Elemente de psihopatologie a copilului si adolescentului

Elemente de psihopatologie a copilului si adolescentului

Nevrozele copilariei / nevroza infantila

Nevroza psihogena este o afectiune care pleaca de la o stare de conflictualitate psihica, de intensitate mica / medie, de durata lunga.

Conflictul ce se afla le originea unei nevroze infantile este un conflict ce perturba echilibrul cortico-diencefalic-functional, fiind insotit de tulburari neuro-vegetative. Aceste perturbari sunt traite uneori ca boli organice, insotite de o scadere a randamentului, a capacitatilor generale ale copilului de a se integra.

Caracteristicile nevrozei infantile

Este o boala de intensitate mica, care nu perturba constiinta, personalitatea.

Nu presupune niciodata leziuni biologice, fiind pur psihologica si avand o reversibilitate absoluta.

Exclude obligatoriu tulburari de tip delirant, halucinator.

Persoana are un aspect comportamental de normalitate, dar developeaza in relatii de comunicare:

lamentatii centrate pe un tip de suferinte;

tulburari vegetative;

tendinta de amplificare a suferintei;

Are constiinta bolii;

Aceste stare de conflictualitate, care genereaza suferinta psihica este, de obicei, de lunga durata si cel mai frecvent este izvorul suferintei copilului. Acesta rezulta din relatiile perturbatorii cu persoane semnificative din viata sa, iar gama posibilitatilor de manifestare a nevrozei infantile este foarte diversa.

Este foarte greu de stabilit debutul nevrozei infantile, deoarece mult timp unele simptome pe care le consideram doar expresia unei nevroze monosimptomatice pot avea efectiv, doar un caracter fiziologic, adica sa fie mascate sub aceasta forma.De exemplu, enurezisul, balbismul se pot mentine o lung perioada de timp, fara sa atraga atentia asupra unei nevroze structurate.

Nevroza este deja o entitate nosologica, un mod de structurare a comportamentului.

La copil, spre deosebire de adult, tulburarea nevrotica nu constituie izvorul primar al suferintei, pentru ca nu apar aceste sentimente de incapacitate, de invaliditate, pe care adultul le traieste in relatiile lui sociale, ca urmare a scaderii randamentului.

Simptomele copilului sunt mai putin inchegate intr-o structura complexa si unitara, ca la adult, iar nevrozele infantile pot evolua adesea sarac si monosimptomatic, adica sa polarizeze sau sa se centreze in jurul unui simptom.

Cauzele nevrozei infantile

Exista trei categorii de cauze care declanseaza nevroza infantila:

1. Cauzele declansante / factorii declansatori

De exemplu, conflictul

cu unul dintre parinti;

in familie, intre parinti;

cu bunicii;

cu colegii, profesorii.

2. Cauzele favorizante tin de conditiile mediului in care traieste. Prin insuficienta lor, aceste conditii pot duce la o epuizare a SNC, creand terenul pentru decompensarea nevrotica.

De exemplu, fenomene legate de saracie, frustratii economice, climat familial distorsionant care epuizeaza copilul. Un copil care este neglijat / carentat emotional va avea un factor favorizant foarte serios pentru declansarea nevrozei infantile.

3. Cauzele predispozante tin de

Constitutie;

Sensibilitate exagerata;

Tip slab de SN;

Timiditate ( copiii se simt raniti foarte usor);

Cu leziuni encefalopatice;

Cu un teren constitutional fragil.

Cauzele declansante, cauzele favorizante si cauzele predispozante consteleaza impreuna o fenomenologie de risc! Este putin probabil sa apara o nevroza infantila daca actioneaza doar una din aceste cauze.

Notiunea de conflict care sta la originea unei nevroze infantile cuprinde toate situatiile care genereaza o tensiune psihica negativa, determinata de simultaneitatea a cel putin doua motive. Aceste motive sunt de mare semnificatie subiectiva pentru copil si depasesc capacitatea lui de adaptare.

