Cap.1 Precursorii Bancii Centrale de Emisiune
Principala cale de punere in circulatie a bancnotelor era acordarea creditelor de reescontare. Existenta Bancii de Emisiune presupunea existenta unei retele de banci comerciale care sa preia bancnotele emise de Banca de Emisiune si sa le repartizeze sub forma unor credite de scont.
In capitalism, intre sistemul banesc si sistemul de credit, intre Banca de Emisiune si bancile comerciale exista o legatura organica. Prin credit, capitalistii utilizeaza banii ca marfuri pentru producerea profitului . Banii capata astfel, in afara de valoarea de intrebuintare pe care o au ca bani, o valoare de intrebuintare suplimentara, anume aceea de a functiona in calitate de capital. Valoarea lor de intrebuintare consta in profitul pe care-l produc atunci cand sunt transformati in capital, banii devenind astfel o marfa.
Caracteristic pentru aceasta marfa este faptul ca in anumite cazuri ea nu se cedeaza definitiv, ci numai se imprumuta, reintorcandu-se la proprietar, dupa ce s-a realizat valoarea ei de intrebuintare, adica dupa ce s-a produs plusvaloarea. Dezvoltarea sistemului de credit capitalist, deci posibilitatea comerciantilor si industriasilor de a dispune, prin intermediul bancherilor, de economiile banesti ale tuturor claselor societatii, constituie o cerinta legata de dezvoltarea comertului cu marfuri.
In tara noastra, sistemul de credit capitalist s-a format pe doua cai:
1) transformarea zarafilor si camatarilor in bancheri capitalisti; acestia imprumutau mai putin burghezia industriala si comerciala si mai mult pe domnitori si boieri.
Ex. la Bucuresti - Stefan Baltaretu, Stefan Meitani, Hagi Moscu; la Iasi - Andrei Pavli, Kirkor Adamachi, Spiro, Acatu, etc.; Michel Daniel (Iasi) imprumuta pe domnitorul Mihail Sturdza si pe boieri.
Riscul bancherilor de a ramane neachitati la scadenta era mare, deci acestia practicau dobanzi foarte ridicate (18, 24, 30, 40% pe an). Dobanzile nu conveneau burgheziei, deoarece reduceau plusprodusul insusit de acesta, iar capitalul bancherilor era redus (aveau doar capitaluri proprii).
2) crearea unor banci pe actiuni, cu ajutorul statului
Mosierii cereau infiintarea unei banci de credit funciar, negustorii doreau banci de scont si circulatiune.
. Obsteasca Adunare exprima in 1832 dorinta de a crea o banca nationala.
. La 1850, domnitorul Stirbey trateaza cu doi capitalisti din Prusia infiintarea unei banci de scont si circulatie.
. In Moldova se cunoaste, pana in 1859, existenta unor proiecte de banci, din care trei intocmite de economistul N. Sutu, iar altul (1852) intocmit de Grigore Alex Ghica.
. In 1856 ia fiinta Banca Nationala a Moldovei.
. Intre 1859-1880 mai apar inca 18 proiecte, din care 8 elaborate de ministrii de finante sub presiunea burgheziei interesate. Numai doua dintre acestea se infaptuiesc: sucursala din Bucuresti a Bancii Imperiale Otomane din Constantinopol si Creditul financiar rural.
Initiativa infiintarii bancii capitaliste a fost sustinuta de burghezia
industriala si comerciala, care urmarea ca aceste banci sa beneficieze de privilegiul emisiunii de bancnote. Problema acoperirii marilor nevoi de bani pentru satisfacerea cerintelor comerciale si industriale nu s-a rezolvat prin cresterea productiei de aur si argint si prin adoptarea bimetalismului, ultima solute ramanand banii de credit, in special bancnotele.
O alta categorie de interesati in crearea unei banci de emisiune era mosierimea, care ar fi dorit un credit pe termen lung si cu dobanda mica. Initial, mosierimea a manifestat o rezerva fata de crearea Bancii de Emisiune, deoarece aceasta trebuia sa acopere, in primul rand, nevoile de credit ale comerciantilor si industriasilor.
Contributia statului la crearea bancilor capitaliste a fost proportionala cu interesul pe care cele doua clase care-l conduceau (mosierimea si burghezia) il aveau in infiintarea unui sistem bancar, menit sa acopere deficitul prin imprumuturi in sume mari, cu dobanda mica.
Si capitalistii straini aveau interes in constituirea bancilor pentru a inlesni patrunderea capitalului strain in Tarile Romane si transformarea capitalului inactiv autohton in capital activ, aducator de profit pentru capitalistii straini.
Banca Nationala a Moldovei si-a inceput activitatea la 12/24 martie 1857, la Iasi. Capitalul bancii asa-zis "nationale" nu putea fi exprimat, pe vremea aceea, decat in bani straini: in speta 10 mil. de taleri de Prusia, impartiti in 50.000 de actiuni a cate 200 de taleri fiecare. Capitalistii din Moldova detineau doar 10% din numarul total de actiuni.
Banca Nationala a Moldovei avea privilegiul sa emita bancnote convertibile al vedere, cu valori de la 40 de sorocoveti in sus, cu acoperire in aur si argint de cel putin 1/3 din volumul bancnotelor in circulatie. Pentru rest, banca trebuia sa dispuna de cambii si alte valori cu scadente pana la 90 de zile. Pe langa emisiunea de bancnote, banca mai avea dreptul sa faca oricare alte operatii mai mult sau mai putin bancare: scont, imprumut pe ipoteca, amanet, etc.
Din cauza opozitiei Turciei, banca a inceput sa functioneze abia la 24 martie 1857, neajungand sa emita bancnote. La 14 iunie 1858 banca a fost declarata in stare de faliment, cauza principala fiind politica de credite (credite neachitate datorita imprumuturilor acordate in sume foarte mari).
In ce priveste creditul funciar destinat mosierimii, eforturile s-au concretizat intr-o vasta actiune de propaganda si intr-o serie de proiecte care s-au succedat la intervale foarte scurte in anii 1872-1873. In cele dinn urma, dupa dezbateri aprinse in parlament, care scoteau la iveala diferitele interese de grup din sanul burgheziei si mosierimii, proiectul marilor proprietari funciari a devenit in aprilie 1873 legea pentru creditul funciar roman.
Pentru constituirea "Primei societati de credit funciar roman din Bucuresti" s-au asociat 136 mosieri, ale caror mosii, inscrise la ipoteca si cuprinzand terenuri arabile, vii, paduri si munti aveau o valoare declarata dupa venit de 26 156 434 lei. Societatea a fost infiintata in iunie 1873, iar creditele, acordate pe baza de scrisuri funciare si pe termene intre 10 si 60 de ani, au totalizat pana in anul 1915 suma considerabila de 725 113 900 lei aur.
Pe baza acelorasi principii organizatorice a fost infiintat in 1875 Creditul funciar urban Bucuresti, iar in 1881 Creditul funciar urban Iasi, in vederea sprijinirii marilor proprietari de imobile urbane. Ca si Creditul funciar rural, aceste institute au contribuit la accentuarea contradictiilor care in economia tarii, in stadiul ei de atunci existau, firesc.
Succesul obtinut de mosierime prin infiintarea creditului funciar era incomplet fara infiintarea bancii de emisiune.
