Aceste doua specii sunt cei mai mari reprezentanti ai familiei cetaceelor, cele cu fanoane, care filtreaza cu ajutorul fanoanelor asezate in orificiul bucal asemenea unui gard organismele vii care formeaza planctonul si cele cu dinti, cere haituiesc, captureaza si-si mananca prada asemenea animalelor de prada. Delfinii apartin familiei cetaceelor cu dinti. Sunt de dimensiuni mai reduse, hrana lor este alcatuita in cea mai mare parte din pesti si sepii, cu toate ca cel mai mare reprezentant al lor, orca, spaima marilor, ataca focile si alti delfini.
Adaptarea la viata acvatica
Putem gasi inotatori excelenti intre multe specii de mamifere, dar delfinii s-au adaptat in asa mare masura vietii acvatice incat pe uscat sunt practic neputinciosi.
Cel mai evident semn al adaptarii lor este constitutia si structura corporala. Deoarece apa este un mediu cu o densitate mult mai mare decat aerul, o vietuitoare acvatica se poate deplasa rapid doar daca forma corpului sau este aerodinamica. In urma acestei cerinte delfinii si-au dezvoltat o forma asemanatoare cu cea a unei torpile; practic s-au debarasat de toate membrele exterioare ce puteau strica forma, conturul neted al corpului. Partea exterioara a corpului s-a atrofiat, organele genitale atat la femela cat si la mascul au pozitia normala in interiorul corpului, nu se poate observa nici o urma a membrelor posterioare, iar cele anterioare s-au transformat in inotatoare in forma de aripa, avand rolul de a stabiliza si a carmui miscarea. Coada s-a preschimbat in inotatoarea codala rigida si lata, care cu ajutorul inotatoarelor dorsale impinge animalul in apa cu o forta si eficienta miraculoasa.
Pielea delfinului este neteda si fina asemenea matasii si deoarece este lipsit de par, aluneca foarte usor in apa. Denivelarile cauzate de muschi si oase sunt corectate, netezite de stratul gros de grasime aflat sub piele. Acest strat de grasime are un rol important si in izolarea termica, reduce pierderea de caldura in mediul inconjurator, adica pierderea de energie care este cu atat mai importanta cu cat apa marii aproape intotdeauna mai rece decat temperatura animalelor.
Forma aerodinamica a delfinului este evidenta chiar de la prima vedere, dar inaintarea sa este ajutata si de propietati mai putin vizibile. In sine structura aerodinamica a corpului nu poate fi niciodata perfecta, pentru ca in apa care curge pe corpul animalului apar turbulente, care prin schimbarile de presiune cresc rezistenta la inaintare. Pliurile transversale a pielii delfinilor insa reduc turbulentele, astfel reduc rezistenta mediului.Pe langa acestea stratul superior de celule ale pielii se toceste intr-o viteza neobisnuit de mare, iar uleiul produs de celule formeaza o pelicula care imbraca tot corpul , ajutand si cu aceasta inaintarea prin apa. Datorita acestor propietati, delfinul lui Dall este specia cae mai rapida, poate sa inoate si cu 50km/ora si poate pastra aceasta viteza si pe distante mari.
Delfinii au obiceiul spectaculos de a sari din apa din cand in cand si "inoata" practic in aer. Aceasta poate fi o metoda de a reduce rezistenta mediului la inaintare, aerul fiind un mediu
cu o densitate mult mai mica decat a apei, care franeaza mai putin delfinul. Sarind deasupra apei, poate respira.Expira prin orificiul nazal aflat pe crestetul capului, dupa care isi umple din nou plamanii cu aer, inainte sa se scufunde. De obicei delfinii nu se scufunda la adancimi foarte mari, astfel nu trebuie sa inmagazineze dintr-o data prea mult oxigen. Pentru a inspira ajunge sa se afle o jumatate de secunda deasupra apei. Daca insa se scufunda la o adancime mare, pot inspira mai mult aer in plamani, pot inmagazina mai mult oxigen in globilele rosii din sange, decat noi oamenii. Cei mai multi delfini au mai mult sange decat alte animale terestre de dimensiunea lor, putand astfel inmagazina mai mult oxigen.
Delfinii vaneaza de obicei in stratul superior, iluminat de razele solare, ale mariilor, astfel se pot folosi si de vaz in timpul vanatorii. Lentila ochilor este caracterizata de posibilitatea de schimbare a formei, astfel atat in apa cat si in aer, fixeaza foarte bine obiectele. Speciile cu botul prelungit au o excelenta vedere binoculara (vedere in spatiu tridimensionala), cu ajutorul careia pot aprecia precis distanta la care se afla ceea ce vad. Cu toate acestea, desi vazul este foarte util, nu este absolut necesar pentru supravietuirea delfinului:cine a vazut delfin dresat, care executa comenzile cu ochii legati, stie ca acestia poseda si alte propietati, cu ajutorul carora percep mai bine mediul inconjurator.
Lumea sunetelor
In perceptia delfinilor cel mai important rol il are urechea. Acest organ practic nici nu se vede din exterior-se pot observa doar doua orificii aflate in spatele ochilor, dar care functioneaza extrem de eficient. Delfinii s-au adaptat foarte mult la mediul de propagare a undelor sonore in mediul subacvatic, printre care cu posibilitatea de a percepe sunetele in "stereo", astfel pot localiza directia exacta de unde provine sunetul respectiv.
Omul scufundat in apa nu este capabil de acest lucru deoarece undele sonore propagate in apa, prin oasele craniului, indiferent de directia de provenienta a lor , ajung aproape simultan in urechi. Urechea interioara a delfinului este inglobata intr-un tesut asemanator spumei, astfel nu preia vibratia craniului. In concluzie, undele sonore interceptate din lateral, nu ajung deodata la ambele urechi, din diferenta de timp delfinul poate constata precis directia din care provin acestea. Aceasta calitate este foarte importanta, deoarece delfinul traieste in lumea sunetelor , pe de o parte intre sunetele transmise de alte animale, pe de alta parte intre cele emise de el insusi. Delfinul se orienteaza cu ajutorul sonarului, radarul cu ultrasunete, asemenea liliacului. Emite continuu semnale sonore scurte (ultrasunete), cere se reflecta pe obiectele aflate prin preajma. Defineste distanta din diferenta de timp dintre momentul de emisie si cel de receptie a unui sunet, iar cu ajutorul auzului stereo si directiei lui, aceste sunete sunt practic mici impulsuri emise foarte des.
