Statul

Statul

Obiective specifice:

Sunt analizate conceptul, aparitia, esenta, functiile, elementele (populatie, teritoriu, resursele naturale, suveranitate) si legitimitatea statului.

Conceptul de STAT a cunoscut numeroase maniere de abordare in functie de epocile istorice, dar si de autori. In sensul actual, statul este un concept tehnico-juridic care reprezintǎ institutionalizarea juridicǎ a puterii politice, este ordinea juridicǎ structuratǎ si coerentǎ.

Aparitia statului modern este un proces de lungǎ duratǎ, concomitent cu aparitia si dezvoltarea Constitutiei. Se pot distinge mai multe etape ale statului modern:

- statul feudal, care concentra puterea in mainile regelui si care era principalul izvor (sau furnizor) de drept;

- statul absolutist, caracterizat prin aparitia alǎturi de monarh a altor forme de putere (legislativǎ, judecǎtoreascǎ) si prin aparitia teoriilor contractualiste (Jean Jaques Rousseau) precum si a Constitutiilor scrise (sf. sec. 18);

- statul liberal, care impune suveranitatea poporului prin recunoasterea drepturilor naturale ale omului (sf. sec. 19);

- statul de drept, prin care se impune, cel putin semantic, domnia legii (incep. sec. 20);

- statul de drept si social, prin care statul este subordonat legii si nevoilor cetǎteanului (dupǎ al II-lea rǎzboi).

Esenta si legitimitatea statului

Problematica esentei statului rǎspunde intrebǎrii privind necesitatea si ratiunii de a fi a statului. Sunt douǎ conceptii opuse in aceastǎ privintǎ:

cea care considerǎ cǎ este un instrument (o masinǎ) de dominare, un element coercitiv al guvernantilor (clase dominante, suprapuse), care se impune prin intermediul a numeroase organe, autoritǎti, mecanisme ce utilizeazǎ forta (de stat);

cea care considerǎ cǎ este vorba de o manifestare de vointǎ comunǎ, bazatǎ pe un ansamblu comun de valori si care se impun fiindcǎ membrii colectivitǎtii au constiinta necesitǎtii lor.

Legitimitatea statului cautǎ sǎ explice dominatia statului asupra individului. Aceasta se explicǎ prin faptul cǎ puterea (dominatia statului) este o putere constituantǎ, originarǎ, naturalǎ exprimatǎ prin norme juridice.

Functiile statului exprimǎ raporturile care se stabilesc intre esenta statului si rolul sǎu social, ceea ce constituie raportul intre modalitǎtile concrete de organizare a cetǎtenilor si scopul pentru care a fost creat mecanismul juridic.

Sub aspect juridic, functiile statului reprezintǎ manifestǎri de vointǎ ale autoritǎtilor statale si iau forma actelor normative. Cele mai cunoscute functii sunt: legislative, executive si jurisdictionale.

Elementele statului. Intr-un sens larg, ele sunt: populatia, teritoriul si suveranitatea asupra lor. Dreptul constitutional are in vedere aceste elemente doar sub aspectul puterii de stat. (Nu abordeazǎ aspectele demografice, geografice etc.).

Populatia este cadrul uman asupra cǎruia se exercitǎ puterea statalǎ. Ea cuprinde toate persoanele care se aflǎ pe teritoriul unui stat. Populatia cuprinde toti cetǎtenii, strǎinii si apatrizii care se gǎsesc la un moment dat pe teritoriu. Teritoriul cuprinde cadrul geografic in care se exercitǎ puterea de stat. El include navele si ambasadele.

Suveranitatea a fost la inceput totuna cu puterea de stat.  Astǎzi, ea desemneazǎ o trǎsǎturǎ (un element) al puterii statale in baza cǎreia statul dispune de putere supremǎ in interior si de independentǎ in exterior. Suveranitatea se defineste in raport cu suzeranitatea, dependenta si ocupatia.

Teme de control:

Care este sensul actual al conceptului de stat ?

Care sunt elementele statului ?

Ce intelegem prin suveranitate ?

Verificarea de cunostinte

Test grila (demonstrativ)

Populatia statului cuprinde:

a.  Populatia rezultata in urma ultimului recensamant

b. Toti cetatenii, strainii si apatrizii la un moment dat

c.  Populatia cu cetatenia statului

Baremul de evaluare:

Bibliografie recomandata:

Constitutia Romaniei in Monitorul Oficial al Romaniei, Nr. 758 din 29 oct. 2003

Cǎlinoiu, Constanta, Duculescu, Victor, Drept constitutional si institutii publice, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2008

Deleanu, Ion, Institutii si proceduri constitutionale, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006

Muraru, Ioan, Drept constitutional si institutii politice, Ed. Lumina Lex, 2001

Ion Marin, Ordinea Constitutionalǎ in contextul integrǎrii Romaniei in Uniunea Europeanǎ, Ed. "Romania 2000", Bucuresti 2007

Ion Marin, Ordinea constitutionala si securitatea nationala in contextul integrarii si globalizarii, Editura Sitech, 2009

Studiu de caz

Suveranitatea, nucleul prerogativelor nationale

Toate legile fundamentale romanesti, aparute pe parcursul unui secol si jumatate, incepand cu Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris (1864) si continuand cu Constitutiile de la 1866 pana la 1991, au avut drept nucleu central garantarea prerogativelor nationale.

In sens clasic, prin suveranitate intelegem acea calitate a puterii de stat in temeiul careia poporul are vocatia de a decide direct sau prin reprezentantii carora le-a cedat prin alegeri aceasta vocatie, fara nici o imixtiune, in toate problemele interne si externe, cu respectarea celorlalte state, precum si a principiilor si celorlalte norme general admise ale dreptului international.

Suveranitatea are doua componente, in functie de sistemul de referinta, fata de cel extern actionand sub forma independentei, iar fata de cel intern sub forma suprematiei, respectiv a obligativitatii respectarii legilor, incepand cu Constitutia. Aceste doua prerogative exprima plenitudinea si neconditionarea acestor puteri pe plan intern si extern.

In dreptul constitutional, suveranitatea este analizata sub trei aspecte: suveranitatea poporului, suveranitatea nationala si suveranitatea de stat. Suveranitatea puterii de stat este o trasatura a acestei categorii, constand in independenta si suprematia puterii, respectiv in realizarea vointei guvernantilor ca vointa de stat.

Aceasta inseamna ca, desi au o radacina comuna, formele suveranitatii (a poporului, nationala si de stat) au un continut diferit in functie de titular, in esenta, fiind vorba de o interpretare si o evolutie in folosul detinatorilor ultimi - guvernantii. Fiind insa vorba de principii esentiale, garantate de Constitutie, aceste prerogative raman in fondul lor imuabile.

Aceasta trasatura, garantata de imuabilitatea puterii poporului, asigura functionarea suprematiei si independentei, respectiv a suveranitatii (poporului, natiunii, statului) si in raport cu noile institutii suprastatale ale UE.