Consideratii generale privind justitia

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND JUSTITIA

Notiunea de justitie

Notiunea de justitie are mai multe sensuri, doua dintre acestea fiind legate in mod direct de studiul organizarii judiciare:

a.  intr-o prima acceptiune, justitia este o functie, functia de a judeca, de a decide asupra conflictelor ivite intre diferitele subiecte de drept prin aplicarea legii. In acest sens se spune ca judecatorul infaptuieste justitia. Intr-o astfel de viziune, justitia este o prerogativa suverana care apartine statului.

b. Intr-o a doua acceptiune, mai restrans, prin justitie se intelege ansamblul institutiilor prin a caror mijlocire se poate exercita functia judiciara. Din aceasta perspectiva, justitia este un serviciu public al statului.

1.2 Justitia ca serviciu public

Prezentarea structurii organelor judiciare trebuie realizata in contextul sintetizarii principiilor care guverneaza organizarea justitiei ca serviciu public. In literatura de specialitate principiile care stau la baza organizarii judiciare sunt tratate ca principii ale organizarii judecatoresti, desi unele dintre aceste principii intereseaza mai mult procedura civila decat organizarea judecatoreasca propriu - zisa. Necesitatea tratarii unitare a acestor principii impune ca sub anumite aspecte problematica abordata sa intre in sfera procedurii civile. Se pot retine, in general, urmatoarele principii : justitia constituie monopol de stat, organizarea justitiei pe sistemul dublului grad de jurisdictie, accesul liber la justitie, egalitatea in fata justitiei, gratuitatea justitiei, colegialitatea, caracterul permanent si sedentar al jurisdictiilor.

a. Justitia constituie monopol de stat. In societatea moderna rolul de a infaptui justitia si l-a asuma statul. Faptul ca justitia este monopolul statului implica doua consecinte:

nici o alta autoritate decat instantele judecatoresti legal instituite nu pot infaptui justitia, prin pronuntarea unor hotarari care sa se bucure de autoritatea lucrului judecat si de forta executorie. In acest sens, art.125 alin.1 din Constitutie prevede ca justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.

cealalta consecinta a principiului potrivit caruia justitia este monopolul statului este aceea ca statul este obligat sa imparta justitia atunci cand se solicita acest lucru. Judecatorul care a fost investit cu solutionarea unei cereri nu poate refuza judecata, sub sanctiunea savarsirii infractiunii de denegare e dreptate. In acest sens art.3 C.civ. prevede ca "judecatorul care va refuza de a judeca, sub cuvant ca legea nu prevede, sau ca este intunecata sau neindestulatoare, va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate". Bineinteles ca este ideal ca judecatorul sa solutioneze cauza cu care a fost investit, in temeiul unui text de lege al carui continut sa fie neechivoc si perfect aplicabil situatiei de fapt ce caracterizeaza speta. Insa, chiar daca legea prezinta neclaritati sau lacune, judecatorul este obligat sa recurga la interpretarea legii, iar in lipsa de text expres la analogia legii ori la analogia dreptului si sa rezolve cauza cu care a fost investit.

b. Organizarea justitiei pe sistemul dublului grad de jurisdictie. Controlul ierarhic al hotararilor judecatoresti este un castig incontestabil si reprezinta atat o garantie pentru justitiabil in contra abuzurilor care ar putea sa apara in activitatea unui judecator cat si o recunoastere a faptului ca judecatorii pot gresi in opera lor de aplicare si interpretare a legii. Acest principiu presupune ca instantele judecatoresti sa nu se situeze la acelasi nivel ierarhic si sa fie grupate doua cate doua, astfel incat un proces judecat intr-o instanta sa poata ajunge apoi, prin exercitarea cailor de atac, in fata unei instante superioare. Astfel, daca o cauza este judecata in prima instanta la tribunal, apelul se va solutiona de curtea de apel, iar recursul la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Chiar daca am prezentat un caz in care procesul urmeaza trei faze - prima instanta, apel si recurs, nu se poate vorbi de un triplu grad de jurisdictie. Recursul este o cale de atac extraordinara care nu permite discutarea cauzei sub toate aspectele de fapt si de drept, singurele problemele susceptibile de a fi analizate fiind cele de drept si numai daca se incadreaza in motivele indicate in mod expres si limitativ de lege. Analizarea cauzei sub toate aspectele sale de fapt si de drept si administrarea unui probatoriu complet este posibila numai in faza judecatii in prima instanta si in fata instantei de apel, motiv pentru care chiar daca legea prevede si calea de atac a recursului, nu se poate vorbi decat de un dublu grad de jurisdictie.

