Mai tarziu, s-a descoperit ca asemenea materiale erau folosite ca "gel" de par.
Numele de sapun , dupa o veche legenda romana, vine de la Muntele Sapo, unde erau sacrificarte animale. Ploaia a amestecat grasimile cu seu, si cu cenusa pe malul raului Tibet. Femeile au observat ca acest amestec le usura munca, si au inceput sa foloseasca acest sol lutos, imbibat cu amestecul de grasimi.
In timpul ascensiunii civilizatiei romane, baile publice au devenit din ce in ce mai populare. Prin secolul 2 en, medicul grec Galen a inceput recomandarea sapunului atat cu scop medicinal, cat si pentru curatire.
Se pare ca in secolul 15 se producea sapun in Venetia, apoi, in secolul 17 in Marsilia. In secolul 18 fabricarea sapunului sa raspandit in intreaga Europa si in America de Nord, in secolul 19, fabricarea sapunului a devenit o una din cele mai importante industrii.
In 1907, sapunul sa transformat in detergent cand o firma germana a inceput comercializarea detergentului "Persil". Pe langa sapunul de acid carboxilic, "Persil" continea perbotat de sodiu (NaBO3) silicat de sodiu si carbonat de sodiu. De aici perborat + silicat = "PERSIL"
Pana in 1940 sapunul era cel mai folosit detergent. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, lipsa grasimilor , ingredientul predominant din sapun, a dus la cercetarea detergentilor sintetici. Apoi, dupa razboi, aparitia masinilor de spalat automate a accentuat nevoia unor noi alternative la sapun.
SAPUNURI
Sarurile acizilor din grasimi, sapunurile, au numerose aplicatii. Cel mai mult se fabrica si se utilizeaza sapunul de sodiu.
Materii prime. Pentru fabiricarea sapunului pot servi grasimile cele mai diverse. Grasimile solide, bogate in acizi saturati; cum sunt seul de bou sau de oaie, grasimile de cocos sau palmieri si grasimile hidrogenate dau sapunuri tari; grasimile lichide dau sapunuri cu atat mai moi, cu cat au un continut mai mare de acizi nesaturati. Uleiurile vegetale lichide se utilizeaza la fabricarea de sapun, de obicei in amestec cu grasimi solide sau hidrogenate.Un continut prea mare in acid stearic (C18) micsoreaza solubilitatea si puterea de spumegare. Dimpotriva, acidul lauric (C12) da nastere unui sapun ce spumega abundent, de aceea, in sapunurile bune, se adauga grasimi de cocos sau de palmier, bogate in acest acid. Acidul oleic da, de asemenea, un sapun de buna calitate.
Fabricarea sapunului. In procedeul obisnuit de fabricare a sapunului se incalzeste grasimea, cu aburi introdusi direct, la 1000, si se adauga solutia de hidroxid de sodiu, la inceput in mici portiuni, pentru a obtine o emulsie; aceasta se saponifica mai repede (12-24 ore) decat amestecul neomogen al grasimii cu solutia apoasa a intregii cantitati de soda. Indata ce se formeaza sapun, in concentratie apreciabila in acest amestec, viteza de reactie creste brusc, fiindca sapunul topit este un bun dizolvant atat pentru grasime cat si pentru hidroxidul de sodiu si reactia are loc, catre sfarsitul procesului, in solutie omogena de sapun.
Produsul astefel obtinut, numit in tehnica sapun-clei, contine toata glicerina, rezultata din reactia de saponificare si multa apa. Pentru adaugarea unei solutii concentrate de clorura de sodiu se separa sapunul miez, topit, la fund ramanad un strat apos, care contine glicerina. (Aceasta pote fi utilizata la fabricarea glicerinei, dar pentru aceasta fabricatie este mult mai avantajoas sa se faca scindarea grasimii prin procedeul in autoclava; acizii grasi obtinuti pot fi apoi transformati in sapun prin neutralizare cu hidroxid si chiar cu carbonat de sodiu).
Sapunul miez contine 62-64% acizi grasi si el poate fi utilizat ca sapun de rufe. Pentru fabricarea sapunului de toaleta, sapunul miez (obtinut din grasimi mai pure) se usuca pana ce continutul in acizi atinge 80-85% apoi I se inglobeaza un parfum si se preseaza in bucati.
Proprietatile sapunurilor si a solutiilor au fost studiate deosebit de intens, din cauza marelui interes practic al problemei. S-a constata ca sarurile acizilor, cu molecule mai mari decat aprox C6, arata unle proprietati prin care se deosebesc in mod caracteristic de sarurile acizilor cu molecule mai mic, de ex. De acetatul de sodiu. Aceste proprietati specifice, de sapunuri, sunt deosebit de marcate la sarurile acizilor C12-C18.
Astfel, solutiile de sapun, chiar diluate, au o tensiune superficiala mult mai mica decat apa curata (75 dyn/cm2, la apa de 250; 25-30 dym/cm2 la sarurile de sodiu ale acizilor lauric, palmitic si oleic). Vascozitatea solutiilor diluate de sapun nu difera mult de aceea a apei; ea creste insa foarte mult la solutiile concentrate, care pot ajunge pana la consitenta de gel. Conductibilitatea electrica (echivalenta) a solutiilor foarte diluate (sub n/1000) de sapun arat o comportare normala, ea scazand putin si continu cu cresterea concentratiei, la fel ca in cazul altor electriloti.
