FENOMENUL DE VIOLENTA IN SCOALA IN ROMANIA

Spuneam anterior ca violenta este un fenomen foarte des intalnit in societatea contemporana, si in special violenta in scoala care a fost semnalata inca de prin anii 70, 80, a ajuns, in zilele noastre sa reprezinte un fenomen ingrijorator, in fata caruia se pare ca nici scoala, nici familia ori intreaga societate nu mai pot face fata. O mare contributie la amploarea acestui fenomen o au cu siguranta televiziunea, internetul, publicatiile datorita mediatizarii cazurilor de violenta in scoala, avand ca efect, pe de o parte informarea, dar pe de alta parte putand reprezenta un model de imitatie pentru tineri, si un mod de a iesi in evidenta.

In mod traditional, scoala este locul de producere si transmitere a cunoasterii, de formare a competentelor cognitive, de intelegere a sensului vietii si a lumii care ne inconjoara, de intelegere a raporturilor cu ceilalti si cu noi insine. Misiunea scolii nu este doar de a pregati forta de munca, ci sa profileze caractere, sa-i determine tanarului placerea de a invata, dorinta de a reusi si de a face fata schimbarilor de pe piata muncii.

Atunci cand vorbim despre violenta in scoala nu ne putem limita doar la acte de violenta care cad sub incidenta legii, iar datorita acestui fapt este foarte greu sa existe o evidenta clara si reala a incidentelor violente care se produc in cadrul scolii, numarul efectiv al acestora fiind mult mai mare decat statisticile realizate de Politie.

I.1   FORME ALE VIOLENTEI SCOLARE

Exista diferite forme de violenta scolara, una dintre clasificari fiind realizata de catre Eric Debardieux (Ferreol, G., Neculau, A., 2003 ) luand in calcul trei indicatori: delictele (furturi, lovituri, rasism, insulte), climatul scolar (relatiile dintre elevi, dintre adulti, precum si dintre elevi si adulti), insecuritatea (violente resimtite de unii sau de ceilalti).

Astfel, distingem mai multe forme de violenta: violente din afara scolii, ce provin din mediul inconjurator, violente din scoala, legate de conduitele elevilor care nu s-au integrat in normele scolare (abateri din timpul orelor de curs, neatentie), si violente antiscolare, generate chiar de situatia scolara (esec scolar, orientari neadecvate, forme mai subtile si sunt resimtite doar de victima.

Jacques Pain (Ferreol, G., Neculau, A., 2003 identifica doua tipuri de violenta in mediul scolar:

a.   Violentele "obiective", care sunt de ordinul penalului (crime si delicte) si asupra carora se poate interveni frontal, aici Politia si Justitia fiind obligate sa colaboreze direct cu institutiile scolare;

b.  Violente "subiective", care sunt violente mai subtile, de atitudine, si care afecteaza climatul scolar. Sunt incluse aici atitudinile ostile, dispretul, umilirea, jignirea, sfidarea, lipsa de politete, absentele la ore, refuzul de a raspunde la ore si de a participa la activitati sau ceea ce unii autori numesc atitudini antiscolare.

O alta clasificare a violentelor scolare poate fi:

o Violenta fizica, concretizata prin lovirea persoanelor, vatamarea fizica a acestora, deposedarea prin forta de bunuri, etc.;

o Violenta economica (materiala) ce se rasfrange asupra obiectelor din jur, asupra mobilierului scolar, si a bunurilor altor persoane;

o Violenta psihica ce are ca efect formarea complexelor de inferioritate la persoana agresata, si se manifesta prin verbalizare, atitudini de respingere, izolare;

Elevii sunt de parere ca incidentele violente care se produc cel mai frecvent sunt cele ale elevilor fata de alti elevi, urmate de cele ale unor persoane din afara scolii fata de elevi si de agresiuni ale profesorilor fata de elevi.

Cele mai frecvente tipuri de agresiuni intalnite in scoala sunt injuriile si vulgaritatile, amenintarile, gesturile agresive moderate (imbranceli, piedici, loviri umilitoare), batai intre elevi, presiuni psihice (intimidari) si elevi terorizati sistematic de alti elevi, sub diverse pretexte, acestea din urma fiind intalnite intr-o mica masura.

