Consideratii generale privind participantii in procesul penal

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND PARTICIPANTII IN PROCESUL PENAL

I.1. Delimitari conceptuale

In urma savarsirii unei infractiuni ia nastere un conflict de drept penal substantial care genereaza un raport juridic de drept penal. Acest conflict este adus spre rezolvare in fata justitiei penale, in cadrul unui proces, situatie in care ia nastere un raport juridic procesual penal, care se dezvolta si se rezolva progresiv cu devoltarea si solutionarea procesului penal.

Solutionarea raportului juridic procesual penal se realizeaza prin rezolvarea conflictului aparut in procesul de aplicare a normelor juridice penale, in cadrul distinct al unui proces penal care se compune dintr-un complex de acte succesive, indeplinite de anumite organe si persoane care au diferite calitati procesuale. Procesul penal este, prin urmare, o activitate complexa reglementata de lege care se desfasoara progresiv si coordonat, prin participarea organelor judiciare si a unor persoane ca titulare de drepturi si obligatii, in scopula constatarii faptelor care constituie infractiuni si pentru tragerea la raspundere penala celor care le-au savarsit. Aceste organe si persoane carea, prin activitatea lor, participa la realizarea scopului procesului penal, au calitatea de participanti in desfasurarea acestuia.

Delimitarea conceptuala concreta a notiunii de participant in procesul penal este indiscutabil legata de notiunea de proces penal. Astfel, dintre definitiile procesului penal, o redam pe urmatoarea (care se bazeaza pe o corelatie evidenta dintre procesul penal si participantii la acesta)[1]: procesul penal este activitatea reglementata de lege, desfasurata intr-o cauza penala, de catre organele judiciare cu participarea partilor si a altor persoane, ca titulare de drepturi si obligatii, avand ca scop constatarea la timp si in mod complet a infractiunilor si tragerea la raspundere penala a celor care le-au savarsit, pentru asigurarea ordinii de drept si pentru apararea intereselor legitime ale persoanelor.

I.1.1. Notiunea de participant in procesul penal

In aceasta subsectiune ne vom ocupa de raportul dintre notiunile de "participant" si "parte" si apoi vom analiza amanuntit prima dintre acestea, urmand ca in urmatoarea subsectiune sa ne ocupam exclusiv de analiza notiunii de "parte" in procesul penal.

In primul rand, trebuie sa mentionam ca in literatura juridica de specialitate din tara noastra, in ceea ce priveste notiunea de participanti in procesul penal, exista doua acceptiuni (larga si restransa).

In sens larg, notiunea de participanti incorporeaza toate persoanele care au rol in vreo activitate procedurala[2], din randul acestora facand parte organele judiciare, partile, aparatorul si alte persoane, acceptiune care este mai putin folosita si nu are o semnificatie tehnica, intrucat presupune reunirea in aceasta notiune a tuturor celor care iau parte la proces. Mai exact, daca expresia "organe judiciare" are un continut aproape fara dubii, in acceptiunea mentionata exista o expresia "persoane", ce poate induce in eroare pe cei nefamiliarizati cu limbajul juridic, unde ar putea fi inglobate (fara a avea o contributie directa la desfasurarea procesul penal si mai ales la solutionarea acestuia), cum ar fi: agentii de paza a cladirilor organelor judiciare si mai ales a salilor de judecata, soferii judecatorilor, procurorilor si aparatorilor, insotitorii inculpatilor arestati ca reprezentanti ai penitenciarelor in care acestia sunt detinuti, cat si agentii de citare.

In sens restrans, prin participanti in procesul penal se inteleg organele judiciare, partile si aparatorul[3].

Daca am incerca sa comparam cele doua acceptiuni, ar rezulta ca prima se refera la o notiune de participare mai complexa, incluzand in plus acele persoane care au un rol auxiliar in procesul penal (in materia probatiunii sau in cea a executarii): grefierii, executorii judecatoresti, expertii, interpretii, traducatorii, martorii, martorii asistenti, denuntatorii etc. Aceasta categorie de participanti, sau mai concret spus, unii dintre acesti participanti nu sunt intalniti la toate procesele penale, prezenta lor fiind determinata de natura si imprejurarile concrete ale fiecarei cauze[4].

