Curs II an II

2. CONSILIEREA

Succesul coordonarii de caz se bazeaza pe concentrarea asupra detaliilor interactiunii dintre cel care ajuta si cel care este ajutat. Pentru aceasta consilierea ocupa un loc pivot.

Asociatia britanica de consiliere defineste conceptul de consiliere ca fiind "faptul cand o persoana ocupa cu regularitate sau temporar functia de consilier, ofera si accepta explicit sa acorde timp, atentie si respect altei persoane, care va fi temporar in rolul de client" (Membership Notes, 1990). Sarcina consilierii este aceea de a oferi clientului posibilitatea de a explora, de a descoperi si de a-si clarifica modurile de trai cu resurse mai multe si bunastare mai mare. Aceasta este o foarte scurta descriere a faptului ca exista mai multe scoli de consiliere: behaviorista, psihodinamica, umanistica, etc.

Cu toate acestea, indiferent de scoala de gandire careia ii apartin, in general asistentii sociali trebuie sa fie capabili sa asculte, sa observe si sa raspunda. Pentru aceasta ei au nevoie de abilitati specifice: abilitati de a astepta, de a specifica, de a confrunta, de a personaliza, de a rezolva probleme si a planifica actiuni.

Dupa Nelson Jones (1983), consilierii trebuie sa detina urmatoarele calitati:

empatia sau intelegerea, efortul de a vedea lumea prin ochii celuilalt;

respectul (increderea in capacitatea celuilalt de a rezolva problema);

concretetea sau specificitatea (cel consiliat sa-si reduca astfel confuziile);

autocunoasterea si autoacceptarea;

autenticitatea in relatiile cu clientii;

congruenta (limbajul verbal se potriveste cu cel nonverbal).

Un consilier experimentat realizeaza faptul potrivit caruia consilierea este un proces cu dubla directionare in care asistentul social si clientul trebuie sa tina cont unul de celalalt (Kell si Mueller, 1986).

Scopurile terapiei sunt de a ajuta persoanele in procesul de dezvoltare, de a ajuta individul sa devina o persoana cu functionalitate deplina prin deschiderea catre experienta si ambiguitate, incredere in sine, dezvoltarea unei surse interne de evaluare si invatarea faptului ca cresterea si revizuirea sunt procese continue, nu rezultate odata pentru totdeauna ale terapiei.

Rolul clientului este de a renunta la "ar trebui" si "ar fi bine", adica la a trai in functie de asteptarile celorlalti. O persoana decide asupra propriilor standarde si valideaza independent alegerile si deciziile pe care le ia.

In general, sunt cunoscute doua tipuri de consiliere: una centrata pe rezolvarea de probleme si una centrata pe persoana. Carl Rogers a dezvoltat un model de consiliere nondirectiv, aceasta insemnand in buna parte ca nu consilierul, ci clientul decide ce se va discuta si in ce succesiune. Rolul consilierului este doar de a facilita si incuraja discutia. De cele mai multe ori, acesta se concentreaza asupra lumii emotionale a clientului, si nu asupra unor probleme. Problemele pot fi o manifestare a unor tulburari emotionale ale clientului. Consilierul trebuie sa fie impreuna cu clientul inca de la inceputul procesului. Aceasta inseamna ca atitudinea consilierului este una deschisa, autentica, astfel incat clientul va renunta la mecanismele de aparare. Empatia este fundamentul procesului de consiliere.

Conditiile de desfasurare a unei bune consilieri sunt empatia, "caldura" non-posesiva, acceptarea si autenticitatea.

Empatia se poate defini ca "intrare/pasire" in lumea interioara a unei alte persoane, cu scopul de a intelege gandurile, sentimentele, comportamentele si semnificatiile pe care pe care persoana respectiva le atribuie unor evenimente. In acelasi timp, consilierul ramane insa el insusi, empatia nepresupunand identificare. Nivelul empatiei este strans corelat cu gradul in care clientul reuseste sa-si exploreze lumea interioara.

"Caldura" nonposesiva se exprima in general prin: limbajul trupului (postura, proximitate, spatiu personal, contact vizual), cuvinte si vorbire (tonul, tipul cuvintelor, etc), congruenta acestora. Orice nepotrivire a cuvintelor cu limbajul nonverbal creeaza confuzie. Caldura si apropierea trebuie utilizate cu maxima atentie. Cineva foarte "rece", distant, cinic si neincrezator se poate simti amenintat in fata unei persoane care se arata "calda" si plina de afectiune. Caldura si apropierea sunt atributele care inlesnesc formarea aliantei de lucru dintre client si asistentul social.