I.2   CAUZE ALE VIOLENTEI IN SCOALA

Am prezentat si in capitolele anterioare cauze ce pot genera aparitia unui comportament deviant, agresiv, am vorbit si despre carentele instantelor de socializare (familie, scoala, grup de prieteni, mass-media, internet), dar o sa mai aprofundam unele din acele cauze, iar unde va fi cazul vom face niste completari.

Astfel, spuneam ca in urma unui studiu privind influenta mediilor de socializare asupra elevilor s-a demonstrat ca desi familia si scoala au un rol important in viata copilului, mass-media are o influenta foarte mare, iar mai nou internetul si jocurile, datorita continuturilor violente pe care le au.

Mediul familial continua sa fie cea mai importanta sursa de agresivitate a elevilor, majoritatea acestor elevi provin din familii dezorganizate, asa cum aminteam mai inainte, multi trecand prin experienta divortului parintilor, sau a unei familii monoparentale, a problemei locurilor de munca pentru parinti. Parintii sunt confruntati cu diverse dificultati materiale, psihologice, au o stima de sine scazuta, si se simt devalorizati. De asemenea, probleme grave cum ar fi, de exemplu, violenta intrafamiliala, consumul de alcool, abuzarea copiilor, neglijenta, la care se adauga si lipsa de dialog, de afectiune, utilizarea mijloacelor violente de sanctionare sau, chiar absenta contrangerilor: nu le impun nici un fel de interdictii, reguli, nu sunt exigenti pentru ca vor sa evite conflictele. Aceasta lipsa de impunere din partea parintilor, va determina elevul sa adopte in scoala comportamente de refuz a exigentelor profesorilor.

Mediul social, participa de asemenea la acest comportament violent manifestat de elevi: situatia economica, slabiciunea mecanismelor de control social, inegalitatile sociale, criza valorilor morale, mass-media, unele disfunctionalitati la nivelul factorilor responsabili de educatia tinerilor, lipsa de cooperare a institutiilor implicate in educatie.

In tara noastra, o explicatie plauzibila a cresterii gradului de violenta in cadrul scolar, data de Radu I. (1994, p. 283), mai ales incepand cu perioada de dupa 1989, o reprezinta liberalizarea mass-mediei, lipsa exercitiului democratic, cresterea libertatii generale de miscare prin democratizare, slabirea autoritatii statului si a institutiilor angajate sa asigure respectarea legii, accesul la mijloacele de agresiune (arme).

Conjunctura economica si sociala provoaca anumite confuzii in randul tinerilor, care incep sa se indoiasca de eficacitatea scolii, de utilitatea stiintei. Si aceasta cu atat mai mult cu cat constata ca scoala nu ii asigura insertia profesionala. Valorile traditionale vehiculate in scoala - munca, meritul, efortul - cunosc o eroziune vizibila. Un mediu social in criza (criza locurilor de munca, criza familiei, criza valorilor) afecteaza profund dezvoltarea personalitatii copilului.

Trasaturile de personalitate sunt si ele intr-o stransa corelatie cu comportamentele violente. Astfel, intre factorii psihologici implicati in etiologia infractiunilor prin violenta, Banciu si Radulescu (1985 apud Salavastru D, 2004) mentioneaza: trasaturi de ordin egocentric, diminuarea sentimentului de responsabilitate si culpabilitate, instabilitatea emotionala, slabiciunea mecanismelor voluntare, de autocontrol. La aceste trasaturi individuale se adauga problemele specifice adolescentei.

