate sa supravietuiasca si chiar sa creasca in orice mediu economic, nu doar cel intern, ci si pe piata internationala.

Cat priveste latura perspectiva macroeconomica, competitia se poate defini drept capacitatea unei structuri macroeconomice de a castiga sau apara  parti din piata la interior si la exterior. Din acest punct de vedere, competitivitatea inseamna a extinde exporturile in alte tari si a limita importurile in propria tara.

Scopul politicilor macroeconomice este de a oferi motivatii tuturor agentilor economici pentru a actiona pe piata interna si internationala. Competitivitatea unei natiuni presupune realizarea unui echilibru stabil intre politicile de incurajare a asumarii de responsabilitate si risc la nivelul producatorilor si politicile de protectie sociala la nivelul consumatorilor.[4]

Un rol important important in competitivitatea macroeconomica il joaca aspectele structurale ale economiei nationale.

Competitivitatea este o notiune care se refera la orizonturi temporale pe termen lung; de aceea, in afara de cresterea variabilelor de crestere economica clasica, o importanta deosebita o au aspectele educationale, culturale, cele legate de motivatii sau utilitati personale.

Gradul de competitivitate caracterizeaza un mediu la un anumit moment dat ; el poate fi diferit pentru un alt mediu in acelasi moment sau pentru acelasi mediu in alt moment de timp. Se poate face o evaluare a gradului de competitivitate a unui mediu aflat in conditii de relativa stabilitate prin numarul de intrari pe piata intr-o perioada data, atunci cand acest numar este aproximativ egal cu numarul de iesiri de pe piata.

Clasificari[5]

Clasificarea competitiilor se poate face dupa multiple criterii, dar in toate cazurile exista o tendinta de a defini tipuri ideale care converg spre realitate si nu realitatea.

O prima clasificare poate fi aceea a competitiei deschise si competitiei inchise.

Competitie deschisa este acea competitie care se desfasoare in mod direct cu mediul si doar indirect cu competitorii. Dintre toti competitorii plasati in acelasi mediu castiga acela care obtine o mai buna performanta raportat la un parametru sau complex de parametrii oarecare, in conditiile in care actiunile fiecariu concurent nu influenteaza actiunile altui concurent.

O competitie inchisa este acea in care fiecare competitor e angajat direct impotriva celorlalti, in care un castig al unui reprezinta automat o pierdere a altuia sau a altora. In concluzie, o competie deshisa este o cursa de alergari, iar un model de competitie inchisa este un model de meci de box.

Caracterul mai inchis sau mai deschis al competitiei este dat de gradul de restrictie ce caracterizeaza mediul concurential. Intr-un mediu care, prin natura sa, prezinta dificultati mari pentru atingerea scopului dorit, adica are un grad mare de constrangere, numarul de competititori va fi relativ mic, si principala dificultate va fi infrangerea restrictiilor mediului, nu a opozitiei competitorilor; deci va fi o competitie deschisa.

Gradul de constrangere a unui mediu competitional matur tinde sa fie ridicat pentru ca atunci cand nu exista restrictii naturale apare restrictia artificiala a supraaglomerarii, care il mentina ridicat.

Economia se afla intr-o permanenta oscilatie intre caracterul inchis si cel deschis al competitiei ceea ce re prezinta, in opinia multor specialisti, unul din motoarele progresului economic prezent sistematic in istorie.

Din punct de vedere al dinamicii fondului economic pe care ea se desfasoara, competitia poate fi clasificata in tactica si strategica. O competitie desfasurata pe un fond economic relativ stabil va fi o competitie tactica; una desfasurata pe un fond instabil, dinamic, va si una strategica. Un fond economic stabil este unul care prezinta fluctuatii reduse ale principalilor parametri externi vietii economice propriu-zise care influenteaza viata economica: tehnologiile, legislatia, necesitatile de consum, conditiile sociale generale, rezervele naturale de resurse materiale. Instabilitati ale fondului economic pot fi prin urmare induse prin fenomene cum ar fi descoperirea unor noi tehnologii, modificari legislative majore, crize, descoperiri de zacaminte minerale destul de mari pentru a influenta echilibrulul cerere-oferta intr-o anumita ramura.

Succesul in aceste doua tipuri de competitie necesita adesea nu numai retete de abordare teoretica diferita  dar si calitati manageriale diferite. Competitia tactica este castigata prin tenacitate, stabilitate in aplicarea unor metode verificate ca fiind corecte, acumularea de experienta pozitiva, prudenta. Competitia strategica este castigata de initiativa, curaj, risc, indrazneala de a renunta la tipare care nu sunt adecvate, spirit critic si mai ales vizionar; in competitia strategica, experienta este privita critic si acea parte din ea care nu rezista criticii este inlocuita cu viziunea.

