Locul in care acest fenomen apare se numeste zona de divergenta.
Margini convergente
Cand 2 placi se ciocnesc, o parte din marginile lor se distruge. Rezultatul acestor distrugeri depinde de tipul de cruste de la marginea placilor care se ciocnesc. Astfel: - daca se ciocneste o placa oceanica de una continentala, cea oceanica, fiind mai subtire si mai densa va fi fortata sa intre sub cea continentala care este mai grea si mai groasa, fenomen numit subductie - Cercul de foc al Pacificului. - cand se ciocnesc 2 placi oceanice, de asemenea una poate fi impinsa sub cealalta. - cand se ciocnesc doua placi continentale, se creeaza arii de munti pentru ca marginile care se ciocnesc se vor increti, se vor compresa si vor fi impinse la suprafata - Himalaya. Zona in care doua placi se ciocnesc se numeste zona de convergenta.
Cand placile tectonice trec unele pe langa altele
Cand 2 placi se misca una pe langa cealalta ele vor aluneca, se vor lipi, se vor freca una de alta - San-Andreas in California - ducand la aparitia unei presiuni care va face ca placile sa se zdruncine, sa se smuceasca formand cutremure.
Asadar, orice interactiune a placilor tectonice duce la aparitia cutremurelor care nu sunt altceva decat smuciri, zdruncinaturi sau incretiri ale acestora.
Cutremurul este unul din cele mai distrugatoare fenomene naturale de pe Pamint. De exemplu In data de 17 ianuarie, 1995 la ora 5 si 46 minute, dimineata, orasul Kobe a fost zguduit de un cutremur puternic. Au fost darimate case, poduri si autostrazi suspendate, caile ferate au fost indoite. In casele prabusite s-au distrus cablurile de curent electric si conductele de gaz, ceea ce a ingreunat foarte mult actiunile de salvare a sinistratilor. Au murit peste 5300 de oameni; unii au fost striviti de constructiile prabusite, iar altii au pierit in incendiile izbucnite dupa cutremur.
Pagubele nu au constat doar in pierderea unor vieti omenesti: dupa unele estimari, recuperarea pagubelor si reconstruirea orasului au costat peste 100 de milioane de dolari americani. Oamenii de stiinta au inceput sa cartografieze locurile in care sint frecvente cutremurele. Cutremurele se pot intilni in orice loc in care rocile se misca de-a lungul liniilor ,dar majoritatea cutremurilor mari se produc in anumite zone, bine determinate. Sunt deosebit de frecvente in regiunile vulcanice, de exemplu in cerul de foc din jurul oceanului Pacific. Pe masura ce metodele de determinare a localizarii cutremurelor au devenit mai precise, si hartile au fost imbunatatite, conturindu-se o imagine mult mai clara despre activitatea seismica. Harta activitatii seismice, a aratat ca cel mai frecvent cutremurele se produc in scoarta oceanica si santurile oceanice,respectiv de-a lungul liniilor de refractie, lanturilor muntoase tinere si in zonele vulcanice.