Adolescenta este o perioada de transformari profunde pe plan fizic, psihic si social. Transformarile fizice care incep la pubertate sunt adesea foarte brutale si adolescentii le traiesc ca pe o veritabila metamorfoza. Transformarile respective pot determina o atitudine de retragere in raport cu anturajul, timiditate, sentimente de jena, refuzul de a comunica. O caracteristica importanta este relatia pe care adolescentul o stabileste cu propriul corpul in transformare. Corpul este suportul privilegiat al exprimarii personalitatii si, in aceste conditii, asistam la excese in privinta vestimentatiei, coafurii, machiajului. Infatisarea este cand o modalitate de afirmare, de impunere a personalitatii, cand o carapace sub care se ascund multe nelinisti si temeri. Emotiile se manifesta in perioada adolescentei cu o dinamica accentuata. Acum adolescentul este fericit, se simte bine in pielea sa si doua ore mai tarziu este trist, deprimat, descurajat. Adeseori, el oscileaza intre sen­timentul de putere, de forta si sentimentul de indoiala, de descurajare, de scadere a stimei de sine. Pentru a se apara de aceste emotii, adolescentii dezvolta reactii de provocare, de agresivitate, de opozitie fata de parinti si profesori.

In ziarul "Gardianul" din data de 14 aprilie 2008 s-a vorbit despre cauzele generatoare de violenta in scoli, specialistii ajungand la concluzia ca stresul elevilor este cauza. Comitetul Sindical European pentru Educatie a organizat, la Madrid, un seminar pentru prevenirea si combaterea violentei in scoli la care au participat reprezentanti ai invatamantului din 24 de tari europene, printre care si Romania.
Scopul evenimentului a fost acela de a preveni si a combate fenomenul violentei si hartuirii in scoli. S-a punctat faptul ca una dintre principalele cauze in Europa de Vest este saracia, manifestata indeosebi in randul imigrantilor. Agresiunea fizica este ultima forma de manifestare a violentei, care are in spatele ei o agresiune psihica indelungata, fiind, practic, un raspuns la aceste traume repetate, este accesul facil la droguri si la armament. In aceste tari majoritatea tinerilor consuma droguri. Dar, dincolo de acestea, se afla o cauza general valabila in toate tarile europene: sistemul de invatamant. Programa analitica provoaca un stres permanent atat pentru profesori, cat si pentru elevi. Suprasolicitarea conduce la o lipsa de implicare a copilului, aceasta fiind o reactie de aparare a organismului.
Programele prea incarcate ii determina pe acestia sa urasca scoala si sa fie stresati de procesul de invatamant. Scoala n-ar trebui sa fie un chin. In Romania, cauzele violentei le putem gasi si in disparitia uniformelor, care este legata de saracie. In mediul scolar, toti copiii ar trebui sa fie egali, sa aiba apartenenta la grupul de invatare. Violenta vine din frustrarile acumulate, pentru ca la noi conteaza cum ajungi la scoala, ce caiete ai si cu ce te imbraci, prof. Borzan.

In aceasta perioada atat de dificila, dialogul parinti-copii si profesor-elev este absolut necesar. Adolescentul doreste sa fie inteles, are nevoie de dragoste, de securitate afectiva dar, de cele mai multe ori, el nu recunoaste si nu exprima acest lucru. Nu intamplator, Dardel Jaouadi (2000, apud Salavastru D, 2004 ) afirma ca violenta in scoala pleaca, in primul rand, de la un deficit de comunicare. A lupta contra violentelor scolare inseamna a ameliora calitatea relatiilor si a comunicarii intre toate persoanele angrenate in actul educational.

I.3   SCOALA CA SURSA A VIOLENTEI

Cu toate ca scoala reprezinta unul dintre cele mai importante medii de socializare din viata copilului, loc in care primeste o educatie mai formala, in care invata si trebuie sa adopte un comportament acceptat de scoala, si in general de societate, ea mai poate fi si un mediu favorizant desfasurarii comportamentelor violente.

Fenomenul violentei scolare este extrem de complex, iar la originea lui se afla o multitudine de factori. De aceea, nu putem adera la conceptia conform careia violenta este un fapt de societate, iar radacinile si cauzele ei trebuie cautate exclusiv in exteriorul scolii. Scoala insasi poate reprezenta o sursa a unor forme de violenta scolara si acest lucru trebuie luat in considerare in conceperea diferitelor programe de prevenire si stapanire a violentei.

Scoala este un loc unde elevii se instruiesc, invata, dar este si un loc unde se stabilesc relatii, se promoveaza modele, valori, se creeaza conditii pentru dezvoltarea cognitiva, afectiva si morala a copilului. Clasa scolara constituie un grup ai carui membri depind unii de altii, fiind supusi unei miscari de influentare reciproca ce determina echilibrul functional al campului educational. Fiecare grup cere de la membrii sai diferite forme de comportament. insusi actul predarii-invatarii este un proces relational, iar gestiunea acestor relatii se inscrie in ceea ce unii autori numesc managementul clasei scolare. W. Weber defineste managementul clasei drept "setul de activitati prin intermediul carora profesorul promoveaza comportamentul adecvat al elevului si elimina comportamentul inadecvat, dezvolta relatii personale bune si un climat socio-emotional pozitiv in clasa, stabileste si mentine o organizare eficienta si productiva a clasei' (Weber apud Ferreol, G., Neculau, A., 2003, p.267

Comportamentele violente ale elevului isi pot avea originea si intr-un management defectuos al clasei scolare, mai exact intr-o lipsa de adaptare a practicilor educationale la o populatie scolara considerabil schimbata. Potrivit unor autori, prima dorinta a formatorului este aceea de a exercita o putere. Dand curs acestei dorinte inconstiente, profesorul poate influenta negativ relatia cu elevul, deoarece va cauta sa-1 mentina intr-o situatie de dependenta, de subordonare necon­ditionata. Pentru aceasta, profesorul poate recurge la diferite modalitati de coercitie, descurajand astfel formarea unor personalitati autonome, independente. Or, numeroase cercetari au aratat ca o persoana asupra careia se exercita o constrangere (fizica, psihologica) de catre o putere exterioara va cauta modalitati de compensare pentru exercitarea propriei puteri. Studiile efectuate de Lippitt, White si Lewin (Ferreol, G., Neculau, A., 2003) cu privire la stilurile de conducere a grupului au aratat ca, in grupurile conduse autoritar, se acumuleaza tensiuni, frustrari, ce determina comportamente agresive, ostilitati intre membrii grupului, in timp ce fata de lider se manifesta o atitudine de supunere.

Relatia de autoritate influenteaza si tipul de comunicare. De cele mai multe ori, comunicarea este lateralizata, adica profesorul e cel care emite si care monopolizeaza comunicarea, iar elevul ramane doar un receptor pasiv. Comunicarea intre elevi in cadrul unor grupuri de lucru este destul de restransa, iar opiniile elevilor cu privire la viata clasei sunt prea putin luate in considerare. Nevoia de expresie si de comunicare e o nevoie fundamentala a oricarui individ, iar grupul scolar este un loc privilegiat de satisfacere a acestor nevoi. Nesatisfacerea lor antreneaza inevitabil o frustrare ce se va traduce prin comportamente agresive.

Si alte componente ale atitudinii profesorului fata de elevi pot genera situatii conflictuale ori comportamente violente ale elevilor. Unii profesori adopta o atitudine de ignorare dispretuitoare a elevilor, corelata cu tendinta de evaluare a lor in termeni constant negativi si depreciativi. Indiferenta profesorilor este cea mai importanta manifestare a dispretului fata de elevi. Sunt numerosi elevii care sufera ca urmare a acestor judecati negative ale profesorului, pentru ca ele vin sa intareasca propriul lor sentiment de indoiala, de descurajare, de lipsa de incredere in fortele proprii. Acest dispret, o data interiorizat, poate antrena un ansamblu de consecinte in plan com­portamental: lipsa de comunicare, pasivitatea la lectie, indiferenta sau, dimpotriva, perturbarea lectiilor, dezvoltarea unor atitudini ostile, provocatoare.

De multe ori, in mod inconstient, profesorul introduce diferentieri intre elevi in functie de performanta atinsa. Astfel de diferentieri se traduc in atitudini ale profesorului care ii defavorizeaza pe elevii cu realizari mai modeste. Parkay si Stanford evidentiaza cateva dintre aceste atitudini diferentiatoare (Ferreol, G., Neculau, A., 2003, p. 268-269

(a)     Acorda mai putin timp elevilor cu realizari mai modeste :

le acorda mai putin timp sa gandeasca un raspuns ;

le acorda mai putina atentie si intra in relatie cu ei mai rar;

evita sa utilizeze cu ei cele mai potrivite metode de instruire, deoarece acestea necesita mai mult timp ;

(b)    Are mai putina rabdare cu acesti elevi:

prefera sa le ofere chiar el raspunsul sau sa numeasca pe unul dintre elevii buni in loc sa puna intrebari ajutatoare sau sa reformuleze intrebarile;

le ofera feedback-uri neglijente si neconcludente ;

ii solicita mai rar sa raspunda;

(c)     Ignora elevii cu realizari mai modeste:

le repartizeaza locuri mai departate de traseul sau obisnuit prin clasa ;

nu accepta si nu utilizeaza ideile lor;

interactioneaza cu ei mai degraba in particular decat in public;

(d)    Le acorda mai putin interes :

se poarta mai putin prietenos cu ei, le zambeste mai rar;

stabileste mai rar contactul din priviri cu ei;

le acorda mai putini indici nonverbali de sprijin, atentie si intelegere;

(e)     Discrimineaza elevii cu realizari mai modeste:

ii premiaza mai rar pentru succesele obtinute si ii critica mai des pentru esecuri; solicita mai rar ceva de la ei; le noteaza si le administreaza in mod diferit testele si temele.

Aceasta atitudine a profesorului poate determina din partea elevilor sustragerea de la activitati, indiferenta fata de ceea ce se intampla in clasa, absenteismul, refuzul de a-si face temele, violente verbale fata de colegi si chiar fata de profesori comportamente agresive.

G. Weil vorbeste despre sindromul esecului scolar ca un factor de risc important in privinta cresterii violentei scolare. Pentru Weil, sentimentul de esec interiorizat antreneaza sechele psihologice profunde si durabile ce se exprima adesea prin comportamente violente. Autorul mentionat plaseaza originea sindromului de esec scolar in situatia de invatare. Elevul aflat in situatia de esec si care este pus de nenumarate ori in fata unor sarcini de invatare pe care nu le poate rezolva traieste o angoasa profunda. Elevul sufera pentru ca si-a deceptionat parintii si profesorii, pentru ca este dispretuit de colegi, isi pierde stima de sine, increderea in capacitatea de a reusi chiar si in domeniile in care nu se afla in situatia de esec.

Acesta este momentul in care pot sa apara conduitele violente ce se traduc prin: depresie, spirit de revansa si revalorizare, manifestari de provocare, dispret reorientat catre altii, lipsa de interes fata de viata in general. in contextul actual, esecul scolar devine foarte repede sinonim cu esecul in viata. Aceasta situatie il raneste pe individ, ii afecteaza imaginea pe care o are despre propria valoare si, de aceea, el incearca sa-si ia revansa intr-un fel.

Nu in ultimul rand, modul in care profesorul distribuie sanctiunile, abuzul de masuri disciplinare, de pedepse, influenteaza climatul si calitatea vietii scolare. Orice profesor stie ca pedeapsa, ca remediu, nu are efecte pozitive decat in mod circumstantial si pe termen scurt. De cele mai multe ori, ea produc reactii emotionale negative, creeaza tensiuni, anxietate, frustrari, conflicte si deteriorarea relatiilor profesor-elev. Pentru ca o sanctiune sa fie eficace, ea trebuie sa aiba un sens, sa fie integrata intr-un sistem coerent care leaga respectarea regulilor, a normelor scolare de natura actului comis si de tipul de sanctiune. Sanctiunea trebuie sa se afle intr-un raport logic cu actul sanctionat.

I.4   PREVENIREA SI COMBATEREA VIOLENTEI IN MEDIUL SCOLAR

Fenomenul violentei scolare trebuie analizat in contextul aparitiei lui. A gandi strategii, proiecte de prevenire a violentei scolare inseamna a lua in considerare toti factorii (sociali, familiali, scolari, de personalitate) ce pot determina comportamentul violent al elevilor. Scoala poate juca un rol important in prevenirea violentei scolare. Si asta nu numai in conditiile in care sursele violentelor sunt in mediul scolar, ci si in situatia in care sursele se afla in exteriorul scolii. Pierre-Andre Doudin si Miriam Erkohen-Markus (Huditeanu, A, 2001) vorbesc chiar de trei tipuri de preventie pe care le poate desfasura scoala si care se completeaza reciproc:

preventie primara, care se poate realiza foarte usor de catre fiecare profesor si se refera la dezvoltarea unei priviri pozitive asupra fiecarui elev, exprimarea increderii in capacitatea lui de a reusi, valorizarea efortului elevului. Toate aceste atitudini pot reduce riscurile aparitiei violentei;

preventie secundara, ce pleaca de la faptul ca scoala reprezinta un post de observatie privilegiat al dezvoltarii intelectuale si afective a elevului, iar profesorul, printr-o observare atenta a acestuia, poate repera efectele unor violente la care elevul a fost supus in afara mediului scolar. Semnaland cazul respectivilor elevi profesionistilor (psihologului scolar, asistentului social) si autoritatilor competente, pot fi luate masuri de ajutor si de protectie care sa vizeze inlaturarea cauzelor abuzurilor si reducerea tulburarilor somatice, psihice si comportamentale induse prin violenta;

preventie tertiara, ce are in vedere sprijinul direct adus elevilor care manifesta comportamente violente. Mentionarea unor asteptari pozitive fata de ei, dezvoltarea sentimentului de apartenenta comunitara, exprimarea preocuparii fata de situatia pe care o au si integrarea lor in activitatile grupului sunt factori de protectie ce pot fi exercitati in cadrul institutiei scolare. Prin aceste masuri se poate impiedica cronicizarea tulburarilor provocate de violenta si eventuala transmitere a lor de la o generatie la alta.

Pentru ca scoala sa isi asume acest rol de prevenire si de stapanire a fenomenului violentei, prima investitie trebuie facuta in domeniul formarii profesorilor. Trebuie sa recunoastem ca, atat in cadrul formarii initiale, cat si al formarii continue, atentia este concentrata asupra lucrului cu clasele de elevi "fara probleme'. Se discuta mult prea putin despre modalitatile de abordare a claselor dificile. Este nevoie de o formare specifica, in masura sa permita satisfacerea cerintelor elevilor "cu probleme'. Nu putem astepta pasivi ca problemele sa se rezolve de la sine. De exemplu, in conditiile unui mediu familial instabil, tensionat, conflictual, scoala poate reprezenta pentru elev o a doua sansa.

Organizarea unor cursuri de formare a profesorilor pentru a face fata lucrului cu clase sau elevi dificili trebuie sa porneasca de la urmatoarele obiective:

observarea atenta a comportamentului elevilor pentru o mai buna intelegere a cauzelor actelor de violenta;

ameliorarea comunicarii cu elevii ce manifesta comportamente violente si stabilirea unor relatii de incredere;

determinarea conflictelor cu ajutorul formatorilor de discutie ;

dezvoltarea parteneriatului scoala-familie ;

colaborarea cu specialistii in cadrul lucrului in retea.

Este recomandabil ca aceste cursuri de formare sa se centreze indeosebi pe exercitii practice care pleaca de la experienta concreta a profesorilor, de la studii de caz, puneri in situatii prin care profesorii au ocazia de a schimba opinii, de a gasi solutii din perspectiva rolului pe care il joaca. (Huditeanu, A, 2001)

I.5   ROLUL ASISTENTULUI SOCIAL IN SCOALA-IN COMBATEREA VIOLENTEI SCOLARE

Scoala a devenit, dintr-o institutie autonoma, relativ izolata, specializata exclusiv pe

transmiterea stiintei de carte, o interfata in relatia individ-societate, schimbandu-si rolul avut pana acum.

Obiectivul major al scolii este sa ofere un context adecvat pentru invatare si dezvoltare in care toti copiii sa se pregateasca sa inteleaga lumea in care traiesc si in care vor deveni activi pe viitor. Asistenta sociala in scoala are menirea sa faciliteze acest obiectiv. Scopul fundamental al serviciilor de asistenta sociala in scoala se subordoneaza finalitatilor educatiei, dorind sa creeze conditiile necesare pentru ca elevii sa-si satisfaca trebuintele educative de baza, sa-si dezvolte capacitatea de adaptare la schimbare. (Nemtu, G., 2003).

A avut loc o dezvoltarea a educatiei de-a lungul timpului, putem spune ca a avut loc o democratizare a educatiei, astfel crescand si rolul ei in societate. De aici apar si probleme de inadaptare sociala sau insucces scolar. Necesitatea asistentei sociale in scoala provine din determinarea sociala a sistemelor educative, adica elevii ajung in scoala marcati de provenienta lor socio-culturala, care se manifesta in setul de valori specific, in competentele lor de interactiune sociala. Despre influenta socializarii in familie, am vorbit si intr-un capitol anterior, am vazut atunci cat de importante sunt "bagajele" sociale de acasa, si eticheta care i se pune copilului in cadrul scolii, atat de colegi cat si de profesori.

Asistenta sociala are rolul de a identifica, cat mai devreme elevii cu comportamente deviante, sau cu risc de inadaptare scolara, aici asistentul social poate lucra direct cu cadrele didactice, sau cu parintii, deoarece ei pot observa cu usurinta modificarile de comportament ce apar la copil.

Dupa identificarea elevilor cu risc de inadaptare scolara, asistentul social are rolul de a-i consilia, de a le oferi informatii, sfaturi, sugestii, indrumare, si apoi sa discute cu parintii. Se pot realiza sedinte de consiliere, individuale sau de grup cu parintii, cu scopul de a intelege trebuintele copiilor lor, stimularea parintilor la viata scolara, dezvoltarea abilitatilor de rezolvare a conflictelor, modalitati de a face fata stresului., fara a se revarsa pe copii, identificarea de resurse si oportunitati in cazul familiilor cu posibilitati financiare reduse.

O alta functie a asistentului social reprezinta mentinerea legaturii scoala-familie, de exemplu, prin vizite la parinti, stimularea lor pentru a fi interesati de viata scolara a elevului. (Banciu, D, Radulescu, S. M., Voicu, M, 1987).

In cazul elevilor, s-a observat ca, pe masura ce elevii isi asuma responsabilitati si experimenteaza tot mai multe astfel de responsabilitati, scolile si clasele se transforma intr-un colectiv solidar, un centru de activitati, in care fiecare elev isi poate gasi calea de afirmare. Rolul asistentului social este de a cristaliza noile retele de socializare si de a incuraja toti copiii, pe cei cu inadaptare scolara in special, sa-si asume astfel de responsabilitati, de a-l sprijini in realizarea sarcinilor specifice ce decurg din aceste responsabilitati, de a incuraja elevii sa experimenteze cat mai multe roluri scolare.

De asemenea, asistentul social are functia de a integra elevi cu cerinte educative speciale, intr-o scoala, proces care ridica destule probleme. El trebuie sa informeze profesorii cu privire la caracteristicile mediului familial, caracteristicile socioculturale ale cartierului din care provine elevul si influentele culturale asupra vietii lui, anumite situatii prin care trece un elev, cu scopul ameliorarii relatiei elev-profesor acolo unde este cazul.

Asistentul social poate participa si la medierea relatiilor dintre profesori in general, dar si intre profesori si parinti.

Asistentul social are o multitudine de functii in cadrul scolar, activitatea lui fiind de o importanta majora, si cel mai important este faptul ca el trebuie sa colaboreze intotdeauna cu personalul scolii, cu cel dinafara, iar pentru a avea rezultate benefice in ceea ce priveste reducerea fenomenului de violenta scolara, trebuie sa existe o munca in echipa formata din specialisti, profesori, parinti, etc.