Autenticitatea reprezinta gradul in care consilierul este el insusi in cadrul relatiei cu clientul.

Ca baza a comunicarii, autenticitatea este in acelasi timp o preconditie a empatiei care incurajeaza clientul sa se exploreze si sa fie, la randul lui, sincer si deschis.

Acceptarea este o alta conditie esentiala in consiliere. Ea contine implicit o alta, si anume cea a recunoasterii unicitatii persoanei. Acceptarea este cadrul necesar schimbarii. Consilierii au in general grade diferite de acceptare care pot varia de la zi la zi sau de la client la client. Daca acceptam oamenii asa cum sunt ei, la randul lor, acestia ne vor accepta pe noi asa cum suntem.

4. ANCHETA SOCIALA

In munca de asistenta sociala, obtinerea unor rezultate concrete este esentiala, dar nu trebuie sa neglijam redactarile in scris a celor constatate cu ocazia investigatiei noastre.

Redactarea in scris, mergand paralel cu actiunea, este necesara din mai multe motive:

1. In primul rand, asistenta sociala are un caracter public, fiind efectuata de catre functionari ai statului, sau de catre organizatii neguvernamentale, cheltuielile fiind suportate din bugetul statului sau, respectiv al organizatiei neguvernamentale. Ca atare aceste actiuni sunt supuse controlului atat din punct de vedere financiar cat si din punct de vedere tehnic. Asistentul social isi desfasoara activitatea sub indrumarea si controlul unor manageri de programe sociale.

Dupa ce studiaza problema ce i s-a dat in sarcina si ajunge la anumite concluzii ,asistentul social supune planul lui de actiune aprobarii organelor superioare si numai in masura in care primeste aprobarile si fondurile necesare, procedeaza la punerea lui in executie.

2. Deseori o actiune inceputa de un asistent social trebuie continuata de altul. Cel care preia cazul trebuie sa cunoasca, din mers, toate cazurile aflate in lucru, prin studiul documentelor scrise intocmite de cel care a plecat.

3. Asistentul social are el insusi nevoie de redactari scrise, deoarece nimeni nu se poate bizui pe memoria sa, oricat de bine dotat ar fi din acest punct de vedere. Acesta lucreaza cu multiple cazuri, unele de lunga durata si este fireasca uitarea unor amanunte,unor informatii.

Este cunoscut faptul ca a face o vizita intr-o familie fara o cunoastere deplina a tuturor amanuntelor cazului, inseamna a comite o grava eroare profesionala, datorita faptului ca cel asistat isi pierde increderea in cel care afirma ca vrea sa-l ajute dar se dovedeste ca nu cunoaste cazul sau nu-i da suficienta importanta de vreme ce uita ce i s-a spus in vizitele anterioare.

Redactarea in scris a observatiilor facute constituie si o modalitate de autocritica necesara in aceasta munca.

Prin redactare se sistematizeaza cunostintele, se verifica valoarea lor, se stabilesc lipsurile, se judeca eficacitatea rezultatelor obtinute, deci se analizeaza autocritic actiunea pe care astfel si-o poate corecta pe parcurs, imbunatatind-o mereu.

In redactarea anchetei sociale, asistentul social trebuie sa fie limpede, succint si in acelasi timp convingator. Aprobarea pentru finalitatea actiunii, fiind data de o persoana care nu are timp de pierdut, care are raspunderea financiara si administrativa a activitatii serviciului sau, ancheta ce i se prezinta trebuie sa faca dovada ca aprobarea solicitata este legala, justificata si utila.

Capitolul I - DATE FAMILIALE

La prima vizita se procedeaza la identificarea persoanei, prin solicitarea buletinului de identitate, se noteaza numele, prenumele, data si locul nasterii, numele parintilor, daca sunt sau nu in viata, o schema a familiei ( genograma).

Aceste date se noteaza pentru toate persoanele care locuiesc impreuna cu asistatul nostru. De asemenea, sunt solicitate date despre scolarizare, profesionalizare, locuri de munca ocupate cat si cel actual. Datele de mai sus sunt trecute in primul capitolul al anchetei sociale care se numeste "Date familiale".

