QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente constructii

Definirea conceptului de automatizare sub raportul organizarii productiei. Clasificarea automatizarii.



Definirea conceptului de automatizare sub raportul organizarii productiei. Clasificarea automatizarii.



Oferta catre beneficiari (clienti-consumatori) a fiecarei intreprinderi este multidimensionala, altfel spus este rezultanta unui ansamblu de caracteristici singulare (calitate, mod de vanzare, servicii asociate etc.). In acelasi timp, in celelalte domenii de activitate exista o oferta de referinta asteptata implicit de majoritatea consumatorilor. In aceasta situatie, diferentierea consta in a prezenta o oferta, care sa comporte, in raport cu oferta de referinta, diferente perceptibile si valorificabile in piata.



Toate activitatile principale sau accesorii ale lantului valorii sunt surse potentiale de diferentiere si in final, de avantaje concurentiale. De exemplu:

inovatia tehnologica;

calitatea materiilor prime;

termenele de livrare;

serviciile oferite dupa vanzare.

Argumentele mentionate mai sus ne conduc la o diferentiere legitimata de piata; la o  recunoastere care se datoreaza in general la doua cauze:

existenta unei valori intranseci a diferentierilor apreciate de clienti, in termenii micsorarii costurilor lor, sau a cresterii performantelor lor. De fiecare data se observa crearea unui supliment de valoare pentru client, in raport cu oferta de referinta;

existenta unei armonii cu lantul valorii clientului. Fiecare posibilitate de interventie de-a lungul lantului valorii clientului deschide perspectiva diferentierii. Aceasta solicita o atentie din partea intreprinderii si anume ca trebuie sa dispuna de o perceptie fina a lantului valorii clientului si a probabilitatilor evolutiei  sale.

Intreprinderile care nu au ales cel putin una din aceste doua strategii de baza, risca sa se gaseasca pe un drum de mijloc si sa obtina o rentabilitate mai scazuta decat cea a concurentelor lor. Intreprinderea respectiva fie nu dispune de o parte de piata suficienta pentru a-si asigura costuri competitive, fie nu este suficient de diferentiata pentru a-si asigura marje ridicate.

Un rol important in adoptarea uneia sau alteia dintre cele doua strategii, il joaca inovatia thnologica iar in cadrul acesteia, automatizarea reprezinta un factor de prima marime.



1.1.1.Definirea conceptului de automatizare sub raportul organizarii productiei.



Realizarea unor produse competitive din punct de vedere calitativ presupune controlarea riguroasa a procesului de productie din punct de vedere al variabilelor de proces.Abaterea de la acest regim se datoreaza unor perturbatii.Sesizarea acestora si anularea efectelor induse se poate realeza prin conducerea automata a proceselor tehnologice.In aceste conditii o organizare moderna a productiei presupune ca o cerinta principala automatizarea proceselor si adoptarea pe aceasta baza a unor structuri tehnologice si organizatorice rationale.

Prin automatizare se intelege un sistem bazat pe folosirea de aparate, dispozitive sau mecanisme automate care permit realizarea procesului de productie fara participarea nemijlocita a resurselor umane, ci sub controlul si supravegherea acestora.

Automatizarea este posibila ca urmare a cuceririlor stiintei si tehnicii in domeniul mecanicii, fizicii, chimiei, electronicii, fapt ce a creat conditiile necesare pentru perfectionarea continua a metodelor de organizare a productiei bazate pe mecanizare complexa si automatizare.

Sub raportul sferei de cuprindere se deosebesc doua feluri de automatizari:

-automatizare simpla ;

-automatizare complexa.

Prin automatizare simpla se intelege introducerea in procesul de productie sau in alte activitati a aparatelor, masinilor sau dispozitivelor automate care permit realizarea unor anumite operatii sau activitati fara participarea nemijlocita a factorului uman.Automatizarea simpla se poate prezenta sub forme variate, cum ar fi automatizarea controlului, protectia si blocajul automat, reglajul automat etc., si se refera atat la diferitele procese tehnologice de baza, cat si la cele auxiliare sau de deservire.

Automatizarea complexa reprezinta acea forma care se bazeaza pe folosirea si combinarea automatizarilor simple, asigura executarea in mod automatizat a unui ansamblu de operatiuni de productie, atat de baza cat si auxiliare sau de deservire, cum sunt operatiile de productie, control, transport, reglaj, protectie, blocaj etc..

Automatizarea complexa reprezinta acea forma a automatizarii care, bazandu-se pe folosirea si combinarea automatizarilor simple, asigura executarea in mod automatizat a unei sume de operatiuni ale procesului de productie, atat de baza cat si de deservire, cum sunt operatiile de productie, control, transport, reglaj, protectie, blocaj etc.. Automatizare complexa poate fi intalnita sub cele mai diverse forme, fie in cadrul unor utilaje, instalatii, agregate etc.,cand se pot automatiza o succesiune de operatii sau toate operatiile din ciclul operational respectiv, fie in cadrul unor linii tehnologice, sectii sau uzine complet automatizate.

