Tipuri de tehnici utilizate de asistentul social in protectia minorilor cu handicap mintal

Tipuri de tehnici utilizate de asistentul social in protectia minorilor cu handicap mintal

Asistenta sociala de care poate beneficia un copil cu deficiente mintale este in general o asistenta desfasurata in cadrul familiei, deoarece vizeaza schimbarea atitudinii familiei, educarea familiei in legatura cu cresterea unui astfel de copil, sprijinirea familiei pentru a putea reintegra copilul si orientarea familiei catre institutiile care ar putea sa o sprijine financiar si material, acolo unde sunt probleme de acest gen.

"Dintre modalitatile de culegere a datelor utilizate de asistentii sociali as putea aminti: completarea listei cu probleme (in cazul copiilor cu handicap mintal, impreuna cu familia acestuia, deoarece copilul nu poate realiza acest lucru datorita deficientei mintale), observarea clientului in mediul sau (vizita la domiciliu, observarea copilului la scoala, in centrul de plasament), intalniri cu toti membrii familiei, observarea clientului in situatii simulate de asistentul social (jocuri de rol), folosirea informatiilor de la specialisti, agentii/institutii, scoala, fise medicale, rapoarte, etc."[1]

Pot spune astfel ca pentru culegerea si obtinerea tuturor datelor asistentul social utilizeaza urmatoarele tehnici si instrumente de lucru:

1. Istoricul social al dezvoltarii copilului: "este un instrument pe care asistentul social il intocmeste in scopul obtinerii de informatii in legatura cu evenimentele din timpul sarcinii, de la nasterea copilului si stadiile sale de dezvoltare. Toate aceste informatii, asistentul social le poate obtine de la mama".[2]

Datele cuprinse in acest istoric mentionate de asistentul social, trebuie sa fie cat mai exacte si sunt date pentru care el isi asuma responsabilitatea.[3] (exemplu-vezi studiu de caz).

2. Matricea ciclului de viata: reprezinta o tehnica semnificativa pentru lucrul cu familia ai caror membrii se afla in cicluri diferite de viata. Matricea ajuta asistentul social sa-si ordoneze ideile despre nevoile fizice, psihice, sociale, ale membrilor familiei in raport cu ciclul de viata al fiecaruia dintre ei.

3. Genograma: sau arborele familial, descrie tipurile de relatii si evenimente care s-au desfasurat de-a lungul generatiilor. Nasterea, decesele, divorturile, crizele si alte evenimente semnificative.

"Citirea unei genograme pe mai multe generatii poate conduce la sesizarea anumitor evenimente care se repeta in familia respectiva cu o anumita frecventa (cresterea copilului de catre mame singure, abuzul fizic, divortul etc.)."[4]

Genograma necesita utilizarea unor coduri a caror descifrare este mentionata intr-o legenda.

4. Harta eco: prezinta grafi, locul unei persoane sau a familiei sale in contextul social. Ca si in cazul genogramei, la intocmirea ei se va folosi un set de coduri, mentionate in legenda.

Realizarea hartii eco: "in centru se deseneaza genograma familiei, se traseaza celelalte sisteme cu care interactioneaza persoana/familia; se simbolizeaza natura relatiilor dintre familie/individ si mediul extern: relatiile puternice cu o linie groasa, cele slabe cu o linie punctata, iar cele tensionate cu o linie continua hasurata vertical; se vizualizeaza sensul fluxului de resurse cu ajutorul sagetilor."[5] (exemplu-vezi studiu de caz, partea practica).

5. Cartea Vietii: reprezinta o tehnica individuala ce se completeaza de copil cu propriile sale cuvinte, acoperind perioada de la nastere si pana in prezent. In general, cuprinde o descriere a ceea ce i se intampla copilului, unde, de ce, dar si a sentimentelor copilului, despre ceea ce se intampla. "In carte pot fi incluse fotografii, desene, premii, certificate, scrisori de la parintii naturali, adoptivi, certificatul de nastere, genograma si orice altceva ce ar putea fi inclus de catre copil in mod particular."[6]

Este folosita cu scopul de a ajuta un copil, in special pentru copii dati in plasament, pentru a-si dezvolta un sens al identitatii, sa reduca confuzia si neintelegerea asupra acestor evenimente, sasi aminteasca persoanele semnificative si evenimentele din copilarie, sa mentina o evidenta a celor mai importante informatii personale (certificat de nastere, informatii medicale, fotografii cu membrii familiei, premii scolare).

6. Grila istoricului social: "reprezinta o metoda de organizare grafica si prezentare a datelor referitoare la diferite perioade ale vietii. Se completeaza pe baza informatiilor obtinute de la institutii de specialitate."[7]

7. Harta retelei sociale: folosirea acestei tehnici are ca scop identificarea persoanelor care pot oferi clientului suport social. Gottliele (1983), definea suportul social ca o informatie, un sfat sau o actiune cu efect asupra comportamentului si starii emotionale a clientului.

Suportul social presupune existenta unei retele-oameni, grupuri cu care interactioneaza clientul in mod constant.

