Caractere generale
Pestii sunt vertebrate exclusiv acvatice si se caracterizeaza prin corp cu forma hidrodinamica acoperit cu solzi de origine dermica. Scheletul lor este cartilaginos sau osos. Se deplaseaza cu ajutorul inotatoarelor perechi si neperechi. Inotatoarele perechi (patru) sunt doua pectorale si doua ventrale, iar cele neperechi (in numar variabil) pot fi 1 - 3 dorsale, 1 - 2 anale si inotatoarea codala. Circulatia sangelui este inchisa, simpla, inima este alcatuita din doua camere: un atriu si un ventricul. Temperatura corpului este variabila (poichiloterme). Respiratia este branhiala. Reproducerea este sexuata. Are loc in mediul acvatic, iar fecundatia este, la majoritatea speciilor, externa. Pestii se clasifica in doua clase: clasa pestilor cartilaginosi si clasa pestilor ososi.
Clasa pestilor cartilaginosi
Cuprinde pesti cu schelet cartilaginosi si cu corpul acoperit cu solzi placoizi. Gura asezata ventral sub bot (gura sub terminala), are numerosi dinti. Inotatoarea codala are lobul superior mai mare (heterocerca). Au 5 - 7 perechi de branhii asezate in pungi branhiale care comunica cu exteriorul prin fante branhiale. Le lipseste vezica inotatoare.
Traiesc in apele marilor si oceanelor. Majoritatea sunt rapitori, cunoscuti sub numele de rechini (selacieni): rechinul albastru, rechinul alb, rechinul ciocan, cainele de mare (lung de 1,5 m, prezent si in Marea Neagra), pestele ferastrau, rechinul balena (lung de peste 15 m) etc. O parte din speciile de pesti cartilaginosi sunt bentonice (bentos - zona de fund a marilor) si au corpul puternic turtit dorso-ventral, cu inotatoarele pectorale mult intinse pe laturile corpului: vulpea de mare, pisica de mare, torpila electrica (prezenta si in Marea Mediterana, cu organe electrice ce produc descarcari de 70 - 80 V, cu rol in aparare.
Clasa pestilor ososi
Cuprinde pesti cu scheletul partial sau total osificat, cu corpul acoperit cu solzi ososi. Branhiile sunt asezate in doua camere branhiale, plasate de o parte si de alta a capului si acoperite de cate un opercul. La majoritatea speciilor exista vezica inotatoare. Sunt cei mai numerosi dintre pesti. Populeaza atat apele marine si oceanice, cat si cele dulci. Pestii ososi actuali sunt grupati in mai multe unitati sistematice dintre care cele mai importante sunt: acipenseridele, teleosteeni, dipnoii, si crosopterigienii.
Rechinii
Sunt mai multe specii cunoscute, cel mai fioros pare a fi rechinul albastru. Cu o lungime de peste 10 m inoata de doua ori mai repede decat un vapor.
Majoritatea rechinilor traiesc in marile calde. Se recunosc de la distanta prin corpul lor zvelt, cu o aripa pe spate care despica apa in viteza. Au un bot ascutit, sub care se afla o gura mare. Ambele maxilare sunt prevazute cu dinti puternici, de diferite marimi si forme, totdeauna in perfecta stare de functionare. Dar, in mod surprinzator corpul rechinilor nu contine nici un os. Scheletul lor este in intregime cartilaginos; inclusiv dintii sunt cartilaginosi, dar de o consistenta foarte dura. La fierbere, acest schelet se transforma imediat intr-o gelatina. Tot curios este faptul ca vederea rechinilor este destul de slaba. Au insa o mare sensibilitate fata de miros, fata de vibratiile apei, fata de curent si presiunea hidrostatica. Ei simt toate aceste semnale din mediu cu ajutorul unor terminatii nervoase asezate in canalele laterale din lungul corpului.
O alta specie este numita rechinul covor. Are corpul acoperit cu pete care imita covorul, pe care cresc si unele alge. Ajunge astfel sa se confunde cu o planta de stanca. Nevazut nici de dusmani, nici de prada pe care o asteapta. Poate captura cu usurinta tot ce pofteste. Rechinul este peste vivipar, pastrandu-si un timp puiul legat de corpul mamei printr-un ombilic. Imediat dupa nastere puiul de rechin consuma cu lacomie scoici, crabi, broaste testoase, alti pesti. Intr-un an creste cu peste 1 m.
Ficatul rechinilor contine multa grasime bogata in vitamina A, utilizata uneori in alimentatia oamenilor.
Anual sunt atacate de rechini 700 de fiinte omenesti din care jumatate pier in timpul atacului sau din cauza ranilor. Sansele de salvare sunt de unu la patru, daca atacul are loc in larg, dar urca la o probabilitate consolanta de doua, daca atacul este in apropiere de mal.
Din fericire, insa majoritatea rechinilor (cainele de mare, rechinul de plaja) sunt inofensivi pentru om. Numai pradatorii maritimi mari (rechinul alb, rechinul tigru, rechinul ciocan) pot fi periculosi.
Un rechin are pana la 3000 de dinti aproximativ ca acele, dispusi pe 6 pana la 20 de randuri. Numai primele doua randuri sunt folosite la hranire. La cateva zile isi inlocuieste dintele tocit, astfel ca, pe randul din fata, rechinul are mereu dinti ascutiti. Falcile sunt de 300 de ori mai puternice decat ale unui om. Rechinul isi urmareste prada cu ajutorul electricitatii.
Cei mai sensibili electro-receptori din lumea vietuitoarelor se afla pe botul rechinului. Acestia pot percepe o sarcina electrica de o milionime de volt.
Mirosul este mai dezvoltat decat vederea. Narile sunt folosite numai la mirosit, nu si la respiratie, iar gustul apei il ajuta pe rechin sa navigheze in directia prazii. Este foarte sensibil la sange si poate detecta urme de sange intr-un milion de parti de apa.
Exista rechini si in Marea Neagra
(cainele de mare), dar nu sunt periculosi pentru oameni.
Rechinul de Marea Neagra este de talie mica, in comparatie cu monstrii oceanici. De regula, creste pana la 1,50 m si atinge numai 10 kg.
El este de culoare cenusiu-albastrie, iar pe burta e alb-galbui. E un temut dusman al bancurilor de hamsii, guvizilor, scrumbiilor albastre. Imperecherea se face in largul marii la 100 m adancime.
Rechinii mai mari au, totusi, rolul de sanitari ai apelor, consumand cadavrele altor pesti si animale acvatice. Prin consumarea vietuitoarelor, contribuie la selectia celor mai sanatoase si viguroase.