Capitolul II - SITUATIA MATERIALA

Se solicita date despre orice venit intra in bugetul acestei familii:salarii, pensii (se trece numarul cuponului de pensie) burse, venituri din inchirieri, venituri realizate din munci ocazionale, prestari servicii etc. Se face o analiza a bugetului familiei, stabilirea soldului intre venituri si cheltuieli. In urma analizei se stabileste diagnosticul diferential si cel etiologic al familiei respective, aceasta ne va ajuta sa intocmim planul de actiune pentru rezolvarea problemei sociale pe care clientul o prezinta.

Capitolul III -SITUATIA SANATATII

In urma investigatiei sociale efectuate se culeg date privind starea de sanatate a fiecarui membru de familie, incepand cu problematica cazului pentru care am efectuat deplasarea si se arata daca asistatul, prezinta o boala sau diferite acuze medicale. Intotdeauna vom solicita bilete de iesire din spital, decizii medicale de incadrare in grad de invaliditate, retete, carnet de sanatate. La redactarea anchetei sociale se tine seama de diagnostice inscrise in acte oficiale. Daca ele nu exista este bine sa indrumam cazul la medicul de familie pentru obtinerea unor documente de specialitate. Aici si numai aici vom descrie in ancheta sociala datele privind starea de sanatate, boli, infirmitati etc.

Capitolul IV-RELATII INTRE MEMBRII FAMILIEI

In functie de obiectivele anchetei sociale se completeaza si acest capitol. Stabilirea liderului de familie, criteriile care l-au propulsat pe lider in functia pe care o ocupa, relatii dintre soti, relatiile afective, relatiile dintre copii si parinti, cine se ocupa de educatia lor, cine are statutul de liant intre generatii, care sunt membrii familiei care pot restabili relatiile pozitive in familie.

Capitolul V-LOCUINTA

Se afla in proprietate, chirie, subchirie, dotata cu mobilier suficient sau insuficient, bine intretinuta, curata, igienica sau dimpotriva murdara, neigienica. Numarul de camere, raportate la numarul de persoane, este incapatoare, satisface desfasurarea zilnica a vietii de familie. Incalzitul se realizeaza cu soba de tuci, teracota sau incalzire centrala, iluminatul electric sau nu,pardoseala este din parchet, podele, nepardosita, ciment. Depinde de problema investigata pentru completarea fiecarui capitol cu noi repere de anchetat. Astfel la investigatia in familie a conditiilor de invatare in cazul unui copil cu esec scolar. La capitolul locuinta vom arata insuficienta spatiului rezervat copilului, inexistenta unui spatiu rezervat activitatii scolare a copilului, lipsa de amenajare a spatiului, lipsa unui birou sau masa de lucru, a unui raft de carti, dulap pentru ghiozdan si rechizite. Lipsa conditiilor: caldura, lumina, aerisire, etc.

Capitolul VI-CONCLUZII SI PROPUNERI

Se concluzioneaza asupra problemei investigate si se fac propuneri de solutionare a cauzelor care au dus la aparitia carentei in familie sau se propun, pana la solutionarea acestora, mijloace paleative de asistenta sociala cum sunt: ajutorul banesc, cantina sociala, VMG, internari in unitati medico-sociale.

Se face referire in momentul unei propuneri la suportul legislativ in vigoare. Ancheta sociala este semnata, fiind trecut numele si prenumele asistentului social. La inceputul anchetei sociale se trece antetul institutiei,si numarul si data efectuarii anchetei. Ancheta sociala se semneaza si de catre client.

5. TEHNICILE APLICATE IN VEDEREA EFECTUARII INVESTIGATIILOR SOCIALE DE ASISTENTII SOCIALI

Pentru o buna demarare in practica asistentului social este necesar sa analizam cu atentie conditiile in care trebuie sa se desfasoare intrevederile si sa se stea de vorba cu cei asistati. In terminologia profesionala a asistentului social aceste doua aspecte ale muncii sale sunt denumite :

luarea contactului cu clientul

convorbirea

Amandoua presupun investigatorului anumite calitati personale si deprinderi tehnice pe care lucratorul social sa le poata manui in practica pe care o desfasoara.

1.Calitatile personale si atitudinea asistentului social.