Actiunea acestor motive corelate il pune pe copil in imposibilitatea de a se elibera de tensiuni. Atunci conflictul / tensiunea nu se rezolva, chiar daca dureaza putin, o perioada scurta. Copilul nu poate rezolva efectiv aceasta traume, o va trena, ceea ce pentru un adult n-ar avea o semnificatie extraordinara, nu depaseste un registru al normalitatii. Copilul in subiectivitatea lui poate sa se vadeasca incapabil de a face fata situatiei. Atunci tensiunea treneaza, se acumuleaza. Ea este sublatenta ceea ce inseamna ca la un moment dat se structureaza intr-o conditie favorizanta pentru decompensarea nevrotica.

Nu toate conflictele duc la nevroza infantila! Dar la unii copii treneaza si exista riscul unei decopensari. Aceasta se face cu ajutorul unor mecanisme de compensare.

Exista doua mecanisme de compensare folosite de copii pentru a face fata unor situatii critice:

1.Fantezia - evadarea in imaginar care duce la rezolvarea unor conflicte la nivelul imaginatiei. De aceea jocul prin el insusi are valoare terapeutica. Copiii foarte stresati, ce au diferite tensiuni, le descarca in joc. Ei dramatizeaza conflictul pe care il traverseaza, il rezolva la nivel imaginativ.

2.Compensarea prin fuga de situatie sau atribuirea vinei altuia Acest tip de compensare se centreaza mai curand pe planul realului. Situatiile conflictuale ce dezvolta / instaleaza o nevroza infantila sunt cele care treneaza si se repercuteaza negativ, pe de o parte, asupra dezvoltarii si comportamentului copilului, pe de alta parte.

Daca un conflict a reusit sa perturbe dezvoltarea copilului si sa afecteze comportamentul copilului, incet, aceste elemente vor duce la instalarea unor tulburari functionale manifestate prin dezechilibru functional, dezvoltarea inegala in plan instinctiv, vegetativ/ neurovegetativ sau emotional.

In pasul urmator, pasul 4, odata instalate tulburarile functionale vor genera un nivel cresut de neliniste, dificultati de alimentatie sau tendinte spre plans, furie, anxietate.

La acest nivel 4, cand deja s-au instalat aceste simptome, ele tind sa depaseasca calitatea unui raspuns nu tocmai adaptativ la o situatie si sa se instaleze /structureze ca un mod de raspuns permanent. Atunci se poate vorbi de nevroza infantila.

Uneori, chiar daca apar aceste simptome, nu trebuie sa ne grabim cu diagnosticul de nevroza, pentru ca ele se pot compensa spontan in perioada scolara mai ales. Intrarea in colectivitate genereaza o provocare pentru copil si toate resursele lui autocompensatorii pot sa apara, astfel se resusciteaza capacitatile compensatorii.

Daca nu se produce aceasta reechilibrare spontana, vorbim de o nevroza instalata. Cand mecanismele de aparare ale copilului au esuat, vorbim de o nevroza reala. Aceasta se intampla doar dupa un moment important in viata copilului, in general, varsta de 7 ani. Pana in 7 ani nu putem vorbi de o nevroza.

Nevroza infantila

Cauze: dupa 7 ani, dezvoltarea personalitatii copilului a atins un anumit nivel care ii permite sa reactioneze la tensiunea conflictuala, sa si traiasca subiectiv, sa integreze aceasta tensiune, sa o interiorizeze si sa-si creeze mecanismele de defensa. Pana la 7 ani, copilul nu este in stare sa-si construiasca raspunsuri. El reactioneaza limitat la ceea ce I se intampla. La 7 ani personalitatea copilului permite structurarea unor mecanisme de defensa. Daca aceste mecanisme au esuat se instaleaza nevroza.

In general, exista trei forme de manifestare ale nevrozei infantile:

1. Dereglarile regimului de viata

2. Deprinderile nevrotice

3. Nevrozele propriu zise

1.Dereglarile regimului de viata

Survin atunci cand domeniul activitatii instinctuale, ca urmare a persistentei conflictelor, a conditiilor de viata nesatisfacatoare.

Tipuri de dereglari:

Anorexia / lipsa poftei de mancare are doua forme:

Simpla - consta in pierderea poftei de mancare, fara o cauza digestiva, ci sub influenta starii de tensiune negativa persistenta;

Mentala - apare pe fondul subnutritiei cronice, cand tulburarea psihica initiala se accentueaza, copilul devenind apatic, depresiv, cu idei de inutilitate, umilinta, pierzand controlul constient asupra starii sale. Aceasta stare psihica ce insoteste initial inhibitia alimentarii, creeaza conditii ca pacientul sa nu poata depasi starea. Cel mai frecvent in declansarea anorexiei mentale sunt incriminate conflictele cu parintii si 25% dintre cazuri pot sa evolueze catre mortalitat. Copilul invata in cursul bolii sa-si controleze motivatia de foame, de a-si impiedica satisfacerea foamei. Cel mai frecvent anorexia mentala apare la fete intre 11-15 ani.

Anorexia antreneaza o deformare a imaginii corporale, fiind insotita de o perceptie distorsionata a imaginii corporale. Este un comportament tipic mai ales la preadolescente, de a-si controla alimentatia prin manevre precum: voma, diaree, dosirea/ aruncarea mancarii. De multe ori viata endocrina nu se va reface, daca anorexia este intr-un stadiu avansat.

Copilul poate avea tulburari trofice si secretorii foarte severe (aspect uscat), tulburari ale perceptiei imaginii corporale (cea mai mare problema).

De multe ori, fetele insotesc aceste perceptii distorsionate cu comportamente depresive si chiar de idei legate de sinucidere. Chiar daca sunt extrem de suple, imaginea pe care o percep este a unei persoane corpolente, daca nu obeze, chiar dezgustatoare, deprimanta. Se indoiesc ca ceilalti le accepta corporalitatea asa cum este, fac eforturi disperate si invata singure cum sa elimine tot ce au mancat.

Bulimia este o afectiune foarte grava care apare uneori in 'coada' unei anorexii mentale. Este, de fapt, o exagerare a poftei de mancare. In fazele de trecere de la anorexia mentala pot sa apara in compensatie, fenomene bulimice. Rareori, cand se produc fenomene bulimice apar si dereglari hipotalamice. Exista, deci, o componenta importanta neuroendocrina in acest gen de afectiuni.

Constipatia are o valoare simbolica: copilul refuza sa comunice, sa efectuaze un anumit tip de activitate, pe care o resimte ca fiind presanta, constrangatoare. De aceea, frecvent este constipet.

Diareea este opusul constipatiei. Un copil timorat, emotiv, labil poate avea diaree, ce se pote fixa ca o deprindere fiziologica. Aceasta este de natura functionala si nu organica.

Varsaturile reprezinta uneori debutul unei anorexii, al unei depresii.   

2.Deprinderile nevrotice

Uneori tensiunea conflictuala poate duce la gasirea unor obiceiuri/ indeletniciri cu ajutorul carora copilul se poate degaja de tensiune. Uneori aceste deprinderi sunt foarte bine fixate/ inserate in copil, si chiar devin componente ale personalitatii. Din acest motiv, fixate in timp, este foarte greu sa le elimini.

Exista doua categorii de deprinderi nevrotice:

Deprinderi nevrotice dureroase/ care provoaca durerea - constau in obiceiul de a-si produce durere. Astfel, copilul isi refuza, aparent, unele conflicte, pe care insa nu le poate exprima. Copilul nu se va plange niciodata ca are o suparare legata de o problema, ca este neapreciat, ci substitutiv - printr-o    deprindere dureroasa, se va obisnui sa produca starea de tensiune, de neincredere, de insatisfactie, de frustratie. De exemplu:

Onicofagia - rosul unghiilor;

Rosul degetelor - unii isi produc adevarate leziuni;

Tricotilomania - deprinderea de a-si rasuci parul, de a-l smulge, este un simptom foarte dificil;

Muscarea buzelor - pana la producerea unor leziuni;

Scobitul in nas - cu violenta, la copiii mici;

Acneea - la adolescenti, conduce la acnee generalizata si se ajunge la o infatisare neplacuta;

Frecarea leziunilor cutanate pana se adancesc, uneori cu suprainfectie. Suprainfectia este cauzata de deprinderea nevrotica de a le 'scurma' permanent;

Deprinderi nevrotice de placere - de cautare a placerii, care sa reechilibreze tensiunea. De exemplu:

Suptul degetului - uneori pana la varste mari;

Onania / masturbarea - apar odata cu trezirea dorintelor sexuale - deprinderi care pana la un punct sunt normale. Daca se fixeaza capata o conotatie nevrotica.;

Mancatul convulsiv de dulciuri - cand este foarte anxios, copilul mananca multe dulciuri sau roade un prosop, o paturica, daca este foarte mic.

3. Nevrozele propriu-zise

Nevrozele proprie-zise apar dupa 7 ani.

Categorii:

1. Ticurile sunt nevroze motorii. Ticurile constau in miscari / focalizari involuntare, bruste, rapide, stereotipe, nonritmice. Aceste miscari apar in starea de veghe, fara a exista un scop care sa motiveze actiunea respectiva. Sunt repetitive, localizate, dar ar putea fi suprimate printr-un efort de concentrare a atentiei, de preluare a controlului voluntar.

Ticul este trait de copil ca fiind irezistibil, dar exista intervale de timp in care el    este suprimat. Nu are un caracter permanent. El poate aparea:

in urma unor traume de natura psihologica;

prin imitatie;

prin fixarea unor mecanisme de aparare, care iau forma simbolica a ticului.

Exista ticuri motorii sau verbale / motorii (gleparo-spasmul).

Fiecare pot fi simple / complexe.

1.1.Ticurile motorii simple

Clipitul

Ridicatul din umar (cauta un sprijin imaginar)

Grimasele faciale/ orofaciale

Figura prezinta un clipit, este implicata o miscare - secusa - la nivelul obrajilor sau gurii. Sunt ticuri de expresie (accentuate in timpul emotiilor).

1.2.Ticurile motorii complexe sunt gesturi faciale.

Exemple: ticuri ce angreneaza toti muschii faciesului combinate cu dificultati de deplasare. De exemplu: la o femeie casatorita pleoapele deveneau rigide, globii oculari se rulau catre spate.Ticul era expresia unei modalitati simbolice de a reduce sentimentul de insatisfactie si respingere din partea sotului.

Ticul nu se manifesta in timpul noptii. Cand este pe strada/ in public, deci in tensiune, capata o repetitivitate, intensitate, se accentueaza.

Ticul este mecanismul de aparare patologic. Exista resurse energetice foarte mari, insa prost canalizate intr-un tic. Ticul este o mobilizare energetica a unui potential energetic consumat/ actualizat, de un grad crescut de tensiune.

Ticul apare atunci cand copilul simte o tensiune emotionala timp indelungat, dar nu este legat de un conflict foarte grav.

Exemplu: nu are incredere in sine, are o imagine de sine negativa. Aceasta tensiune ii creeaza o jena care nu persista tot timpul, dar care ii creeaza un de asteptare anxios.

Exemplu:

Ii este teama sa nu fie vazut;

Ii este teama sa nu fie intrebat;

Ii este teama sa nu fie atins;

Pentru ca ii este teama cauta un mecanism de aparare care sa ii reduca nivelul de tensiune crescut. Aceasta tensiune crescuta este redusa prin miscare.

Pe cale naturala, ticul descarca motor si capata semnificatia de mecanism de aparare, insa este un mecanism de aparare patologic, nu adaptativ.

Daca aceste ticuri se fixeaza, ele devin deprinderi, comportamente nevrotice. Este vorba de un prost rulaj al disponibilului energetic al fiintei umane.

Ticurile motorii complexe sunt si:

Comportamentele de curatire;

Comportamentul de autolovire;

Saritul;

Muscatul s.a.

Atentie sa nu fie confundat cu alte boli psihice.

Diagnostic diferential: la schizofrenul catatonic, exista simptome catatonice. Exemple:

Tipice in catatonie sunt stereotipurile motorii, cu mare repetitivitate.

Ticul este o miscare repetitiva, involuntara, disritmica, ce se accentueaza la emotii.

Nevroticul este constient de ticurile sale, catatonicul este in lumea lui.

Copilul din leagan (0-3/4 ani) se leagana - este o dovada de carenta emotionala / deficit emotional. Acestia dezvolta compensator o deprindere de procurare a placerii, pentru ca leganatul implica ritmicitatea, balansul, miscarea egala (precum mamele leagana copiii, trenul) si induce un nivel mare de endorfine.

Copilul carentat din leagan invata sa-si autoprocure placerea, descopera spontan ca miscarea ii produce placere, il linisteste.

Masturbatia este descoperita spontan. La 2 ani in caminele de copii devine un mijloc de reducere a tensiunii. In timp, ea se fixeaza ca deprindere de procurare a placerii.

Ticurile de curatire

isi arunca de pe el scame imaginare; se spala, dar aceasta inseamna un comportament compulsiv;

Exemplu: copiii care au obsesia de a-si curata fata.

Exemplu: un baiat avea un ritual de curatare care incepuse in perioada de reglare sfincteriala (ceremonialuri obsesive) fara a invata sa se ingrijeasca - in timpul scaunului folosea un numar fix de hartiute ca sa-si asigure igiena, le numara. Aceasta s-a dezvoltat odata cu varsta. A inceput sa se spele de un anumit numar de ori pe maini, intr-o anumita ordine.

Ticurile vocale simple

Tusitul;

Dresul vocii;

Murmuratul 'va sa zica';

Exemplu: oamenii care stau in tensiune si nu-si pot reduce altfel tensiunea, apeleaza la astfel de ticuri vocale.

Ticurile vocale complexe - prin repetarea unor cuvinte / expresii in afara contextului.

Exemple:'va sa zica', 'deci';ticuri formate din cuvinte inacceptabile social, de obicei, obscene. Fenomenul se numeste coprolalie.

Repetarea ultimului sunet / cuvant auzit. Fenomenul se numeste ecolalie.

forma particulara de tic intalnita foarte frecvent la copii este afectiunea Gille de la Tourett care oscileaza intre ticuri motorii simple cu mai multe ticuri vocale.

Un alt tic nevrotic este enurezisul / enureza. Enurezisul este un discontrol urinar ce poate aparea la copiii de peste 2-3 ani. Acesta consta in pierderi involuntare de urina fie diurne, fie nocturne. Cand se manifesta la un copil peste 7 ani / de varsta scolara semnifica o regresie emotionala pe scara achizitiilor legate de nivelul lui de maturizare emotionala. Mentinerea enurezisului la o varsta inaintata (7 ani) este generata de o situatie conflictuala. Este o forma de aparare patologica, o modalitate prin care copilul atrage atentia anturajului asupra unei situatii pe care el nu o poate tolera.

Enurezisul are o valoare simbolica. Enurezisul nu poate fi tolerat de societate / familie. Prin acest gest, desi este un mecanism inconstient, copilul atrage atentia parintilor asupra unei situatii de netolerat, pentru ca nu are o alta modalitate de 'a spune' acest lucru decat corporal prin enurezis. Enurezisul este o metafora corporala.

Exista foarte rar enurezis cu o componenta organica. Dar dupa ce se fac toate investigatiile si se elimina ipoteza diabetului - care inseamna pierderea urinei, lipsa de control asupra sfincterului urinar - si se constata ca nu este vorba de o componenta organica, obiectivata, inseamna ca este un enurezis metaforic. Pe masura ce scade toleranta celor din jur / din familie, manifestarile copilului in enureza cresc in compexitate, se imbogatesc cu componente astenice, obsesivo-fobice, copilul devine timid, nesigur, fricos; cateodata apare si diurn si nocturn, apoi enurezis mixt.

Exista posibilitatea ca pe masura ce anturajul respinge simptomul - aplica pedepse copilului - cu atat mai mult enurezisul se complica, devine tot mai grav. Se impune o strategie terapeutica de familie dupa ce se decripteaza semnificatia metaforica a simptomului, se analizeaza relatiile cu ceilalti, se reaseaza rolurile in familie. Simptomul ajunge sa devina inutil ca mecanism de reducere a tensiunii din familie. Se asociaza si tehnici comportamentale. Pana nu dispare semnificatia de simptom reactiv nu se lucreaza doar cu tehnici comportamentale, de conditionare pentru ca enureza se va mentine! Copilul trebuie trezit in fiecare noapte la o anumita ora si il impiedici sa doarma, pentru ca astfel el capata control. Daca se practica doar tehnici comportamentale, fara a lucra si rezolva contextul familial, chiar daca enurezisul se amelioreaza el poate reveni sau migra - sa se transforme in alt simptom nevrotic (de exemplu: encopreza).

Encoreza / encoprezis este perturbarea deprinderilor complexe, constand in pierderea fecalelor, care se asociaza sau nu cu enureza. Encopreza fragilizeaza psihicul si devine un handicap producator de rusine, de blam greu de tratat (vezi exemplul la Elena - baietelul care isi ascundea, se juca cu 'produsul'. Prin Terapia narativa a intrat intr-o relatie constienta cu produsul).

Balbismul este o deteriorare de fluenta vorbirii caracterizata prin repetari frecvente, prelungiri de sunete / silabe. Este o problema, mai ales daca apare dupa o perioada de dezvoltare normala a copilului. De exemplu, dupa 3-4 ani, daca nu a avut balbism, dar apare la aceasta varsta, se pune problema caeste de origine nevrotica. Copilul traieste dureros aceasta disritmie / tulburare de expresie verbala, pentru ca pana la aparitia ei el isi crease anumite relatii confortabile cu lumea. Balbismul il face pe copil sa se simta tinta jignirilor, marginalizarilor copiilor. El traieste o adevarata drama din cauza copiilor foarte cruzi, o stare de frustrare foarte mare.

Tulburarile cardiace, respiratorii si digestive sunt cauzate de tensiuni conflictuale. Acestea exprima o somato-forma ce exprima fie o situatie de protest, fie incapacitatea de a-si exprima emotiile reprimate. Atunci apar aceste tipuri de tulburari. Exemple:

tulburari cardiace: aritmie, tahicardie, palpitatii;

tulburari digestive: diareea, constipatia;

tulburari respiratorii: dispneea de effort (se sufoca, nu poate urca 5 etaje), alergia - forma psihogena de fixatie, de exprimare, la nivel respirator, urticarie la nivelul pielii.

Cefaleea sau durerea de cap manifestata cronic, considerata un simptom al nevrozei infantile. Se rezolva doar atunci cand se descopera starea de conflict care a generat-o. Exemplul dat de Elena cu baiatul cu tulburari (simptom de cefalee) => copilul 'divortului'. Acestea au fost nevroze propriu zise.

. TULBURARILE ANXIOASE

In categoria nevrozelor, a tulburarilor psihogene ale copilariei intra tulburarile anxioase ale copilariei.

Anxietatea este starea fizica difuza de neliniste, de apasare, de ingrijorare, de teama nemotivata. Persoana traieste sentimente de insecuritate, numite stare de anxietate. Tulburarile anxioase ale copilariei include mai multe stari nevrotice in care anxietatea este elementul dominant. Acestea sunt stari diverse, polimorfe.

Exista 3 forme de manifestare la copil dupa DSM:

1.Anxietatea de separatie   anxietatea este centrata pe situatii specifice

2.Tulburarea evitanta a copilariei  

3.Anxietatea excesiva - este generalizata la o varietate de situatii.

In mod asociat / aditional, la aceste 3 forme specifice anxietatii, in copilarie pot aparea variabil si alte tulburari anxioase. Acestea pot sa apara si la adulti.

Exemple:

Fobia simpla;

Foba seriala / de contact;

Frica;

Tulburarea obsesiv-compulsiva;

Tulburarea stress-ului post-traumatic.

1. Anxietatea de separatie

Principalul simptom dupa care se recunoaste aceasta tulburare este anxietatea excesiva in legatura cu separarea de mama, de persoana de care copilul e atasat, ce joaca rolul de tutore.

Cand survine separarea, copilul poate experimenta o neliniste ce merge pana la panica. Reactia depaseste, de obicei, nivelul de dezvoltare al copuilui, nu e tipica pentru un copil de varsta lui.

Copilul care sufera de anxietate de separare e incomodat si manifesta urmatoarele simptome comportamentale:

Calatoreste departe de casa / in locuri nefamiliare;

Poate refuza sa-si viziteze chiar si prietenii, sa mearga la scoala / in tabara, sa doarma altundeva decat acasa;

Poate sa fie incapabil sa stea singur in camera;

Are un comportament adeziv, e strans lipit de parinti (cateodata ii urmareste prin toata casa).

Cand copilul anticipa o eventuala separare pot aparea si acuze somatice: dureri gastrice, cefalee, greata, iar la copiii mai mari (adolescenti), simptome cardio-vasculare: palpitatii, ameteli, lesin.

Cateodata, adolescentii transfera in persoane importante din viata lui acesta anxietate de separatie. (de exemplu: intr-un prieten, frate etc.). cand persoana pleaca de acasa, manifesta aceste tulburari de tip neuro-vegetativ. Este suficient sa anticipe plecarea; nu e nevoie sa intre intr-o 'anxietate declarata' ca e nelinistit, se teme. (nu va spune acest lucru), ci va avea tulburari functionale, jena respiratorie, palpitatii, dureri de stomac.

Cand sunt separati de persoanele de care sunt atasati, acesti copii au frici morbide. Exemplu: teama ca lor insisi / persoanelor importante din viata lor li s-ar putea intampla ceva rau: un accident, o boala, moarte.

Copiii isi pot exprima teama de a fi pierduti , de a nu se mai intalni niciodata cu persoana respectiva. Pe masura ce copilul creste, fricile se pot sistematiza in jurul unor pericole potential identificabile => si devine el insusi un fobic treptat.

Fobicul nu se urca in masina, nu calatoreste cu trenul pentru ca se teme de un accident. Nu traverseaza spatiul larg decat insotit pentru ca se teme de un accident cu o masina. Majoritatea copiilor mici acuza o anxietate invadanta in legatura cu pericole legate de o boala foarte grava, cu moartea.

Cand separarea e amenintatoare / iminenta apare anxietatea anticipatorie (la copiii mai mari). Copiii mai mici sufera foarte mult cand separarea survine ca atare. Ei nu au capacitatea sa anticipe.

Copiii cu anxietate de separatie manifesta frecvent:

Frici de animale, de monstri;

Frici de situatii percepute ca un pericol pentru integritatea familiei;

Teama de accidente de automobil, de calatoria cu avionul;

Preocupari in legatura cu agonia, moartea;

Dificultati in a merge la culcare - insista ca cineva sa stea cu ei pana ce adorm. Uneori, copiii fug din propria camera in camera / patul parintilor sau dorm la usa camerei;

Se poate ajunge la trairea unor stari de panica, de angoasa.

Acesti copii pot prezenta episoade curente de retragere sociala, apatie, tristete, dificultati de concentrare. Ocazional, copiii devin violenti fata de persoana perceputa ca fiind vinovata de producerea separarii de cel iubit.

Exista si alte elemente asociate cu anxietatea de separare:

Frica de intuneric;

Dispozitie depresiva ce poate conduce la distimie, depresie majora.