Imbratisand cea de a doua acceptiune, trebuie sa mentionam ca in cadrul organelor judiciare intra instantele de judecata (si aici au in vedere numai completele care judeca dosare de natura penala de la judecatorii si sectiile penale de la celelalte instante), reprezentantii Ministerului Public (procurorii si procurorii militari) si organele de cercetare penala (angajatii Ministerului Administratiei si Internelor[5], de obicei, ofiteri de politie cu studii superioare de profil juridic). Pe de alta parte, dintre partile in procesul penal, una este obligatorie (invinuitul sau inculpatul), alta fiind obligatorie numai in cazul anumitor infractiuni pentru urmarirea si judecarea carora este necesara prezenta si marturia sa (partea vatamata), iar in cazul in care partea vatanata se constituie si parte civila, in cazurile in care legea prevede, pe langa invinuit sau inculpat in procesul penal este chemata si partea responsabila civilmente. In ceea ce priveste aparatorul, acesta are calitatea de avocat dobandita conform Legii nr. 51/1995, republicata, si prezenta acestuia este obligatorie numai in anumite cazuri prevazute explicit de lege (reprezentare legala), in restul situatiilor acesta intervenind pe baza unei reprezentari conventionale.

Ca o concluzie, putem afirma ca raportul din notiunile de "participanti" si cea de "parti" este de incluziune a celei de a doua categorie in prima, impreuna cu organele judiciare si aparatorul.

Nu in ultimul rand, trebuie sa mentionam ca sensurile participatiunii in dreptul penal si in cel procesual penal nu trebuie confundate. Astfel, in dreptul penal notiunea reuneste persoanele care au conlucrat la savarsirea infractiunii (coautori, complici, instigatori). Dimpotriva, dreptul procesual penal cuprinde in notiunea de participanti si acei subiecti care desfasoara activitatea impreuna in cadrul procesului penal.

Daca privim participantii in procesul penal prin prisma raporturilor juridice procesuale in care acestia se afla observam ca ei au si calitatea de subiecti procesuali. De aceea, in opinia unor autori[6], participantii mai poarta si denumirea de subiecti procesuali. Intrucat procesul penal se desfasoara in conditiile principiului oficialitatii, aceiasi autori a clasificat subiectii procesuali, tinand seama si de acest criteriu, in subiecti oficiali si subiecti particulari. Subiectii oficiali sunt acele persoane care indeplinesc atributii privind activitatea organelor judiciare penale. Astfel, subiecti oficiali se pot imparti, la randul lor, judiciari (judecatori, procurori, lucratori in aparatul organelor de cercetare) si extrajudiciari (persoane cu atributii de inspectie de stat, organe de control, comandanti de nave si aeronave etc.). Subiectii particulari sunt persoanele particulare care participa in diferite pozitii si roluri la desfasurarea procesului penal. Pe de alta parte, subiectii particulari pot fi divizati in subiecti principali (partile) si secundari (ceilalti participanti).

Codul de Procedura Penala reglementeaza regimul procesual al diferitelor categorii si subcategorii de participanti (subiecti procesuali), prevazand in ce conditii si situatii poate o persoana deveni participant al procesului penal, care este pozitia procesuala a acestor participanti, ce atributii, ce sarcini si ce drepturi au, cum trebuie sa le indeplineasca sau sa le exercite etc. In indeplinirea sarcinilor sau exercitarea drepturilor care le revin, toti participantii trebuie sa se comporte cu probitate si loialitate deoarece numai in acest fel poate fi aflat adevarul si infaptui justitia penala. In acest sens, in Codul Penal sunt incriminate si acele fapte care sunt de natura sa impiedice infaptuirea justitiei. Regimul juridic al fiecarui subiect trebuie sa se cunoasca cu multa precizie pentru ca un participant in procesul penal nu poate ocupa pozitii intre care exista incompatibilitate. Legea prevede aceste cazuri atat pentru subiectii oficiali (judecatorii; art. 46-49 Cod Procedura Penala) cat si pentru anumiti subiecti particulari (experti, interpreti si martori; art. 54 Cod Procedura Penala).

In final, putem accepta si definitia (este adevarat, destul de simplista) conform careia participantii la procesul penal sunt organele judiciare si persoanele chemate sa contribuie la desfasurarea procesului penal in vederea realizarii scopului acestuia[7].

I.1.2. Notiunea de parte in procesul penal

Din dispozitiile art. 23 si 24 Cod Procedura Penala rezulta ca in urma exercitarii actiunii penale sau a actiunii civile, in cadrul procesului penal, anumite persoane apar ca titulare de drepturi si obligatii, capatand calitatea de parti. Potrivit acestor reglementari, sunt parti in procesul penal[8]: inculpatul, partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente.

Intr-o opinie[9], partile in procesul penal sunt acele persoane fizice sau juridice, care au drepturi si obligatii ce izvorasc in mod direct din exercitarea actiunii penale si actiunii civile in cadrul procesului penal.

Intr-o alta opinie[10], partile sunt subiectii procesuali particulari ale caror interese contrarii se confrunta in litigiu dedus in fata instantei. De aceea, s-a afirmat ca daca procesul este necesar partilor, atunci si partile sunt deopotriva necesare procesului.