Se afirma deseori ca unii oameni au calitati deosebite de observatori, inascute, astfel ei isi vad mult usurata munca cu clientul. Aceste calitati nu le au de la natura, ele fiind efectul unui anumit profil psihosocial, rezultat combinat al unor conditii biologice si al unor caracteristici ale mediului social in mijlocul caruia s-au format si al efortului pe care ei insusi l-au facut pentru a se forma. Unii oameni sunt simpatici, altii antipatici, cei simpatici au sanse de a fi investigatori sociali mai buni decat cei care inspira altora sentimente de neincredere, chiar de repulsie. Este deci cazul sa ne gandim asupra atributelor care fac unii oameni sa fie antipatici, pentru a ne feri sa le semanam.

In primul rand, antipatia fata de cineva se naste din pricina atitudinii lui. Cand un om ne arata sentimente de dispret, de superioritate, de ironie, cand este distant si neatent fata de tot ce spune, este evident ca nu ne poate fi simpatic. Fiecare din noi simtim necesitatea de a fi luati in serios, de a fi luati in considerare de catre altii si ne este deci antipatic oricine trece pe langa noi, ca si cum nu am fi, desconsiderandu-ne.

Asistentul social trebuie, deci sa aiba o atitudine de interes fata de cel caruia ii vorbeste, stiind sa asculte cu grija ceea ce i se spune, fara sa manifeste semne de nerabdare sau de plictiseala.

Interesul fata de clienti este de fapt (atunci cand este sincer) un rod al -curiozitatii stiintifice.

Cine este bine pregatit teoretic, cine cunoaste aspectele infinite ale dramelor omenesti, este firesc interesat de tot ceea ce este viata umana.

Nu numai interes si curiozitate infinita se cere in munca noastra cu oamenii, ci si o mare dragoste fata de acestia. Un om adevarat se simte solidar cu semenii sai, raspunzator in oarecare masura de soarta fiecarui om in parte, dator sa-l inteleaga si sa-l ajute in limita puterilor lui, cu atat mai mult, trebuie sa aiba aceasta dragoste de oameni cei care lucreaza in asistenta sociala, de vreme ce insusi rostul misiunii lor este sa inteleaga si sa ajute pe semenii sai sa se descurce in situatiile dificile in care se pot afla.

Un om care are defectul de a fi egoist, un om care nu se gandeste decat la sine, la cum sa-i mearga lui mai bine, la nevoie strivind in calea lui pe altii, nu sa-i ajute, acela nu poate fi un bun asistent social.

Cel care nu este suficient de altruist ca sa aiba sentimente de iubire fata de semeni, trebuie macar sa respecte formele traditionale create in viata sociala pentru a o face posibila si anume formele politetii. Adica nu facem si nu spunem nimic din ceea ce i-ar putea jigni sau indurera, prin toate gesturile si cuvintele noastre le aratam respectul pe care il avem fata de persoana clientilor.

A asculta interesat, a fi politicos, sunt deci atitudini care se pot capata prin experienta, dar cu greutate, pentru ca cel care nu este sincer interesat de viata altora, cine nu exprima sincer o solidaritate cu altii, ramane rece, lipsit de caldura. Acest lucru se simte si rezultatul este antipatia si esecul in munca sociala.

Greutatile pe care le poate intampina un lucrator social sunt mult mai mici decat ale altor anchetatori ai vietii sociale, care muncesc in domeniile sociologiei concrete, ale etnografiei, folclorului sau psihologiei sociale.

In aceste discipline anchetatorul este pus in situatia de a justifica prezenta lui intr-o familie. Este greu sa-i explici unui om neinformat, ca alcatuiesti o ancheta cu scopul exclusiv de a afla "psihologia sociala", "limbajul" , sau alte asemenea lucruri, in spatele carora, cel anchetat este dispus sa vada mai curand capcane indreptate impotriva lui. A castiga increderea oamenilor in asemenea conditii este mult mai greu si este necesara o buna experienta ca sa poti ajunge totusi la rezultate bune.

Lucratorul social ia contact cu clientii in conditii clare si de la inceput acceptate de acestia. El vine -SA AJUTE-, pe cel anchetat si deci de cele mai multe ori el este asteptat si primit cu bunavointa.