A face diferentsa intre o situatie tactica si una strategica, a folosi abordari adecvate in fiecare dintre ele permite unui agent economic nu numai sa supravietuiasca crizelor negative, dar chiar sa obtina un profit relativ din ele ori de cate ori ii permite sa valorifice o situatie de criza "pozitiva". Este esential ca modificarea metodelor sa nu fie insotita si de modificarea principiilor de conduita economica.

O a treia clasificare a competitiilor, din punct de vedere al raportarii la concurent, este acea de competie distructiva si competie nedistructiva. Competia distructiva poate avea la randul sau unul sau doau obiective: dislocarea concurentului sau absorbtia concurentului. Cea nedistructiva, sau de control a concurentului, poate avea ca obiectiv fie redimensionarea segmentului de piata a unui concurent actual, fie interzicerea patrunderii pe piata a unui potential concurent.(competitivitate dan voiculescu)

Mecanismele concurentiale difera in functie de perioada, de tara si de piata. Factorii si conditiile care determina conturarea tipurilor de concurenta sunt:

• Numarul si puterea economica a participantilor la tranzactii;
• Gradul de diferentiere a bunului care satisface o nevoie;
• Facilitatile acordate sau restrictiile ridicate in calea celor ce doresc sa intre intr-o anumita ramura sau piata nationala;
• Gradul de transparenta a pietei;
• Raportul dintre cererea si oferta de bunuri;
• Complexitatea si functionalitatea retelelor de piete;
• Conjuntura politicii si a pietei interne si internationale;

Concurenta perfecta vs concurenta imperfecta[6]

In teoria microeconomica, structura pietei este definita prin ansamblul acelor caracteristici care determina relatiile concurentiale dintre agentii economici, cele mai importante fiind:

• gradul de concentrare al firmelor ce opereaza pe piata;
• barierele la intrarea pe piata a noilor firme vanzatoare sau cumparatoare;
• gradul de diferentiere a produsului

Gradul de concentrare a companiilor pe piata se situeaza intre cele doua cazuri extreme, fiecare dintre acestea avand consecinte strategice majore pentru companii:

Concurenta perfecta: functionarea perfecta a unei piete presupune existenta a numerosi cumparatori si vanzatori, produsele sunt identice sub toate aspectele, iar firma accepta pretul stabilit de piata. In acest mediu, firma perfect informata si competitiva urmareste maximizarea profiturilor prin stabilirea nivelului optim al productiei ce poate fi comercializat la pretul pietei. In acest caz presiunile peitei primeaza, ceea ce din punct de vedere strategic este o situatie nedorita.

Monopolul pur: in aceasta situatie, firma se autoidentifica cu industria in sine; nu exista nici un fel de concurenta, singura companie existenta in ramura economica detinand controlul absolut asupra preturior si avand capacitatea de a ridica bariere puternice la intrarea competitorilor pe piata. Din punct de vedere strategic, compania monopolista isi maximizeaza profiturile si valoarea adaugata pe seama clientilor sai, operand cu pretul maxim pe care-l poate suporta piata.

In realitate, mediul concurential al companiilor este imperfect. Strategia corporativa trebuie sa faca fata unui spectru larg de imperfectiuni ale pietei, pritre care se  numara imperfectiunile de ordin structurat si cel de ordin cognitiv.

In cazul primei categorii, economiile de scara, care apar in situatiile in care cresterea capacitatii de productie a unei firme, determina cresterea mai mica a costurilor totale fata de volumul insusi al productiei. Totodata aici apar posesiile de brevete de inventii, diferentierea produselor prin caracteristici tehnice, contracte exclusive cu furnizorii si existenta unui grad mare de integrare pe verticala.

In cazul al doilea, inperfectiuni de ordin cognitiv, apar: restricitonarea fluzurilor de informatii cu incidente asuprra cresterii costurilor de tranzactionare, rationalozarea limitata si comportamentul oportunist al jucatorilor, accesul inegal al cumparatorilor si vanzatorilor la informatie.

In contextul acestor imperfectiuni ale pietei, din punct de vedere strategic este dezirabila existenta catorva companii mari in ramura, adica este mai eficienta structura de de piata de tip oligopol. Tendinta strategica va viza obtinerea sau mentinerea oligopolului prin reducerea costurilor, diferentierea produselor, incheierea de acorduri cu alte companii sau prin crearea de aliante strategice.