In momentul in care se declanseaza cutremurul, din epicentru, adica din punctul situat deasupra vatrei cutremurului, vor porni unde de soc. Primele valuri care vor porni, se numesc unde primare sau unde P. Acestea sunt valuri longitudinale, care se propaga asemanator cu undele sonore: produc miscari in sens inainte - inapoi, in directia de propagare. Undele primare sunt urmate de undele secundare, sau altfel zis undele S. Sub efectul acestora, rocile se vor zgudui perpendicular pe directia de mers. Al treilea tip, undele de suprafata, provoaca unduirea solului si accentueaza efectul distrugator al undelor secundare. 1. unda p - este o unda longitudinala, de compresie - determina miscarea particulelor solului paralel cu directia de propagare - deplasarea acestei unde este similara cu cea a unei rame (compresie-dilatare) in directia de mers - are viteza de 7,8 km/s (pentru structura geologica Vrancea) - amplitudinea acestei unde este direct proportionala cu magnitudinea (energia cutremurului) - este perceputa la suprafata de catre oameni ca pe o saltare, un mic soc in plan vertical - nu este periculoasa pentru structuri (cladiri) deoarece contine (transporta) aproximativ 20% din energia totala a cutremurului 2. unda s - este o unda transversala, de forfecare - determina miscarea particulelor solului perpendicular (transversal) fata de directia de propagare - deplasarea acestei unde este similara cu inaintarea unui sarpe (miscari ondulatorii stanga-dreapta fata de directia de inaintare) - are viteza de 4,6 km/s (pentru structura geologica Vrancea) - ajunge, din acest motiv, la suprafata solului intotdeauna dupa unda p - este resimtita la suprafata sub forma unei miscari de forfecare, de balans in plan orizontal - este periculoasa, deoarece transporta aproximativ 80% din energia totala a cutremurului - determina distrugeri proportionale cu magnitudinea cutremurului si cu durata de oscilatie - cladirile cad datorita intrarii in rezonanta a frecventei proprii de oscilatie a structurii cladirii cu frecventa undei incidente, in acest caz efectul distructiv fiind puternic amplificat
Severitatea unui cutremur poate fi exprimata in mai multe feluri, atat prin intermediul magnitudinilor cat si prin cel al intensitatilor. Cu toate ca acesti doi parametri sunt foarte diferiti, ei sunt de foarte multe ori confundati. Magnitudinea unui cutremur, exprimata de obicei pe scara Richter, este o masura a tariei cutremurului sau a energiei eliberate din focar sub forma de unde seismice. Este o marime specifica unui cutremur, si se determina instrumental folosind amplitudinea maxima si frecventa oscilatiilor, masurata pe seismogramele inregistrate. Intensitatea, exprimata de obicei pe scara Mercalli modificata , este o masura subiectiva care descrie cat de puternic a fost simtit un soc intr-un loc dat. Ea se bazeaza pe efectele observate ale miscarilor produse de un cutremur asupra oamenilor, cladirilor, terenului etc.
Scara Richter de magnitudini, numita astfel dupa Dr. Charles F. Richter de la California Institute of Technology este cea mai cunoscuta scara de masura a magnitudinilor. Richter a inventat aceasta scara in 1935 ca instrument matematic pentru compararea marimilor cutremurelor. Scara este logaritmica, astfel incat o inregistrare de gradul 7 (de exemplu) indica o miscare a solului de 10 ori mai mare decat cea corespunzatoare unui cutremur de grad 6, respectiv o energie de circa 30 de ori mai mare. Cutremurele de magnitudine mai mica decat 2 sunt numite microcutremure, nu sunt simtite de oameni si sunt inregistrate doar de seismografele locale. Cutremurele cu magnitudinea mai mare sau egala cu 4,5 sunt destul de puternice pentru a putea fi inregistrate de seismografele sensibile de pe intregul glob, fiind simtite de oameni de cele mai multe ori. Cutremurele cu magnitudinea mai mare de 6 sunt considerate cutremure mari, iar cele mai mari de 8 grade, majore. Cu toate ca scara Richter nu are, teoretic, limita superioara, exista totusi o limita si anume aceea a celui mai mare cutremur produs pana in prezent: 8,8.
Scara intensitatilor; Mercalli modificata
Efectele unui cutremur la suprafata Pamantului sunt reprezentate numeric prin termenul numit intensitate seismica. Cu toate ca de-a lungul ultimelor secole s-au realizat numeroase scari de intensitati pentru evaluarea efectelor cutremurelor, cea mai folosita este Scara Mercalli modificata (in Statele Unite ale Americii) si o varianta adaptata a acesteia corespunzatoare tipurilor de cladiri specifice in Europa: Scara Europeana a intensitatilor macroseismice.