Rare sunt cazurile in care lucratorul social are alte roluri decat de indrumator, sfatuitor si colaborator activ la rezolvarea unor probleme de asistenta, adica de prestator de servicii. Exista desigur si situatii in care asistentul social instrumenteaza impotriva unui om sau a unei familii, atunci cand se afla in fata unei fapte imorale, ducand de pilda la decaderea parintilor din autoritatea lor fata de copil, dar si in aceste cazuri rolul lucratorului social este clar si invariabil, sunt lamuriti sa primeasca ancheta.

Lucratorul social nu cerceteaza doar situatia cazului, dar actioneaza impreuna cu acesta, urmand uneori o munca foarte indelungata. Cazurile cu care urmeaza sa lucrati sunt impuse de necesitatile vietii si ancheta sociala nu este decat un prim pas, nu un scop in sine. Tinta lui este actiunea de asistenta si de aceea ancheta trebuie purtata in asa fel incat sa nu ingreuneze actiunea.

Simpla prezenta a lucratorului social chiar in faza anchetei, este de fapt o actiune, dovedind ca, societatea prin el a luat in mana rezolvarea unui caz, ceea ce este adeseori suficient pentru a determina mobilizarea fortelor familiei, individului aflat in impas, pentru recapatarea nadejdii si a increderii in ziua de maine. Este necesar ca lucratorul social sa se gandeasca bine asupra acestor probleme, pentru ca sa-si controleze cat se poate de atent atitudinile, si sa judece cu fiecare nou prilej fiecare pas care urmeaza a fi facut pentru succesul actiunii sale, care nu este alta decat, de a repune individul sau familia in stare de functionalitate normala in societate.

Din toate gesturile si vorbele noastre trebuie sa razbata seriozitatea. Asistatul trebuie sa aiba sentimentul ca, luand contact cu noi a avut sansa de a cere sfatul unui om destoinic, in care poate avea incredere. El trebuie sa aiba convingerea ca e ascultat, ca situatia lui este bine inteleasa, ca vrem sa-l ajutam, fara insa sa fim complicii lui atunci cand este in greseala.

2.Locul intrevederii.

Uneori, cel care are nevoie de ajutor se prezinta personal la sediul primariei sau a serviciului social. In general, in toate agentiile care au contact cu publicul, functionarii trebuie sa aiba deprinderea politetii, sentimentul ca esti intr-adevar in serviciul public si nu publicul in serviciul tau. Clientul care se prezinta la asistenta sociala trebuie primit cu toata atentia. Incaperea trebuie sa fie curata, ordonata, deoarece biroul de asistenta sociala nu este numai un birou de informatii ci si de consultatii. Oamenii vin cand nu-si pot rezolva singuri o situatie. Trebuie sa li se dea o indrumare, un sfat.

Uneori sfatul este de natura juridica, lamurind drepturile care le are si caile prin care le poate obtine. Alteori consultatia este pedagogica, constand din sfaturi cu privire la rezolvarea greutatilor pe care le ridica un "copil problema".

Alteori consultatia are un caracter mai intim, pentru obtinerea unor sfaturi privind conflicte de ordin moral. Sunt cazuri in care este necesar (daca vrem sa lucram profesional ) ca un membru al unei familiei sa fie chemat la biroul de asistenta sociala, anumite convorbiri capatand astfel un caracter mai "oficial" prin insusi faptul ca au loc intr-un birou.

Este strict necesar, daca vrem sa lucram profesional, in conditii optime, ca asistentul sa aiba posibilitatea de a ramane singur cu clientul, fara prezenta unor persoane straine, pentru a se putea, nu numai, acorda toata atentia celui cu care se vorbeste dar si pentru a-i da certitudinea discretiei, de asigurare a pastrarii secretului profesional.

Crearea acestor conditii e necesara, daca vrem ca din consultatia pe care o da asistentul social, sa traga toate foloasele prin convingerea celui cu care se vorbeste.

Cea mai des intalnita si cea mai buna modalitate de luare a contactului este aceea a vizitei facute la domiciliul asistatului, acolo fiind principalul nostru camp de actiune. Vizita la domiciliu pune pe asistat in situatia de a se simti mai degajat, in ambianta obisnuita lui. Oricat de bine am aranja biroul nostru el nu poate oferi totusi toate conditiile necesare ca asistatul sa se simta nestingherit. Aceasta modalitate de efectuarea unei anchete sociale ne ofera un summum de informatii suplimentare necesare unei investigatii sociale cum ar fi modul de comportare cu ceilalti membri de familie, observatiile pe care le facem asupra obiectelor casnice, mobilierului, modului de desfasurare a vietii de familie, igiena locuintei, dotarilor existente, etc. Investigatia sociala se mai poate efectua la locul de munca al clientului.