In aprecierea pozitiei procesuale a partilor trebuie sa se tina seama de existenta laturilor procesului penal. De aceea, in latura penala a procesului sunt parti inculpatul si partea vatamata, iar in latura civila inculpatul, partea civila si eventual partea responsabila civilmente. Acceptiunea strict procesuala de parte este uneori dublata si de conceptia care priveste aceasta categorie de pe pozitiile dreptului material. Intr-o asemenea viziune, interesele contrarii ale partilor nu se pot afirma fara o baza de drept material care sa le justifice pe plan procesual. Problema prezinta interes mai ales in latura sa civila, motiv pentru care implicatiile sale au fost abordate atat in literatura de specialitate, cat si in practica judiciara[11].

Spre deosebire de organele judiciare, care actioneaza in numele statului pentru ocrotirea intereselor intregii colectivitati, partile din proces actioneaza pentru realizarea intereselor personale, care se nasc din infractiune, prin formularea de cereri, memorii, interventii, concluzii adresate organelor judiciare.

Literatura de specialitate[12] utilizeaza mai multe criterii de clasificare a partilor in procesul penal care converg toate catre o singura distinctie: inculpatul este singurul considerat ca fiind parte principala a procesului penal, iar partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente sunt parti secundare. Pe de alta parte, inculpatul si partea vatamata reprezinta partile constante, iar partea civila si partea responsabila civilmente sunt parti eventuale, clasificare considerata de noi temeinica.

In mod obisnuit, partile au cele mai largi drepturi procesuale, insa au de indeplinit si anumite indatoriri care, de regula, nu incumba altor participanti. In exercitarea drepturilor, partile trebuie sa manifeste o atitudine corecta, de loialitate procesuala si de realizare exclusiva a unor interese legitime ocrotite de lege. Teoria abuzului de drept din dreptul procesual civil este aplicabila in mod corespunzator si in procesul penal in ceea ce priveste cel putin latura civila[13]. In cadrul laturii penale, teoria trebuie reorientata in asa fel incat sa se tina seama de faptul ca obiectul procesului decurge totdeauna din existenta unui conflict de drept penal.

Pornind de la teza ca subiectii cauzei penale (ai raportului juridic de conflict care face obiectul procesului penal) sunt, in acelasi timp, si subiectii procesului penal, unii autori[14] au ajuns la concluzia ca statul este parte in procesul penal. Acest punct de vedere a ramas izolat in literatura de specialitate, majoritatea autorilor considerand ca parti nu sunt decat acei subiecti procesuali pe care legea ii determina riguros in art. 23-24 Cod Procedura Penala. Pe de alta parte, din moment ce se sustine ca partile sunt subiecti procesuali particulari, ar fi deosebit de dificil ca statul sa fie cuprins printre acestia.

Insa, in desfasurarea procesului penal pot apare, uneori, si alte persoane in locul partilor. Aceste persoane care inlocuiesc partile pot avea calitati diferite: succesori, reprezentanti sau substituiti procesuali, care devin la randul lor parti ale procesului penal, cu pozitii procesuale diferite, care se subroga in calitatea procesuala a titularilor drepturilor si intereselor care sunt supuse dezbaterii in procesul penal.

Pentru prefatarea si facilitarea modului de analiza pe care-l vom aborda in capitolele II-IV ale lucrarii noastre (referitoare la succesorii, reprezentantii si substituitii procesuali), vom prezenta in cele ce urmeaza conditiile cerute de Codul de Procedura Penala pentru ca o persoana fizica sau juridica sa poata deveni parte in procesul penal. Aceste conditii nu pot fi analizate decat in stransa legatura cu modul in care se dobandeste calitatea de parte procesuala (in legatura cu latura penala sau cu cea civila a cauzei).[15]

Intrucat cauza penala izvoraste din raportul juridic penal dintre stat si infractor, raport nascut in urma savarsirii unei infractiuni, iar actiunea penala apartine statului, aspectele privind conditiile cerute pentru a fi parte in latura penala a procesului se simplifica mult fata de modul in care problema se pune in procesul civil. De exemplu, aspecte cum ar fi dreptul subiectiv valorificat, interesul care pune in miscare actiunea judiciara si altele nu au semnificatie, iar cele referitoare la capacitatea si calitatea procesuala isi reduc dimensiunile ori se modeleaza in lumina institutiilor de drept penal sau procesual penal.

Astfel, inculpat devine intr-o cauza penala numai persoana a carei raspundere penala poate fi angajata. In raport de aceasta, ramane lipsita de sens deosebirea intre capacitatea procesuala de folosinta si cea de exercitiu. De asemenea, distinctia dintre capacitatea procesuala ("legitimatio ad processum") si calitatea procesuala ("legitimatio ad causam") muta problema intr-un alt plan, cel al deosebirii dintre o parte (inculpatul) si un impricinat care nu are aceasta calitate (invinuitul).

In cadrul laturii civile a cauzei pozitiile partii civile, precum si cele ale inculpatului si partii responsabile civilmente se aseamana in multe privinte cu pozitiile reclamantului si paratului dintr-un proces civil (existand totusi numeroase particularitati). In consecinta, cerintele pretinse de lege pentru ca o persoana sa fie parte intr-un proces civil[16], trebuie sa fie satisfacute in mod corespunzator si in cadrul laturii civile din procesul penal.

i) In primul rand, inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente trebuie sa aiba (sub aspect civil) capacitate procesuala ("legitimatio ad processum") atat de folosinta, cat si de exercitiu. De exemplu, partea civila este deseori o persoana juriica, deci in astfel de cazuri trebuie sa se cunoasca faptul ca ea dobandeste capacitatea de folosinta in general de la data inregistrarii, ori de la data, dupa caz, a actului de dispozitie care o infiinteaza, respectiv de la data recunoasterii sau a infiintarii ei (art. 28 din Decretul nr. 31/1954). In ceea ce priveste capacitatea de exercitiu, aceasta este evocata in numeroase texte din Codul de Procedura Penala[17].

ii) Calitatea procesuala ("legitimatio ad causam") activa subzista pentru partea civila atunci cand exista o identitate intre aceasta si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic civil dedus judecatii. Calitatea procesuala pasiva se exprima in identitatea care trebuie sa se manifeste intre inculpat, respectiv parte civilmente responsabila si persoana obligata in acelasi raport juridic. In cadrul laturii civile, poate avea loc si o transmitere legala a calitatii procesuale. Aceasta poate avea loc prin succesiune pentru persoanele fizice (art. 21 alin. 1 Cod Procedura Penala) ori reorganizare sau dizolvare pentru persoanele juridice (art. 21 alin. 2 Cod Procedura Penala).

iii) Dreptul partii care exercita actiunea civila si fata de care se nasc indatoririle celorlalte parti trebuie sa fie recunoscut si ocrotit de lege sub aspect substantial si actual sub aspectul protejarii sale prin actiunea in justitie. Acest din urma aspect presupune ca dreptul sa nu fie supus unui termen sau unei conditii suspensive.

iv) Interesul reprezinta folosul practic, care il are o parte pentru a justifica participarea sa in cauza juridica. In procesul penal, interesul partilor angrenate in latura civila este totdeauna material[18]. Spre deosebire de aceasta, in procesul civil interesul poate fi deseori si moral.

O ultima problema care merita analizata in ceea ce priveste partile in procesul penal este solidaritatea procesuala. Astfel, solidaritatea activa sau pasiva din domeniul dreptului material care face ca mai multi subiecti ai raporturilor juridice sa dobandeasca drepturi sau obligatii se poate manifesta si pe plan procesual. Pentru a se inregistra o solidaritate procesuala trebuie sa existe un litisconsortiu, adica o grupare procesuala a unor subiecti care nu au numai aceeasi calitate in proces, ci pozitia lor comuna rezulta din faptul ca drepturile si obligatiile lor au aceeasi cauza juridica ("consortium litis"). Situarea in cadrul coparticipatiei procesuale este determinata nu de pozitia formal comuna in cadrul procesului, ci de aceeasi pozitie in cadrul cauzei.

Intr-un proces penal, pot exista mai multe parti avand aceeasi pozitie procesuala si fara a forma un "consortium litis", cand in acelasi proces sunt reunite mai multe cauze penale. De exemplu, ca efect al conexitatii, mai multi inculpati se judeca reuniti in acelasi proces pentru fapte diferite. La fel, pot exista intr-un proces penal parti civile numeroase, dreptul lor de despagubire derivand insa din imprejurari distincte. Alta este situatia cand, de exemplu, o fapta penala a fost savarsita de mai multi participanti (coautori, complici, instigatori) si care duce pe plan procesual la o solidaritate procesuala a coinculpatilor. De asemenea, caracterul de "consortium litis" al grupului de parti civile este evident in cazul cand aceeasi fapta penala a produs un prejudiciu material la persoane diferite[19].

Distinctia intre simpla existenta a mai multor parti avand formal aceeasi calitate procesuala si grupul procesual care presupune o coparticipare procesuala este necesara pentru deosebirea consecintelor juridice diferite pe care fiecare din cele doua situatii juridice le produc. Solidaritatea procesuala duce la consecinte mergand pana la aspecte privind solutionarea cauzei. De exemplu, probele admise in cauza referitoare loa existenta faptei sunt opozabile tuturor partilor care formeaza un litisconsortiu; actele efectuate de unul din membrii grupului procesual, daca priveste fapta sau circumstantele reale ale acesteia, sunt profitabile tuturor membrilor grupului; efectul extensiv al cailor de atac se manifesta in limitele coparticipantilor solidari din punct de vedere procesual etc. In celalalt caz, efectele sunt mai reduse, fiind legate de obicei de mecanismul procesual si nu de rezolvarea cauzei. De exemplu, cand sunt constituite mai multe parti civile intre care nu exista o solidaritate procesuala, drepturile lor decurgand din litigii diferite, la dezbateri se va da cuvantul totusi in ordinea stabilita de art. 340 Cod Procedura Penala. Aceasta inseamna ca practic vorbesc intai toate persoanele care au calitatea de parte civila in proces si numai dupa aceea se va da cuvantul inculpatilor.

