Modele de comunicare in spatiul public

Modele de comunicare in spatiul public

Bernard Miège distinge patru modele de comunicare[1], formate succesiv, nu neaparat intr-o anumita ordine peste tot, fiecare avand caracteristici proprii si dand nastere unor practici diferite. Aceste modele de comunicare se definesc si isi organizeaza actiunile comunicationale in jurul si plecand de la tehnicile de comunicare dominante. Astfel se poate considera ca impulsul a fost dat succesiv de:

♦presa de opinie (aparuta in secolul al XVIII-lea);

♦presa comerciala de masa (aparuta in ultima parte a secolului al XIX-lea);

♦mass-media audio-vizuale si mai ales televiziunea generalizata (a carei influenta a continuat sa creasca de la jumatatea secolului al XX-lea);

♦relatiile publice generalizate (a caror dezvoltare continua poate fi observata incepand cu anii '70, dar care sunt departe de a fi atins importanta televiziunii generaliste).

Desi apar succesiv aceste modele coexista: faptul ca apare un nou model de comunicare nu inseamna ca modelele existente anterior vor disparea sau vor dobandi un statut marginal.

Bernard Miège apreciaza ca doar mass-media sau tehnicile de comunicare care se afla la originea formarii acestor modele de comunicare si isi pun pecetea asupra lor nu este suficient pentru a le caracteriza, mai ales pentru a le preciza modalitatile de functionare. Pentru aceasta sunt necesare si alte criterii cum ar fi:

♦relatia dintre modele si subiectii cetateni (de proximitate in cazul presei de opinie; de natura spectacolului in cazul radioului sau una 'individualizata' in cel al unor tehnici recente de comunicare);

♦importanta populatiei implicate in ofertele mediatice (trebuie facuta diferenta intre destinatarii presei de opinie si telespectatorii mass-media);

♦linia editoriala a articolelor si programelor (stilul polemic al presei de opinie implica evident mai mult cititorul - care trebuie sa se recunoasca in el - decat stilul consensual al media generaliste care se adreseaza unor publicuri diverse si trebuie sa se adapteze la diversitatea intereselor acestora);

♦raportul cu puterea de stat si cu interesele economice majore (pentru ca un curent de schimburi de opinii sa se poata stabili, o oarecare distanta este evident indispensabila, atat fata de una, cat si fata de celelalte, prezenta acestora  manifestandu-se atat prin controlul direct asupra mass-media, cat si prin 'investitiile' publicitare);

♦tipul de organizare economica adoptat pentru intreprinderea de presa si tehnicile de comunicare dominante (un control politic sever din partea statului si a organelor care depind de el este fara indoiala la fel de nefast functionarii spatiului public ca si procesul generalizat de transformare in marfa a produselor comunicarii).

Aceste criterii iau valori diferite, dau consistenta celor patru modele si permit caracterizarea contributiei fiecaruia la spatiul public: pe ce elemente se bazeaza; care sunt principiile dupa care sunt construite; ce avantaje ofera in analiza spatiului public din perspectiva formelor luate in anumite societati istorice, si nu din perspectiva unui concept filosofic.

De altfel, asa cum remarca autorul citat, cercetarile spatiului public se organizeaza in jurul a patru niveluri de analiza, dupa cum urmeaza:

♦spatiul public este locul de derulare a unor actiuni comunicationale care isi gasesc originea in patru modele de comunicare aparute succesiv, primul dintre ele cu mai bine de doua secole in urma; acestea functioneaza si la ora actuala, chiar daca unul dintre ele este dominant;

♦spatiul public contemporan nu poarta doar pecetea modelului dominant, cel al mass-media audio-vizuale. La faramitarea sa concura, de asemenea: strategiile de comunicare ale diferitelor institutii sociale, aflate in continua evolutie; inmultirea sensibila a mijloacerlor de comunicare, in special odata cu aparitia retelelor cu debit marit si a produselor multimediatice; importante modificari intervenite in mass-media;

♦schimbarile ce afecteaza relatiile dintre spatiul public si spatiul privat generate de individualizarea in curs a practicilor de comunicare intarita de fenomenul de 'transformare in marfa individualizata', implicat de noile retele, de modificarile survenite in activitatea de programare a marilor mass-media si de tendinta de reducere a formelor argumentative in cadrul actiunilor comunicationale, dependente sau nu de mass-media;

♦ce 'teorie a actiunii' este susceptibila sa descrie cel mai bine elementele aflate in joc in cadrul spatiului public.

Cu toate acestea problema spatiului public ramane inca un subiect controversat, atat din perspectiva constructiei conceptuale pertinente, cat si din perspectiva orizonturilor comunicationale pe care le circumscrie, aspecte ce dovedesc complexitatea fenomenului luat in considerare.