In nici un caz intrevederea nu trebuie sa aiba loc la domiciliul nostru. Pentru a putea face munca de asistenta sociala trebuie in primul rand sa ne organizam viata noastra si nu sa o dezorganizam transformandu-ne locuinta intr-un birou public iar pe membrii de familie in secretari ai nostri, care sa dea informatii celor care ne cauta.

3.Timpul intrevederii

Ca regula generala, data si ora vizitei la domiciliu se anunta din vreme, tinand seama de programul nostru general si in special de necesitatile efectuarii anchetei sociale, de urgenta pe care o prezinta cazul respectiv (divort, adoptie, internare in camin de pensionari sau cronici, etc.)

Uneori este nevoie ca vizita sa nu fie anuntata (ex. un copil se afla in plasament, nu este indicat sa anuntam vizita). Trebuie sa constatam situatia de fapt asa cum se petrece in mod obisnuit si nu aranjat in mod special pentru a face fata unei vizite anuntate. Trebuie sa ne gandim de fiecare data, daca anuntam vizita sau nu, dupa specificul cazului respectiv.

Vizitele la vecini, rude, prieteni, la locurile de munca ale clientului se fac de asemenea, anuntat sau nu, dupa cum este cazul. Ori de cate ori este posibil, se anunta sosirea pentru a nu pierde timpul.

Daca nu este posibil, sau socotim ca nu este prudent sa anuntam vizita, vom efectua o vizita neprevazuta. Ora la care mergem in familia asistata sau la diversi informatori, trebuie judecata   in raport cu orele de serviciu ale acestora. Uneori este necesar sa nu gasim acasa decat unul din membrii familiei, alteori este util sa-i intalnim adunati pe toti. Vizitele vor fi in asa fel calculate, incat sa obtinem maxim de eficienta. Intrevederea trebuie sa aiba o durata care sa corespunda necesitatilor de investigatie si actiune prevazute pentru vizita respectiva. Nu sunt indicate nici vizite prea scurte, care lasa impresia de superficialitate, nici prea lungi, care au darul de al obosi pe asistat. Primele vizite trebuie sa fie scurte, pe masura ce asistatul s-a obisnuit cu noi, acestea se pot prelungi, dar niciodata sa nu se transforme in vizite dincolo de timpul necesar obtinerii de informatii.

4.Variantele intrevederii

In majoritatea cazurilor, investigatia sociala este o "ancheta discreta", in sensul in care, ea trebuie sa se desfasoare in conditii care permit clientului sa spuna intreg adevarul, in mod sincer, fara sa se jeneze de ceva. Ancheta sa fie efectuata fara martori, dand asistatului certitudinea ca vom pastra pentru noi tot ceea ce declara, ca stim sa pastram secretul profesional. Cele spuse de asistat constituie un adevarat "secret profesional" acesta, neputand fi comunicat nimanui, cu exceptia celor care sunt legati ca si noi de secretul profesional si care trebuie sa cunoasca situatia, intrucat colaboreaza la rezolvarea acestui caz: medici, psihopedagogi, juristi, directori de agentii etc.

5. Modalitati de luare a contactului cu clientul.

Vizita, constituie modalitatea cea mai indicata, in aceasta situatie ancheta prezentand cele mai mari avantaje. Legatura directa cu cel investigat, posibilitatea de a-i urmari reactiile in cursul convorbirii si a ne modela in consecinta atitudinea, sunt lucruri care fac indispensabil acest gen de contact. Legatura telefonica este uneori necesara pentru anumite comunicari pe care le facem celui cu care lucram sau pentru a-i cere unele lamuriri. Dar valoarea ei este mica. Neavand in fata pe cel cu care vorbim, nu putem avea indiciile pe care ni le pot semnala fie unele reactii ale lui fata de cele spuse de noi, fie unele ezitari care sa traduca intentia lui de a ne insela prin cele afirmate. Se evita obtinerea de informatii esentiale la telefon.