I.2. Alti participanti in procesul penal. Scurta prezentare

I.2.1. Instantele de judecata

In sistemul organelor de judecata din Romania, potrivit Legii nr. 92/1992 de organizare judecatoreasca, republicata, intra urmatoarele instante: judecatoriile, tribunalele, curtile de apel si Curtea Suprema de Justitie. De asemenea, exista instante militare organizate prin lege, iar in cadrul Curtii Supreme de Justitie functioneaza sectiile civila, penala, comerciala, de contencios administrativ si militara. Tribunalele si curtile de apel pot avea una sau mai multe sectii, dupa natura si amploarea activitatii care o desfasoara. In conformitate cu prevederile Decretului nr. 203/1974 pe langa judecatoriile si tribunalele Constanta si Galati functioneaza sectiile maritime si fluviale competente sa solutioneze (printre altele) infractiunile care ar crea stari de pericol pentru siguranta navigatiei sau care au tulburat activitatile de transport maritim si fluvial[20].

Prin instante de judecata in conformitate cu dispozitiile constitutionale si cele din legea de organizare judecatoreasca se inteleg verigile care constituie sistemul unitar al organelor judiciare, asa cum ele sunt dispuse in piramida si pana la varf la unitatile de baza. Art. 125 din Constitutia Romaniei precizeaza ca in tara noastra justitia se infaptuieste prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege[21]. Spre deosebire de aceasta acceptiune, ori de cate ori Codul de Procedura Penala utilizeaza notiunea de instanta de judecata are in vedere organul judiciar concret, constituit intr-o compunere strict determinata, dar variabila dupa diverse ipoteze precis delimitate si care este chemat sa judece si sa solutioneze o anumita pricina penala dedusa in fata unui anumit organ judecatoresc. Din punct de vedere organizatoric, la o instanta de judecata pot sa desfasoare activitatea jurisdictionala mai multe complete de judecata sau la un tribunal anumite complete judeca in prima instanta, iar altele in apel etc. Toate aceste organe judiciare compuse si constituite potrivit normelor legale sunt instante de judecata[22].

I.2.2. Ministerul Public

Un important organ judiciar, care desfasoara activitatea pe parcursul intregului proces penal este Ministerul Public. Art. 130 din Constitutia Romaniei fixeaza atat rolul Ministerului Public in activitatea judiciara, cat si relatia dintre noul organism creat si procurorii care il incadreaza. Ministerul Public reprezinta in activitatea judiciara interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete. Parchetele sunt organizate pe criteriile subordonarii ierarhice si functioneaza pe langa judecatorii, tribunale si curti de apel fiind conduse de prim procurori si respectiv procurori generali pentru parchetele de pe langa curtile de apel. Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie are in fruntea sa pe Procurorul General. Totodata, parchetele militare sunt organizate si functioneaza pe langa fiecare instanta militara, in raport cu intinderea circumscriptiilor teritoriale ale instantei respective. In cadrul Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie functioneaza si sectia parchetelor militare. Sectiile maritime si fluviale ale instantelor din Constanta si Galati au si ele organizate parchete.

I.2.3. Organele de cercetare penala

In cadrul organelor de cercetare penala sunt incluse doua categorii (art. 201 Cod Procedura Penala): organe de cercetare ale politiei judiciare si organe de cercetare speciala. Cu referire la competenta trebuie mentionat faptul ca primele au o competenta generala, adica pot efectua cercetarea pentru orice infractiune care nu este data in mod obligatoriu in competenta altor organe de cercetare (art. 207 Cod Procedura Penala). Totodata, potrivit art. 208 Cod Procedura Penala, organele de cercetare penala speciale sunt: ofiterii anume desemnati de catre comandantii unitatilor militare de corp aparte si similare, cat si comandantii acestor unitati; ofiterii desemnati din Ministerul Administratiei si Internelor pentru infractiunile de frontiera; capitanii porturilor.

In legatura cu natura juridica a urmaririi penale efectuate de organele prevazute in art. 201 lit. c Cod Procedura Penala trebuie facuta o precizare, cu cat mai necesara cu cat noua redactare a acestei norme a adus o modificare care nu credem ca schimba punctul de vedere initial al legiuitorului si nu constituie decat o inadvertenta de text, care a ramas nemodificata chiar si dupa adoptarea Legii nr. 281/2003 de modificare a Codului de Procedura Penala. Astfel, in locul formularii anterioare adoptarii Legii nr. 141/1996 a art. 201 lit. b privitoare la "organele de cercetare speciale", textul actual se refera la organele de cercetare speciala.

I.2.4. Aparatorul

Aparatorul are o pozitie procesuala speciala printre participantii in cauza penala. El nu are calitatea de parte in proces, deoarece nu este subiect al raportului conflictual al cauzei nesustinand sau revendicand interese personale. Imprejurarea ca aparatorul nu este parte se evidentiaza in art. 23-24 Cod Procedura Penala, care enumera limitativ partile in procesul penal, printre care nu se numara si aparatorul.

Potrivit dispozitiilor legii, aparator poate fi numai un avocat, membru al unui barou de avocati, din care face parte si care isi desfasoara activitatea intr-una din formele juridice prevazute de lege. Astfel, pentru ca o persoana sa dobandeasca calitatea de avocat, acesta trebuie sa indeplineasca cumulativ doua conditii:

a) sa fie membru al unui barou din Romania;

b) sa nu fie incompatibil potrivit legii; cauzele generale ale incompatibilitatii sunt: activitatea salariata in cadrul altor profesii; activitatea care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat; exercitarea nemijlocita de fapte de comert.

In cadrul procesului penal, aparatorul nu este parte in proces. Datorita, insa, contributiei sale la aflarea adevarului, cat si datorita functiei sale procesuale pe care o exercita, el se inscrie intre principalii participanti la rezolvarea cauzei penale. Desi nu este parte in proces, trebuie sa precizam ca aparatorul se situeaza pe pozitia procesuala a partii ale carei interese le sustine si le apara[23].

Conform Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, republicata, aparatorul (avocatul) isi poate exercita atributiile prin doua modalitati: acordarea de asistenta juridica uneia dintre partile in proces si reprezentare a uneia dintre partile in proces.

i) Relativ la asistenta juridica, mentionam ca in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 4 Cod Procedura Penala, orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator in tot cursul procesului penal, iar potrivit art. 171 alin. 1 Cod Procedura Penala, organele judiciare sunt obligate sa aduca la cunostinta acest drept invinuitului sau inculpatului. De la regula potrivit careia partile pot aprecia daca vor apela sau nu la aparator in cursul procesului penal, exista unele exceptii prevazute in art. 171 alin. 2 si 3 Cod Procedura Penala. Astfel, conform modificarii aduse de Legea nr. 281/2003, textului codului, asistenta juridica este obligatorie, "cand invinuitul sau inculpatul este minor, militar in termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei unitati militare de invatamant, internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ, cand este arestat chiar in alta cauza ori cand organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca invinuitul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apararea, precum si in alte cazuri prevazute de lege".

De asemenea, in cursul judecatii, asistenta juridica este obligatorie si in cauzele in care legea penala prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare[24].

Daca invinuitul sau inculpatul nu si-a ales un aparator, cand asistenta juridica este obligatorie, se iau masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu. Delegaia acestuia inceteaza, totusi, la prezentarea aparatorului ales (art. 171 alin. 4 si 5 Cod Procedura Penala).

Prin Legea nr. 281/2003 a fost introdus un nou text de lege care prevede urmatoarele (art. 171 alin. 4¹): "Cand asistenta juridica este obligatorie, daca aparatorul ales nu se prezinta nejustificat la doua termene consecutive, dupa caz, la data stabilita pentru efectuarea unui act de urmarire penala sau la termenul de judecata fixat, ingreunand astfel in mod voit desfasurarea si solutionarea procesului penal, organul judiciar desemneaza un aparator din oficiu care sa-l inlocuiasca, acordandu-i timpul necesar pentru pregatirea apararii, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu exceptia solutionarii cererilor privind arestarea preventiva, unde termenul nu poate fi mai mic de 24 de ore".

ii) In ceea ce priveste reprezentarea, vom reveni pe parcursul capitolului III al lucrarii nostre cu amanunte. Totusi, trebuie sa precizam ca daca in cadrul asistentei juridice, aparatorul pune concluzii in prezenta partii, in cazul reprezentarii, partea ale carei interese sunt reprezentate este inlocuita de aparatorul reprezentant.

In cursul procesului penal, aparatorul are mai multe drepturi, dintre care amintim cu titlu de exemplu: sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, sa formuleze cereri si sa depuna memorii, sa ia contact cu inculpatul etc.

I.2.5. Auxiliarii procesuali

Am apreciat in prima parte a acestui capitol introductiv al lucrarii noastre ca expresia din lege de "alte persoane" care pot fi considerati participanti in procesul penal se refera la urmatoarele persoane: experti, traducatori, interpreti, martori, martori asistenta, grefieri si executori judecatoresti.

Grefierul este acel angajat al Ministerului Justitiei, auxiliar al unei anumite instante de judecata, care participa la sedintele de judecata sau la efectuarea actelor de urmarire penala, face toate consemnarile despre desfasurarea acestora si indeplineste orice alte insarcinari din dispozitia si sub controlul presedintelui completului de judecata ori al procurorului.

Martorii sunt persoane straine de proces, care au receptionat si memorat fapte care sunt concludente in rezolvarea unui proces penal, si care le relateaza in instanta de judecata, ajutand-o la stabilirea adevarului.

Martorul este o persoana dezvoltata din punct de vedere psihic, care nu este si nu poate fi parte in procesul respectiv si care este chemata in instanta pentru a da o declaratie avand importanta pentru solutionarea cauzei. In mod firesc, martorii nu pot fi catalogati dupa vreun criteriu, dar in literatura franceza s-a efectuat o astfel de impartire in: martori testamentari, martori onorari (la casatorie), martori certificatori (in actele notariale) si martori instrumentari.

Expertul este specialistul care este desemnat de instanta de judecata, in vederea cerecetarii unor imprejurari de fapt, in legatura cu obiectul litigiului, care necesita cunostinte de specialitate.

Interpretii sunt acele persoane care sunt desemnate de instanta de judecata in scopul facilitarii inetelegerii de catre una din partile procesului penal a continutului actelor procesual penale. Acesta poate fi un traducator sau translator (daca partea nu cunoaste limba romana) sau un cunoscator al limbajelor pentru persoane cu anumite handicapuri (surdo-muti sau orbi).

Organul de executare este persoana investita cu autoritatea de stat pentru a executa sanctiunile penale impuse condamnatului. El reprezinta un auxiliar al justitiei, pentru aducerea la indeplinire a hotararilor judecatoresti.

I.3. Partile in procesul penal. Scurta prezentare

I.3.1. Faptuitorul-Invinuitul-Inculpatul-Condamnatul

Inculpatul este considerat de intreaga literatura juridica de specialitate ca fiind singura parte principala din procesul penal, fara de care acesta nu se poate desfasura. Insa, trebuie facuta precizarea ca aceeasi persoana fizica (infractorul) va intruchipa diverse calitati procesuale pe parcursul procesului penal, fiecare din acestea indicand atat faza in care a ajuns procesul (cercetare, urmarire, judecata, executare), cat si drepturile si obligatiile pe care le are cel care a incalcat legea penala.

Astfel, inainte de pornirea procesului penal, cel care a savarsit infractiunea are calitatea de faptuitor. Acesta, ca subiect al raportului juridic de conflict devine, o data cu declansarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal. O data cu pornirea urmaririi penale impotriva faptuitorului, acesta capata calitatea de invinuit. Invinuitul este subiect de drepturi si obligatii procesuale, faptuitorul nu este un asemenea subiect, deoarece nu exista cadrul procesual in care el sa aiba anumite drepturi si obligatii, acest cadru nascandu-se o data cu inceperea urmaririi penale, care coincide, de regula, cu pornirea procesului penal[25]. In acest context, precizam ca actele procesuale prin care se confera faptuitorului calitatea de invinuit sunt rezolutia si procesul-verbal.

Calitatea de inculpat apare o data cu punerea in miscare a actiunii penale. Potrivit art. 23 Cod Procedura Penala, persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala este parte in procesul penal si se numeste inculpat. Acesta poate fi numai o persoana fizica, legea romana nelasand posibilitatea (care exista in alte legislatii) ca asupra persoanelor juridice sa poata fi pronuntate sanctiuni penale. Momentul in care este pusa in miscare actiunea penala este ales de catre organele de urmarire penala si coincide cu existenta temeiurilor care rezulta din totalitatea probelor de vinovatie administrate in cauza. Actele procesuale prin care se confera unei persoane aceasta calitate sunt: ordonanta de punere in miscare a actiunii penale, rechizitoriul, declaratia orala a procurorului si incheierea instantei de judecata (in conditiile prevazute de art. 336 alin. final Cod Procedura Penala, cand plangerea se adreseaza direct instantei).

Cand o fapta prevazuta de legea penala a fost savarsita de mai multi faptuitori si acestia sau o parte dintre ei sunt urmariti sau judecati deodata, ei formeaza grupul procesual (litisconsortiu) al coinvinuitilor sau coinculpatilor. Cu privire la coinculpati trebuie sa se faca deosebire intre coinculpati in aceeasi cauza (participanti) si coinculpati in acelasi proces[26].

In momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti penale, calitatea de inculpat se transforma in cea de condamnat. Acesta nu este considerat de toti autorii de specialitate ca fiind parte a procesului penal, el fiind subiect numai in raportul juridic de drept executional, raport plasat in afara sferei procesului penal.