c.  Egalitatea in fata justitiei. Potrivit art.16 alin.8 din Constitutie, cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. Nimeni nu este mai presus de lege. Acelasi principiu este consacrat si in Legea nr.304/2004 privind organizarea judecatoreasca, care prevede ca justitia se realizeaza in mod egal pentru toti, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, avere, origine ori conditie sociala sau orice ale criterii discriminatorii. Principiul egalitatii in fata justitiei presupune ca toate persoanele sa aiba vocatie egala de a fi judecate de aceleasi instante judecatoresti si dupa aceleasi reguli de procedura. Partile trebuie sa aiba dreptul la aceleasi probe, aceleasi aparari si aceleasi cai de atac.

Asa cum s-a aratat in literatura de specialitate, egalitatea consacrata la nivel legislativ este mai greu de realizat in fapt deoarece considerente de ordin economic si social pot influenta accesul la justitie si pozitia in proces, pornirea si derularea acestuia presupunand cheltuieli si cunostinte de specialitate. Diferentele de ordin financiar se pot reflecta intr-un mai greu acces la justitie sau in imposibilitatea angajarii unui avocat care sa realizeze o aparare specializata, fara de care drepturile procesuale conferite de lege pot fi pierdute prin nestiinta partii. Din acest motive, instanta de judecata are obligatia de a asigura un echilibru in situatia procesuala a partilor. Instanta are obligatia de a lamureasca partile despre drepturile lor, sa dea indrumari partilor cu privire la drepturile si obligatiile procesuale, atunci cand nu sunt reprezentate sau asistate de avocat si sa staruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice gresala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor cauzei si aplicarea corecta a legii. Pe langa aplicarea dispozitiilor care consacra rolul activ al judecatorului, echilibrul procesului civil poate fi realizat si prin acordarea asistentei juridice gratuite ( art.74-81 C.proc.civ.) care consta in apararea si asistenta gratuita a partii de catre u avocat delegat de barou. Cheltuielile facute de stat prin acordarea asistentei judiciare gratuite vor fi puse in sarcina partii adverse daca aceasta pierde procesul.

d. Gratuitatea justitiei. Principiul gratuitatii justitiei presupune ca partile nu trebuie sa plateasca judecatorii care solutioneaza pricina si nici ceilalti angajati ai instantei ce deservesc serviciul public pe care il constituie justitia.

S-a apreciat ca gratuitatea justitiei da prestigiu instantelor de judecata si in acelasi timp determina pe judecatori, ori pe ceilalti functionari, sa-si indeplineasca indatoririle fara partinire.

Totusi infaptuirea justitiei implica cheltuieli atat din partea statului, care trebuie sa asigure conditiile materiale pentru desfasurarea activitatii de judecata, cat si din partea justitiabililor, care sunt obligati sa plateasca taxele judiciare de timbru si timbrul judiciar, onorariile de avocat si expert, atunci cand este cazul, precum si alte cheltuieli legate de administrarea probelor. Prin urmare, gratuitatea nu este totala si nu ar fi nici de dorit un astfel de sistem, care ar incuraja apelarea la justitie in scop de sicana sau pentru cauze care ar putea sa-si gaseasca o solutie amiabila. Este important insa, ca eforturile financiare pe care le reclama declansarea si sustinerea unui proces sa nu constituie o piedica in calea liberului acces la justitie, principiu consacrat constitutional si legal. Nu de putine ori s-a semnalat faptul ca taxele judiciare de timbru excesiv de mari fac ca justitia sa devina un lux, inaccesibil celor lipsiti de posibilitati materiale. Legislatia taxelor judiciare de timbru ofera o serie de scutiri legale, iar in celelalte cazuri, partea care nu are posibilitatea de a avansa plata taxelor judiciare de timbru poate obtine scutiri sau esalonari la plata acestora.

e. Colegialitatea. Principiul colegialitatii presupune ca judecata trebuie facuta de mai multi judecatori si se opune principiului judecatorului unic. In literatura de specialitate s-au adus argumente si contraargumente pentru fiecare sistem.

In favoarea sistemului judecatorului unic pledeaza urmatoarele argumente: marirea responsabilitatii judecatorului si deci, o mai mare atentie in judecarea cauzelor, micsorarea numarului de judecatori si de aici posibilitatea unei mai bune remunerari a acestora, posibilitatea asigurarii unui mai bune specializari a judecatorilor. Principalele critici formulate la adresa sistemului judecatorului unic sunt cele legate de faptul ca un singur judecator este mai accesibil la coruptie.

In favoarea principiului colegialitatii s-au adus argumente precum: garantarea impartialitatii si prevenirea arbitrarului datorita controlului reciproc dintre judecatori, posibilitatea formarii judecatorilor tineri prin formarea unui complet impreuna cu judecatori mai experimentati, garantarea unei justitii mai bune datorita schimbului de idei intre membrii completului.. Bineinteles ca si acestui sistem i se poate reprosa ca este mai costisitor si ca existenta mai multor judecatori nu este intotdeauna o garantie pentru infaptuirea justitiei in conditii mai bune, mai ales atunci cand pregatirea deficitara a unora dintre membrii completului face ca acestia sa fie influentati de unul dintre acestia.

Noua lege de organizare judiciara, in forma modificata, a adoptat un sistem mai suplu, incercand sa imbine avantajele celor doua sisteme cunoscute. In prima instanta, in fata judecatoriilor, tribunalelor si curtilor de apel, cauza este judecata de un singur judecator. In caile de atac, in care se realizeaza controlul ierarhic, functioneaza principiul colegialitatii in formarea completului - doi judecatori in apel si trei in recurs. La Inalta Curte de Casatie si Justitie este consacrat principiul colegialitatii in forma completului de trei judecatori, noua judecatori sau Sectiilor Unite (in acest caz la judecata trebuind sa ia parte cel putin 3/4 din membrii in functie).

f. Caracterul permanent si sedentar al jurisdictiilor. Instantele judecatoresti sunt permanente. Activitatea acestora se desfasoara in mod continuu, fara intreruperi, afara de cele pricinuite de zilele nelucratoare si de sarbatorile legale. Vacanta judecatoreasca, care intervine in perioada 1 iulie - 31 august a fiecarui an, nu presupune o intrerupere a activitatilor instantei, ci numai o diminuare a acesteia, necesara efectuarii concediului de odihna la care au dreptul magistratii si ceilalti angajati ai instantelor. Chiar si in aceasta perioada vor continua sa fie judecata, in materie civila, cauzele declarate de lege ca fiind urgente, precum ordonantele presedintiale, cele privind obligatiile de intretinere, actiunile posesorii sau pe care instanta le apreciaza a fi urgente. In materie penala, cauzele cu arestati sunt judecate si in cursul vacantei judecatoresti.

In privinta caracterului sedentar al instantelor, trebuie mentionat ca acestea localitatea de resedinta stabilita prin lege, sediul fiind stabil, determinat si cunoscut.

Caracterul sedentar al instantelor nu exclude ca anumite activitati procesuale sa fie facute in afara sediului acestora, atunci cand acest lucru se impune, cum ar fi in cazul efectuarii unei cercetari la fata locului sau audierea unui martor care nu se poate deplasa.

Institutia probelor este calificata ca o institutie centrala a procesului civil, probele fiind deosebit de importante pentru protectia si ocrotirea drepturilor subiective civile. Inca din dreptul roman s-a consacrat adagiul: "idem est non esse et non probari", deci a nu fi sau a nu fi probat este tot una. Tocmai de aceea se vorbeste despre un drept subiectiv procesual - dreptul la proba, care dubleaza si intareste dreptul subiectiv substantial.

Considerand ca un proces este un duel al probelor partilor, putem spune ca probele au importanta atat pentru judecator cat si pentru parti.

Intrucat nu poate rezolva litigiul dedus judecatii numai pe baza afirmatiilor partilor, acestea trebuind sa fie dovedite, urmeaza ca pe baza acestora judecatorul sa-si formeze convingerea intima si sa pronunte hotararea. In  prezent, judecatorul nu se poate refugia in spatele insuficientei probei pentru a respinge o cerere, chiar daca in trecut era inactiv in cautarea probelor. Judecatorul va putea ordona dovezile pe care le va gasi de cuviinta, chiar daca partile se impotrivesc, obligatie inscrisa in art. 130 alin. 2 Cod procesual civil, corelata cu dispozitia inscrisa in art. 129 alin. 2.

Cat priveste partea, nu este suficient sa fie sau sa se pretinda titularul unui drept pentru a obtine o satisfactie in fata instantei. Desi dreptul subiectiv nu depinde in existenta sa de proba, exista totusi o dependenta pe planul eficacitatii, intrucat absenta probei nu permite titularului probei sa invoce in mod eficace dreptul sau si sa obtina recunoasterea efectelor juridice care ii sunt atasate.