Legatura prin corespondenta este si mai putin indicata. Nu seamana nici cu o convorbire telefonica unde mai putem sesiza inflexiunile vocii care sa ne arate, cat de putin, reactia celui caruia ii comunicam ceva sau intentia lui de a ne ascunde ceva, de a ne relata modificat o situatie. In plus, nu putem avea raspunsul imediat al asistatului, o intrebare a lui, care sa ne permita sa reparam imediat o greseala facuta. Orice greseala, orice confuzie nu pot fi remediate decat dupa un interval de timp mai indelungat, fiind depasit momentul de actiune al nostru.

6.Tehnica convorbirilor.

Pana acum am prezentat diferite aspecte ale realizarii contactului cu cei investigati. Miezul acestor contacte il constituie -convorbirea- pe care asistentul social o poarta cu clientul.

Lucratorul social trebuie sa cunoasca si sa manuiasca bine tehnicile de convorbire utilizate in asistenta sociala.

Exista diferite profesiuni care practica convorbirea, ca metoda de lucru si fiecare isi are modalitatile proprii in efectuarea ei.

convorbirea avocatiala (avocat pledant cu cel pe care-l apara).

convorbirea medicala (medic-bolnav).

convorbirea comerciala (lucratorii din comert-publicul consumator), etc.

In asistenta sociala, convorbirea are un caracter complex intrucat ea trebuie sa raspunda atat necesitatilor de investigatie cat si celor de actiune, ea fiind in acelasi timp investigatie, dezbatere de probleme si actiune de convingere. Gama tehnicilor de convorbire pe care le manuieste un asistent social este deci foarte variata, atat la inceputul unei vizite cat si in finalul ei.

Procedam la asa numita convorbire libera. Aceasta consta in exprimarea formulelor convetionale de politete si in convorbirea banala de toate zilele. Scopul ei este de a inlatura atmosfera de jena dintre cei doi, de al apropia pe client. Convorbirea libera se abate apoi de la asistentul social catre scopul vizitei,

Plecand   de la o observatie facuta in legatura cu un obiect din gospodarie, cu un gest al unei persoane din casa, cu prezenta unui copil, se aduce conversatia la ceea ce se urmareste a se obtine prin investigatia respectiva.

Convorbirea provocata - cel supus investigatiei trebuie pus in situatia de a povesti singur fara interventia noastra. El va relata cu atat mai sincer, cu cat la inceput atmosfera este mai destinsa. Provocam povestirea, punandu-l in tema, realizand o pregatire a conversatiei, ce urmeaza a se desfasura. Incercam sa cream conditiile afective care-l fac sa retraiasca o anume situatie, in asa fel incat frazele spuse de el sa fie cat mai sincere, mai veridice.

Convorbirea dirijata - cel investigat niciodata nu relateaza totul prin povestire. De aceea trebuie sa procedam sistematic. Dupa ce am ascultat totul cu atentie, procedam prin interventii directe(intrebari sau comentarii scurte), redirectionand convorbirea astfel incat ea sa atinga elementele pe care le-am stabilit in planul nostru de investigatie. Dirijam in felul acesta convorbirea spre problemele care ne intereseaza, asistatul sa trecand usor de la o tema la alta. Nu intrerupem firul povestirii acestuia, ci il modelam sistematic, rand pe rand, la temele care ne intereseaza

Interogarea sistemica - consta dintr-o serie de intrebari precise care pretind raspunsuri clare. Atentie asupra felului in care se pun intrebarile. Nu se vor folosi intrebari sugestive, nu se va afla realitatea, ci vom primi sub forma afirmativa raspunsul sugerat in intrebare. Daca trebuie completat un formular el nu se citeste ci va fi strecurat in convorbire. O parte din informatii le obtinem singuri, prin observarea directa a obiectelor si actiunilor, o alta parte o aflam din convorbirea provocata si din cea dirijata si doar ceea ce nu s-a putut completa in acest mod se afla prin interogare a sistemica.

Alte tehnici de observare, in paralel cu convorbirea.

Observarea, de catre asistentul social, a miscarilor corpului, ale mainilor, ale ochilor, mimica, tensiunea sau destinderea ,care trebuie inregistrate continuu si judecat comparativ modul si semnificatia lor la inceputul si la sfarsitul intrevederii. Diferitele situati care se creeaza in timpul investigatiei, conduc la modificari privind atitudinea, gesturile clientului. Miscarile capului pot traduce faptul ca cel anchetat se simte inteles sau nu de asistentul social.

Gesturile lui pot arata incredere, furie, neliniste, indiferenta , etc.

Exista in practica asistentei sociale, o anumita tehnica de a asculta. Trebuie ascultat in primul rand ce spune, modul in care spune, debitul verbal, care poate fi diferit in functie de unele momente ale convorbirii, aptitudinea de exprimare coerenta, inflexiunile vocii.

Dar trebuie ascultat si ce nu spune, tacerea, frazele neterminate, sunt uneori indicatii pretioase in intelegerea starii de spirit a clientului.

Tacerea trebuie utilizata, si pentru a da clientului ragazul sa reflecteze pentru a spune ceea ce vrea sa spuna,fara a lasa insa pauzele sa se prelungeasca in asa fel incat sa se rupa contactul cu clientul, realizand pauze penibile in conversatie.

Cand am analizat variantele intrevederilor si posibilitatile diferite de determinare a locului sau timpului in care ele urmeaza sa aiba loc, cand am infatisat tipurile de convorbire si modul lor de utilizare, de fiecare data am remarcat necesitatea ca ele sa urmeze un anume plan de desfasurare a interventiei.

Astfel, inaintea oricarei investigatii trebuie schitat un plan de interventie, prin care sa prevedem cand se va desfasura aceasta, stabilind anumite tehnici de lucru si punctele de atins in investigatie. Se tine cont de conditiile specifice, scopul urmarit, anchetele anterioare si temele ce trebuie atinse in convorbire.

7. Notarea si transcrierea rezultatelor.

Una din dificultatile pe care le simtim la inceput, este teama de a lua notite in timp ce asistatul vorbeste. Aceasta teama, trebuie invinsa pentru ca altfel va fi transmisa si celui asistat.

Trebuie notat tot, simultan cu efectuarea anchetei, altfel memoria degradeaza observatia efectuata. Carnetul de notite si creionul in mana, vor inlaturi jena de a scoate carnetul ulterior inceperii convorbirii, precum si greseala de a nota numai ce pare important, deoarece clientul devine banuitor si retinut. Gestul de a nota trebuie sa fie perceput ca fiind natural, si pentru lucratorul social si pentru client. Notarea nu trebuie sa ne faca absenti, participarea trebuie sa fie continua, ascultand,dirijand convorbirea, observand mimica. Se noteaza esentialul, completarea ideilor se face la parasirea domiciliului clientului. Dupa ajungerea la birou, notitele succinte se transcriu, se sistematizeaza pe capitole si se verifica critic.

6. Genograma - instrument de evaluare a structurii si functionalitatii familiei

Genograma este o tehnica utilizata in evaluarea situatiei problematice cu care o persoana sau o familie se confrunta. Ea presupune culegerea de informatii cu privire la structura familiei si la relatiile dintre membrii afectati de problema, fiind aplicata in etapa de evaluare si avand rol de diagnostic social. Este realizata in scopul crearii unei scheme a structurii si relatiilor din familia implicata in rezolvarea situatiei problematice, astfel incat sa poata fi evaluate posibilele surse de sprijin din familie sau posibilele cauze ce au determinat sau mentinut situatia problematica. Pentru a fi realizata sunt utilizate simboluri specifice.

Lista de control

Structura familiei: simboluri

	relatie de concubinaj

Functionarea familiei:

Exercitiu

GENOGRAMA FAMILIEI G.

Asistentul social din cadrul serviciului de asistenta sociala a fost informat de catre vecinul lui Radu ca acesta isi bate copiii in fiecare seara, iar copiii se tem sa mai doarma seara acasa; cei mai mici fug la vecini, iar cei mari pleaca la matusa lor, Maria, in alt sat. In 2003 sotia lui Radu, Adriana, a murit in urma unui cancer la 39 de ani. De cand i-a murit sotia, la care a tinut foarte mult, Radu isi ingrijeste singur cei 5 copii, ajutat doar de sora sotiei lui, Maria. Tot in anul 2003 ii moare si tatal, in urma unui accident de masina. Si de acesta Radu a fost foarte apropiat. Acum nu mai are serviciu si lucreaza cu ziua prin sat; iar seara ajunge acasa de cele mai multe ori beat. De copii nu mai are grija. Din cei trei copii de varsta scolara, numai Ion mai merge la scoala. George, 12 ani, si Ana, 9 ani, au grija de fratii mai mici (Silvia de 3 ani, Lili de 5 ani si Ion de 7 ani) si isi petrec timpul cersind pentru a cumpara mancare.