I.3.2. Partea vatamata

Categoria juridica de victima a infractiunii apartine dreptului penal, dreptul procesual penal operand cu notiunea de persoana vatamata, prin care se intelege persoana nemijlocit vatamata prin infractiune[27].

Parte vatamata in procesul penal devine numai persoana vatamata care isi exprima vointa in acest sens sau care efectueaza acte specifice sustinerii laturii penale a procesului penal, acte care releva fara echivoc vointa persoanei vatamate de a participa in procesul penal in calitate de parte vatamata. Cu alte cuvinte, persoana vatamata in vreun mod, printr-o infractiune, nu dobandeste automat si calitatea de parte vatamata.

Neparticipand la procesul penal ca parte, persoana vatamata se regaseste in cursul urmaririi penale sau al judecatii numai daca organele judiciare o solicita in realizarea unor activitati. Persoana vatamata poate sa fie audiata ca martor, poate fi solicitata sa participe la reconstituire sau confruntare etc.

Daca insa victima se constituie ca parte vatamata, aceasta devine subiect al laturii penale a procesului penal, nevalorificand pretentii materiale. Decesul acesteia lasa un gol procesual neinlocuibil de succesori, deoarece se exercita un drept personal care se stinge odata cu titularul sau.

I.3.3. Partea civila

Constituirea ca parte civila se poate face numai in cazul in care persoana vatamata cere acoperirea unui prejudiciu material sau moral produs prin infractiune. Intotdeauna, temeiul constituirii partii civile trebuie sa fie o infractiune care, prin natura ei, poate produce prejudicii materiale sau morale, obligatia de acordare a despagubirilor in cadrul procesului penal neputand avea ca temei un fapt ilicit extrapenal[28].

Constituirea persoanei vatamate ca parte civila in procesul penal ofera acesteia avantaje in raport cu exercitarea actiunii civile in afara procesului penal astfel: rapiditatea obtinerii despagubirilor materiale (deoarece procesul penal este caracterizat prin operativitate), probele vor fi administrate mult mai usor (calea procesului penal permitand folosirea unor mijloace energice de administrare a probelor, precum perchezitii, cercetari la fata locului etc.), folosirea acestei cai ofera si avantaje de ordin economic, actiunea civila exercitata in cadrul procesului penal fiind scutita de taxa de timbru.

Legea nu prevede un anumit mod de exprimare a vointei persoanei vatamate. In consecinta, constituirea de parte civila se poate face atat printr-o cerere scrisa cat si printr-o cerere orala. Pe de alta parte, constituirea de parte civila poate fi efectuata atat de persoana vatamata cat si de alte persoane care au calitatea de reprezentanti legali sau substituiti (aparatorul, sotul, copiii minori, procuratorul). In cazul persoanelor juridice, constituirea se face din oficiu sau prin declaratia reprezentantului acesteia.

I.3.4. Partea responsabila civilmente

In domeniul dreptului civil este reglementata si raspunderea pentru faptele altuia. De aceea, in cazul in care invinuitul sau inculpatul nu poate fi obligat personal la plata despagubirilor civile, va raspunde pentru el partea responsabila civilmente, iar cand nu are bunuri indestulatoare, aceasta va raspunde alaturi de invinuit sau inculpat, raspunderea fiind solidara[29]. Sediul respectivei institutii juridice este art. 24 alin. 3 Cod Procedura Penala.

Nu orice persoana fizica sau juridica poate fi responsabila civilmente. In literatura de specialitate[30] s-a aratat ca sunt persoane responsabile civilmente in sensul dispozitiilor legale (de exemplu, art. 1000-1003 Cod Civil si Legea nr. 22/1969), urmatorii:

parintii pentru faptele ilicite savarsite de copiii lor;

comitentii pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor in functiile incredintate;

institutorii si mestesugarii pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati in supravegherea lor;

persoanele care au constituit o garantie pentru gestionar;

persoanele care s-au facut vinovate de angajarea, trecerea sau mentinerea in functie a unui gestionar fara respectarea conditiilor legale de varsta, studii si stagiu, antecedente penale etc.;

persoanele care au gospodarit impreuna cu infractorul ori au avut raporturi stranse cu acesta, in masura in care s-a constatat judecatoreste ca au obtinut foloase de pe urma savarsirii infractiunii.

Potrivit art. 16 Cod Procedura Penala, introducerea in procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea lor la cerere sau din oficiu, fie in cursul urmaririi penale, fie in fata instantei de judecata pana la citirea actului de sesizare. Aceasta poate interveni in procesul penal pana la terminarea cercetarii judecatoresti la prima instanta, luand procedura din stadiul in care se afla in momentul interventiei.