Dimitrie cantemir (1673-1723)

DIMITRIE CANTEMIR (1673-1723)

Prin prestigioasa sa activitate stiintifica, Dimitrie Cantemir reprezinta in cultura romaneasca un moment decisiv, in evolutia spre lumea moderna. A fost un deschizator de drumuri, in multiple domenii de creatie, un mare savant (istoric, literat, geograf), dar mai presus de toate un filosof in toate aceste ramuri de activitate intelectuala pe care le-a ilustrat.

Dimitrie Cantemir s-a nascut in 1673, ca fiu la viitorului domn al Moldovei, Constantin Cantemir (1685-1693). Familia Cantemir este de origine razaseasca din tinutul Falciului, impresurata de nevoi dar urcand in scara sociala datorita slujbei militare. Constantin Cantemir i-a dat o educatie aleasa, asigurandu-i un dascal de prestigiu sud-est european, cu studii in Germania, atasat cercurilor umaniste si preiluministe. Nu trebuie ocolita valoarea formativa a umanismului romanesc, asimilat de Cantemir, exercitata prin mijlocirea istoriei, in special a ideilor continute in opera lui Miron Costin, De neamul moldovenilor.

O insemnatate majora a avut in formatia intelectuala a tanarului Cantemir Scoala Fanarului, asezata sub autoritatea Patriarhiei, in care preda Teofil Corydaleu, atasat umanismului padovan, filosofiei neoaristotelice. Studiul lumii clasice, ce se facea aici cu ilustri profesori, pregatirea stiintifica, creeaza la Constantinopol un mediu cultural prestigios. Cantemir invata aici intre 1688-1691 si dupa o intrerupere de 2 ani, in care se inglobeaza si o domnie de 3 saptamani (1693), se intoarce din nou la Istanbul. Constantinopolul a insemnat pentru Cantemir un contact cu cultura europeana, impregnata de clasicism a Marii Scoli a Fanarului, o cunoastere profunda a spiritualitatii mahomedane, in general orientale, o intreaga lume care imbogateste orizontul cultural al tanarului principe. Pentru formatia intelectuala a lui Dimitrie Cantemir este remarcabil contactul cu scrierile filosofice ale antichitatii(operele lui Thales din Milet, Pitagora, Socrate, Palton, Epictet, Seneca si Cicero). Constantinopolul i-a putut sadi lui Dimitrie Cantemir orientarea spre problematica controverselor filosofice si teologice care au generat anticonfesionalismul si preiluminismul european (Pompiliu Teodor).

Dimitrie Cantemir, in special dupa 1693, se apropie de lumea musulmana, de vechea intelepciune araba, invata limbile turca, araba, persana, staruie in lumea ambasadelor, unde se apropie de trimisul lui Ludovic al XIV-lea, etc., ia parte la lupta de la Zenta, unde vede dezastrul suferit de armata otomana. In 1699, anul pacii de la Karlowitz, se casatoreste cu fiica lui Serban Cantacuzino, fostul domn al Tarii Romanesti. La doar 33 de ani,. In 1710, ajunge domn al Moldovei, numit de sultan, care il considera un fidel al Imperiului Otoman. Tratatul de alianta cu Rusia lui Petru I, in 1711, invedereaza orientarea lui Cantemir spre obtinerea independentei Moldovei, inlaturarea factiunilor boieresti, domnia autoritara, in spiritul unor principii care se origineaza in ratiunile absolutismului. Infrangerea de la Stanilesti (iulie 1711) a pus capat nu numai luptei pentru independenta, ci si domniei lui Dimitrie Cantemir, obligat sa se refugieze in Rusia, unde ramane pana la sfarsitul vietii(1723).

Contactul cu Rusia reformelor moderne ale lui Petru cel Mare deschide in bibliografia cantemiriana seria unor lucrari fundamentale, elaborate in exil, care se resimt de pe urma influentelor iluminismului timpuriu, alimentat de valorile europene cultivate de cercurile Academiei ruse, atasate ideilor filosofului german Leibniz. Dimitrie Cantemir a fost sfetnicul tarului Petru in problemele lumii orientale, turcesti in mod special, dar si un carturar atasat politicii de renovare, modernizare a societatii rusesti.