Gradul de intensitate a concurentei este cuantificabil cu ajutorul coeficientului de concentrare a valorii adaugate sau a cifrei de afacere intr-un numar mic sau mare de firme si depinde de doua variabile:

• Numarul total de firme dintr-o ramura: care determina puterea de cumparare asupra furnizorilor, invers proportionala cu numarul firmelor;
• Configuratia de firme care formeaza ramura: care datermina profitabilitatea; daca exista mai multe companii de marimi similare, atunci este posibila crearea unor intelegeri tactice care sa urmareasca cresterea profiturilor; daca numarul companiilor scade, intelegerile tactice par improbabile, angajandu-se in lupta concurentiala de diminuare a preturilor si/sau a profiturilor.

Concurenta loiala vs concurenta neloiala

Concurenta loiala sau corecta se caracterizeaza prin utilizarea nediscriminatorie a instrumentelor concurentiale, in conditiile accesului liber pe piata, a deplinei cunoasteri si conformari la totalitatea reglementarilor privind relatiile dintre producatori, vanzatori si dintre vanzatori si cumparatori.

Concurenta neloiala sau incorecta consta in oferirea de stimulente publice sau private care distorsioneaza concurenta libera, scutirea descriminatorie de taxe si impozite pentru anumiti agenti economici, licitatii extraeconomice de patrundere si mentinere pe piata, incheierea de acorduri intre intreprinderile concurente, abuzul de pozitie dominanta, aliante strategice sau concentrari cu scopul restrictionarii sau eliminarii concurentei.

Competitivitatea prin pret vs competitivitatea fara pret

Prin competitivitate se intelege capacitatea de a obtine o productivitate inalta, pe baza utilizarii inovative a resurselor umane, financiare si materiale. Competitivitatea este capacitatea de a crea valoare, printr-un efort de inovare si de introducere a progresului tehnic, pentru consumatori tot mai sofisticati si exigenti care sunt dispusi sa plateasca preturi mai mari pentru utilitatea superioara pe care o percep. Competitivitatea este totodata un fenomen complex, supus unei multitudini de metode de cuantificare, care asigura succesul jucatorilor in lupta concurentiala, atat la nivel micro cat si la nivel macroeconomic.

Confruntarea concurentiala poate avea loc pe culoarele economic, extraeconomic sau o combinatie a lor. Din punct de vedere economic este important sa se faca o distinctie intre instrumentele luptei de concurenta care genereaza competititvitatea prin pret si competitivitatea fara pret. Printre instrumentele extraeconomice se regasesc: furnizarea de informatii generale pentru toti clientii; asumarea responsabilitatii sociale de catre companii;

Competitivitatea prin pret are la baza aptitudinea unei intreprinderi si , prin extindere, a unei tari, de a propune produse cu preturi mai mici decat cele ale concurentilor, actionand asupra uneia sau mai multor componente ale pretului;

Costurile de productie

Cursul de schimb

Comportamentul privind profitul exportatorilor

Competitivitatea fara pret vizeaza efectul unor factori care nu au o influenta directa asupra preturilor, dar care pot coditiona succesul unei firme de a-si impune produsele pe piata. In decizia de cumparare a clientului exista cel putin sase criterii adiacente pretului, care au o importanta fundamentala: calitatea, gradul de inovatie, termenul de livrare, notorietatea marcii, intretinerea si serviciile post-achizitie si dinamismul comercial. Acest tip de competitivitate constrange firmele la ascultarea mesajelor pietei, la colectarea informatiile privind inovatiile tehnologice.

Optiunea pentru  una dintre cele doua tipuri de competitivitate are la baza strategia de cultivare a avantajului competitiv prin costuri, bazata pe productivitatea inalta si imbunatatiri continue sau prin diferentierea produsului de cel al competitorilor.

Dincolo de beneficiile derivate din costurile reduse, diferentiere, performante tehnologice superioare, calitatea produselor si serviciilor adiacente, avantajul concurential durabil pot fi consolidat prin:

Integrare pe verticala: achizitionarea in amonte a furnizorilor de materii prime sau/ si in aval a distribuitorilor, ceea ce creeaza avantajele greu de egalat de catre concurenti;

Sinergia: imbinarea componentelor unei intreprinderi astfel incat intregul creeaza o valoare mai mare decat suma valorilor individuale. Avantajele sunstantiale se consolideaza pe parcursul mai multor ani si cuprind ansamblul culturii si stilului organizatiei.

Cultura, modelul de conducere si stilul organizatiei: va duce la produse inovatoare, niveluri exceptionale de servicii, reactii rapide la noile evolutii ale pietei .

Avantajele competitive deosebite se pot obtine mai ales prin reducerea semnificativa a perioadelor in care inovatia este concretizata in produse. Ciclul inovare dezvoltare poate plasa firmele care il scurteaza pe pozitia celor mai rapizi inovatori. Firmele capabile sa ofere primele un produs sau un serviciu noi pe piata vor detine un monopol temporar care, bine utilizat, le va permite sa-si creeza o clientela si sa obtina efecte favorabile de imagine.[7]