Se incepe de la segmentul gospodarie, se continua cu familia, persoane de la scoala/loc de munca, persoane cunoscute la biserica/organizatii, prieteni, amici, vecini, profesionisti, etc. "Clientul este rugat sa faca un top alcatuit din 15 persoane pe care poate conta si ariile in care are nevoie de ajutor. Completati impreuna cu clientul numele persoanelor, tipul de ajutor pe care aceste persoane i-l pot oferi (direct, emotional, informatii, sfaturi), dar si de cine este criticat, directia de ajutor, gradul d apropiere, de cat timp se cunosc si cat de frecvent poate apela la ajutorul acestei persoane."[8]

Exemplu:

8. Interviul: este mijloc de comunicare si metoda de interventie. Reprezinta "o unealta de comunicare" intre asistent si client, in care in exclusivitate sunt vizate interesele clientului. Indiferent de mediul in care este aplicat interviul, asistentul social trebuie sa isi construiasca dinainte un ghid de interviu pentru a se atinge toate obiectivele urmarite si pentru a aduce discutia la tema initiala.

In functie de obiectivul interviului exista trei categorii de interviu:

interviul informational: ajuta la realizarea istoricului social si are drept scop culegerea de informatii;

interviul de diagnostic: sprijina luarea deciziilor pentru fiecare problema in parte. "De exemplu: daca asistentul social lucreaza intr-o rezidenta destinata copiilor cu nevoi speciale, el va trebui sa-si organizeze interviul de diagnostic pentru a decide daca copii ai caror parinti au depus cereri pentru internare vor fi sau nu admisi in acea institutie";[9]

interviul terapeutic: sprijina clientii in a lua decizii de schimbare a propriului comportament sau a stilului de viata. De exemplu, familia unui copil cu handicap mintal poate fi sprijinita prin acest tip de interviere in gasirea unor surse financiare.

9. Observatia: "observatia directa constituie tehnica principala de investigatie deoarece ne ofera informatii cu valoare de fapte, care constituie materialul cel mai bogat, divers si nuantat, susceptibil de analize calitative".[10]

Scopul observatiei consta in identificarea naturii si structurii interactiunilor care se stabilesc intre client si alte persoane semnificative pentru relatia de ajutor.

Utilizarea unui ghid de observatie, in acest caz reprezinta o necesitate a tehnicii. Observatia presupune formularea unor intrebari premergatoare: Ce vom observa? Ce vom face? Cum interpretam faptele in vederea teoretizarii?

Notele de observatie trebuie sa cuprinda: data, ora, durata, locul desfasurarii, circumstantele observarii, factorii de mediu, precum si modificarile care au survenit in timpul observarii.

La acestea se pot adauga informatii privind tonul si exprimarea faciala in timpul comunicarii, precum si atitudinile gestuale si corporale si manifestarile non-verbale.[11]

10. Consilierea: reprezinta o tehnica de baza in asistenta sociala, foarte des utilizata si care reprezinta principalul mijloc de realizare a legaturii dintre asistentul social si client

In cazul copiilor cu handicap mintal, consilierea se aplica de regula familiilor care au probleme de diferite naturi (sociale, emotionale, fizice).

Consilierea presupune parcurgerea a trei etape:

constituirea unei relatii;

exploatarea unei probleme in profunzime;

exploatarea solutiei alternative, in colaborare cu clientul, pentru a selecta metoda cea mai convenabila.

Consilierea se acorda tuturor familiilor care au probleme cu acceptarea copilului cu handicap mintal si nu numai, si de aceea "consilierul trebuie sa detina o serie de atitudini si convingeri (cum ar fi: exprimare fireasca, acceptarea diferentelor, incredere in sine si o gandire pozitiva), alaturi de cunostinte de consiliere (capacitate de intelegere si empatie, cunoasterea modelelor de ajutor), seturi de abilitati (utilizarea metodelor si tehnicilor de consiliere, comunicare, ascultarea activa, receptionarea mesajelor verbale si nonverbale)."[12]

11. Intruniri ale grupului familial: reprezinta intalniri organizate de catre asistentul social intre parinti, copii, rude, in cadrul carora sunt dezbatute problemele familiei copilului cu handicap mintal. La aceste intruniri pot participa si alti specialisti care isi expun punctul de vedere.

Intrunirea familiala presupune trei faze:

in prima faza, sunt discutate problemele comune ale membrilor familiei;

in a doua etapa, la discutii sunt invitati profesionistii (profesori, medici, educatori, avocati, psihologi, logopezi, preoti etc.);

in ultima etapa sunt reluate discutiile dintr-o alta perspectiva, dupa retragerea profesionistilor[13].

Gama tehnicilor de asistenta sociala a minorilor cu handicap mintal si nu numai, este mult mai cuprinzatoare, pe langa aceste tehnici mentionate anterior cuprinzand si alte tehnici precum:

intocmirea listei cu probleme;

intocmirea listei cu nevoi;

intocmirea contractului;

jocurile de rol;

sculptura familiei;

scala de evaluare si autoevaluare.

Aplicarea unora dintre aceste tehnici este realizata in functie de complexitatea cazului. Asistentul social stie exact care tehnica poate fi aplicata, cum poate el interveni, de aceea nu este necesar utilizarea tuturor tehnicilor intr-un caz.