Membru al Academiei din Berlin, in corespondenta literara cu savanti de prestigiu din epoca, Cantemir a desfasurat o vasta activitate literara si stiintifica, fiind autorul a numeroase lucrari. Descrierea Moldovei (1716), prin problematica si conceptie, este o lucrare destinata sa faca cunoscuta Moldova cercurilor culturale occidentale, fiind o descriere geografica, istorica, folclorica etc. Istoria Imperiului Otoman, cu titlul originar Incrementa atque decrementa aulae othomanicae (1714-1716) raspundea unei necesitati politice, intr-un moment in care criza Imperiului Otoman era evidenta. Cartea descria ascensiunea statului otoman ca mare putere dar si explica factorii decadentei turcesti la inceputul veacului al XVIII-lea. Cartea a devenit o lucrare de capatai pentru diplomatia europeana, datorita traducerilor in limba engleza (1734, 1735), in franceza (1743), in germana (1745). Tot in Rusia, Cantemir a redactat Monarchiarum phisica examinatio(1714), o lucrare de filozofie a istoriei, precum si Viata lui Constantin Cantemir (1716-1717). Evenimentele Cantacuzinilor si ale Brancovenilor (1717-1718) reprezinta un raport prin care infatisa lui Petru cel Mare situatia politica din Tarile Romane. Sistema religiei mahomedane (tiparita in 1722) era o carte scrisa in scopuri utilitare, prin care urmarea difuzarea unor cunostinte despre religia si cultura musulmana.

Cea mai importanta scriere a lui Dimitrie Cantemir ramane, pentru cultura noastra medievala, Hronicul romano-moldo-vlahilor (1719-1722). Versiunea latina a fost finalizata in 1717. A fost opera lui capitala, un testament pe care il transmite posteritatii, neamului sau. Scrierea a fost destinata sa cuprinda toata istoria romanilor de la origini pana in vremea sa. Este o lucrare critica, care se inscrie in scoala savanta europeana, prin normele scrisului istoric pe care le fixeaza. In opera, staruie ideea unitatii poporului roman, ideea latinitatii si continuitatii sale in Dacia. Cantemir a pus in Hronic si problema rolului romanilor in istoria universala, o conceptie avansata despre cultura. Nobletea romanilor consta in ilustra ascendenta romana. Discutiile critice din Prolegomene ne indica genul de istorie savanta, in care insa maniera istorica a umanismului ramane inca o constanta. Aparatul critic pe care il manuieste cu discernamant, normele sau canoanele scrisului istoric pe care le stabileste, comprehensiunea universala a fenomenului istoric in sens larg, predilectia pentru istoria culturii, imprima scrierilor sale sensul modernitatii. Ca metoda, Cantemir a fixat norme si astazi valabile, iar ca interpretare, explicare, se dovedeste un ganditor realist si profund.

Prin Cantemir, mai ales teoria originii latine, continuitatea si unitatea de neam sunt amplu si savant argumentate. Are marele merit de a-i fi asigurat teorie o circulatie europeana, prin lucrari ca Descriptio Moldaviae. Dimitrie Cantemir poseda constiinta unor legitati istorice, a unei ordini rationale, care se fundamenteaza pe legaturile cauza-efect, pe baza carora lumea se afla intr-un proces evolutiv, intr-o directie determinata. Pe baza legii evolutiei ciclice, istoria statelor se desfasoara astfel incat cresterea, in mod inevitabil, este urmata de declin si cadere. Teoria lui istorica este dominata de o finalitate politica: disparitia Imperiului Otoman.

Ca filosof al istoriei, Dimitrie Cantemir este autorul unei conceptii evolutioniste, ilustrate de istoria Imperiului Otoman, a carui crestere si descrestere spatiala este urmarita in celebra sa lucrare, tradusa in mai multe limbi.