Automatizarea simpla si complexa au la baza folosirea automatelor, dispozitive care, prin inlaturarea unor piedici mecanice, efectueaza ghidat si fara interventie exterioara o anumita operatiune sau un anumit numar de prestatii.In organizarea productiei aceste automate pot face serviciul de regulatoare, intrerupatoare, semnalizatoare, emitere de comenzi etc..


Clasificarea automatizarii.



Sub raportul posibilitatilor de folosire a automatizarii in organizarea procesului de productie, pot fi intalnite patru categorii principale:

1.automatizari conventionale;

2. automatizari de ansamblu;

3. conducerea centralizata a procesului tehnologic;

4.conducerea automata cu calculatorul a procesului tehnologic.

Automatizarile conventionale reprezinta acea forma de automatizarea unor parti ale procesului tehnologic prin care se asigura realizarea unor performante sporite cu caracter local sau general.Ele pot fi locale, atunci cand se urmareste mentinerea unor anumiti parametri la valori constante sau in limitele variatiei impuse (presiuni constante, debite constante, tensiuni electrice constante, temperaturi variind in mod programat, concentratii de fluide mentinute la anumite valori etc.) sau complexe - atunci cand prin combinatia judicioasa a mai multor automatizari cu caracter local se urmareste obtinerea unor performante superioare ale procesului tehnologic, cum ar fi mentinerea constanta sau variabila a unor conditii de presiune etc..

Automatizarile de ansamblu reprezinta folosirea unor combinatii de automatizari conventionale si de mecanizari pentru executarea unor parti sau stadii ale procesului tehnologic, cum ar fi liniile automate de productie din intreprinderile constructoare de masini, liniile tehnologice automatizate din industria chimioca, petrochimica, rafinarii, industria cimentului etc..

Conducerea centralizata a proceselor tehnologice reprezinta acel fel de organizare a productiei pe baza automatizarii in care toate operatiunile procesului de productie se executa in mod automatizat, conducerea procesului realizandu-se la un panou de comanda de catre un operator.

La procesele tehnologice mai simple, pentru conducerea centralizata se pot folosi sisteme conventionale de control si reglaj ale procesului.In cazul unor procese tehnologice mai complexe, conducerea centralizata se realizeaza cu ajutorul unui calculator neintegrat in proces, in afara fluxului de productie (de tip"off line"), care, fiind conectat la procesul tehnologic, primeste informatii cu privire la modul de desfasurare a procesului tehnologic, le prelucreaza si le furnizeaza operatorului pentru ca acesta sa adopte deciziile corecte cu privire la comenzile ce trebuie date.

Conducerea automata cu calculatorul a procesului tehnologic reprezinta acel sistem de organizare a productiei bazat pe automatizare in care intregul proces tehnologic este automatizat si la care se realizeaza organizarea conducerii acestuia cu ajutorul calculatorului integrat direct in fluxul de productie, de tipul "on-line", acesta intervenind direct in procesul tehnologic pentru a da comenzile necesare pe baza informatiilor primite de la procese, eliminandu-se complet in acest mod interventia omului in procesul de conducere a productiei.

O alta clasificare a automatizarilor folosite in intreprinderi este aceea in raport cu felul propriuzis al automatizarilor.Dupa acest criteriu se deosebeste automatizarea pentru efectuarea operatiilor si controlul procesului, implicand existenta buclei de reactie a informatiilor (feed-back ) si automatizarea deplasarii automate a pieselor intre operatii, care poate implica sau nu bucla de reactie.

In cadrul automatizarii pentru efectuarea operatiilor si controlul procesului, care implica sau nu bucla de reactie a informatiei, pentru a mentine controlul asupra unor variabile, ca temperatura, presiunea, dimensiunile sau compozitia chimica, intre anumite limite, se includ atat controlul proceselor continue, cat si controlul numeric al masinilor-unelte.

Automatizarea deplasarii automate a produselor sau pieselor intre operatii asigura pe langa deplasarea propriuzisa a acestora si pozitionarea corecta a lor pentru a fi prelucrate in faza urmatoare a procesului tehnologic.Diferitele operatii care se succed, formand o secventa bine determinata, sunt executate numai cand, printr-un control automat au fost pozitionate cu exactitate pentru prelucrare.

Automatizarea  care implica bucla de reactie este denumita in "ciclu inchis", iar cea care nu implica este denumita in "ciclu deschis".

In cadrul intreprinderilor industriale o extindere tot mai mare au capatato masinile unelte cu comanda numerica.O masina cu comanda numerica, ca in general orice sistem de prelucrare cu comanda numerica, cuprinde echipamentele de comanda numerica, suportul pentru informatiile de prelucrare si masina-unealta propriuzisa.Echipamentul de comanda numerica este format dintr-o serie de circuite electronice, avand rolul de a prelua informatiile de comanda, de a le prelucra si de a transmite comenzi spre organele de executie.Folosirea masinilor-unelte cu comanda numerica necesita elaborarea unor sisteme adecvate de programare.



Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }