Detentorul aparatului autonom de respirat sub apa in circuit deschis
Detentorul este o componenta a aparatului de respirat sub apa conceputa, pe de o parte, pentru a destinde aerul de la presiunea inalta la care se afla stocat in butelie, la presiunea corespunzatoare adancimii la care se afla scafandrul si, pe de alta parte, pentru a permite o respiratie fara efort cu o frecventa obisnuita. Este cunoscut faptul ca pentru a putea respira normal in imersie, scafandrul are nevoie, in cavitatile respiratorii ale organismului (nas, trahee si plamani), de aer la o presiune egala cu presiunea corespunzatoare adancimii de imersie la care acesta evolueaza. Aceasta presiune, depinzand de adancimea de imersie, variaza continuu. Detentorul aparatului autonom de respirat sub apa raspunde acestor cerinte asigurand scafandrului aerul necesar respiratiei in sistemul "la cerere" si la o presiune egala cu presiunea la care este supus scafandrul. Unele detentoare ofera posibilitatea de a inspira mai usor si mai confortabil decat altele. Despre un detentor din care se inspira greu si in care se expira cu dificultate, se spune ca prezinta o rezistenta ridicata la respiratie. Rezistenta ridicata la respiratie a detentorului, prin inconfortul respirator pe care-l creaza, poate duce atat la oboseala cat si la enervare in timpul scufundarii.
Rezistenta la respiratie a detentorului este o caracteristica constructiva a acestuia, dar ea se poate modifica functie de mai multi factori. Astfel, scufundarea in apa rece precum si activitatea intensa depusa de scafandru, duc la ingreunarea respiratiei prin aparitia asa-numitei gafaieli, la care detentorul nu mai raspunde la fel de bine. Majoritatea detentoarelor au o foarte mica rezistenta la respiratie la suprafata apei, aceasta insa crescand pe masura ce adancimea de imersie creste. Acest fenomen devine mult mai evident aproape de finalul unei scufundari efectuata la o adancime relativ mare si cu o durata destul de mare cand, datorita consumului mai ridicat de aer, presiunea aerului din butelie este scazuta.
Toti acesti factori si anume respiratia deasa si greoaie, presiunea ridicata a apei de la adancimea de scufundare si presiunea scazuta a aerului ramas stocat in butelie, duc la cresterea rezistentei la respiratie. La adancime, confortul respirator este insa ameliorat prin cresterea presiunii partiale a oxigenului din aerul de respirat.
2.4.1. Tipuri de detentoare. Elemente constructive si functionale
Din punct de vedere constructiv, exista doua categorii principale de detentoare:
- detentoare cu un singur etaj, monobloc, la care aerul vine direct de la butelie si este destins de la presiunea din butelie la presiunea ambianta;
- detentoare cu doua etaje separate, la care destinderea aerului, de la nivelul presiunii de stocare din butelie la nivelul presiunii ambiante, se realizeaza in doua etaje. Astfel, in primul etaj, aerul este destins de la presiunea inalta din butelie la o presiune cu 8 12 bar peste valoarea presiunii exterioare, iar in al doilea etaj, aerul este destins din nou pana la presiunea corespunzatoare adancimii la care se afla scafandrul. Acest sistem cu doua etaje s-a dovedit a fi foarte confortabil si sigur.
2.4.1.1. Detentorul cu un singur etaj (monobloc)
Detentorul cu un singur etaj, monobloc, (Fig 2.14) se prezinta sub forma unei carcase rotunde, de unde pleaca doua furtune gofrate care se reunesc la o piesa bucala alcatuita dintr-un mustiuc si un bloc de supape (supapele "inspir" si "expir"). La baza detentorului se afla un jug care permite fixarea acestuia la robinetul buteliei. Mecanismul acestui detentor este astfel conceput incat sa asigure destinderea directa a aerului de la presiunea inalta din butelie la presiunea ambianta la care respira scafandrul. Detentorul cu un singur etaj (monobloc), are doua camere separate printr-o membrana din cauciuc (Fig.2.15). O camera etansa este in legatura cu aerul de respirat, iar cealalta, prin intermediul unor orificii, permite presiunii hidrostatice ambiante sa se exercite pe fata exterioara a membranei. Aerul din butelie patrunde in camera etansa a detentorului prin intermediul unui clapet cu resort tarat, actionat de o membrana prin intermediul unui sistem de parghii. Apasarea asupra membranei, exercitata de presiunea hidrostatica ambianta, sau de depresiunea creata in camera etansa pe timpul inspiratiei, actioneaza, prin intermediul sistemului de parghii, asupra clapetului, provocand admisia aerului respirator. Aerul respirator, destins in aval de clapet, este indreptat spre o duza dirijata spre axul racordului de inspiratie, care creaza o depresiune asupra membranei (efect Venturi), diminuand astfel efortul inspirator. Racordul de expiratie are la un capat o supapa unisens de tip "cioc de rata", din cauciuc, amplasata la partea superioara a membranei pentru a se evita gradientul de presiune dintre partea de inspiratie si cea de expiratie a detentorului. Supapa de expiratie "cioc de rata" serveste si ca supapa de siguranta, in situatia in care scafandrul revine la presiunea atmosferica fara sa expire, provocand echilibrarea presiunii pe cele doua fete ale membranei prin eliminarea, in timpul ridicarii, a surplusului de gaz respirator.
Detentorul cu un singur etaj (monobloc) are o serie de avantaje cum ar fi: robustete, simplitate la reglaj si intre-tinere, confort respirator, bulele gazului expirat nu deranjeaza campul vizual al scafandrului. Dezavantajele detentorului cu un singul etaj (monobloc) sunt: gabarit mare, existenta a doua furtune de respiratie care mareste pericolul de agatare a acestora, rezistenta suplimentara la inspiratie, necesitatea unei pozitionari precise, dependenta debitului de aer respirator functie de pozitia scafandrului, ceea ce impune pozitii precise in actiunile de salvare (respiratia in tandem de la acelasi detentor cu pasarea piesei bucale) si posibilitatea aparitiei de accidente de suprapresiune pulmonara la
scafandrii neexperimentati prin utilizarea incorecta a detentorului in exercitiile de schimbare a pozitiei aparatului. Aceste dezavantaje fac ca detentorul cu un singur etaj (monobloc) sa fie mai putin folosit decat detentorul cu doua etaje separate.
2.4.1.2. Detentorul cu doua etaje separate
Detentoarele cu doua etaje separate (Fig. 2.16) pot fi de mai multe tipuri. Clasificarea lor se poate face dupæ mai multe criterii dupa cum urmeaza:
. dupa modul de functionare al primului etaj:
- neechilibrat (necompensat);
- echilibrat (compensat);
. dupa constructia primului etaj:
- cu membrana si clapet;
- cu piston clapet;
. dupa constructia etajului al doilea:
- cu clapet amonte;
- cu clapet aval.
In cele ce urmeaza, se vor prezenta, pentru exemplificare, cateva tipuri constructive de etaj I si de etaj II, precum si principiile de functionare ale acestora.