Copilul e pretentios, intrusiv, necesita o stare constanta, este foarte dependent => te secatuieste;

Se plange ca nimeni nu-l iubeste, nu are grija de el. Cateodata spune ca ar putea sa fie mort, in special, daca separarea este fortata.

Alti copii sunt extrem de constiinciosi, supusi, dornici sa placa, fac tot posibilul numai sa nu fie lasati singuri.

In general, daca nu apare amenintarea cu separarea, acesti copii au o intelegere sociala buna, stabilesc relatii interpersonale corespunzatoare, insa atasamentul de persoana respectiva este foarte mare.

In formele ei severe, tulburarea devine incapacitanta. Exemplu: copilul este incapabil sa mearga la scoala, sa se comporte autonom.

Aceasta tulburare se dezvolta dupa unele stresuri de viata.

Exemple de factori de stress ce pot duce la anxietatea de sepratie:

Pierderi majore - decesul unei rude / animal iubit;

Maladie grava a copilului care l-a incapacitat pe o perioada lunga de timp

Maladia unei rude apropiate;

O schimbare in ambienta copilului;

Exemplu: mutatul dintr-o scoala in alta / gradinita / casa / bloc. Acesta presupune un risc foarte mare pentru ca nu poate sa-si schimbe atat de usor obisnuintele, asteptarile, linistea, echilibrul precar abia dobandit.

Studiul realizat in 1987 si in 1992 investigheaza pe 45 de copii intre 5-2 ani simptomele anxietatii de separatie. S-au constatat diferente semnificative intre cei mai mici (5-8 ani) si cei mai mari (9-12 ani) . Cei mici au o simptomatologie mai bogata in care apar cosmarurile din timpul noptii. La cei mari simptomatologia este dominata de furie, iritare, comportament violent.

2.Tulburarea evitanta a personalitatii

Aceasta se manifesta prin timiditate excesiva in contactul cu persoane nonfamiliare. Timiditatea are un grad mare de severitate, astfel incat interfera cu activitatea sociala a copilului in relatie cu egalii, pe o durata de cel putin 6 luni. Timiditatea se asociaza cu dorinta clara de implicare sociala cu oameni apropiati / familiari astfel incat relatia cu membrii familiei / alte persoane sunt foarte calde, satisfacatoare. Copiii sunt foarte afectuosi ca si adultii timizi - retractili, sensibili, introvertiti care in intimitate au o mare capacitate emotionala pot avea o fobie sociala.

Copiii cu tulburare evitanta a personalitatii apar ca fiind retrasi social, jenati, lipsiti de initiativa cand se afla in compania unor persoane straine. Sunt anxiosi ori de cate ori se pune problema de a interactona cu strainii.

Cand anxietatea este severa ei pot deveni muti sau incoerenti, chiar daca aptitudinile de comunicare sunt nealterate. Acesti copii nu sunt agresivi, ci lipsiti de incredere in ei.

Tulburarea evitanta a personalitatii apare rar singura, fiind insotita de obicei, de alta tulburare => anxietatea excesiva.

Problema timiditatii a tulburarii evitante a personalitatii apare in primii ani de scoala, de obicei, la gradinita, cand copilul intra in colectivitate. Cu timpul, la unii se amelioreaza spontan, la altii evolueaza episodic /se cronicizeaza.

In cazurile grave apare o deteriorare severa in activitatea sociala, cateodata si scolara. Daca un copil foarte inteligent este timid, blocajul emotional mil poate pune uneori in incapacitatea de a face fata chiar unor sarcini marunte. Boala este o incapacitanta serioasa.

Timizii pot genera un lot de adulti anxiosi, pentru ca potentialul emotional, creativ este complet blocat.  

Accentul se pune pe ludoterapie - jocuri de tip creativ, care sa dezvolte imaginatia, creativitatea si nu pe contact social, activitati colective. Intrarea in colectiv accentueaza trauma pentru ca e incapabil sa faca fata. Se impune gasirea unor modalitati care sa-l faca depaseasca neincrederea in sine, modalitati prin care se afirma, atrage atentia.

3. Anxietatea excesiva

Este o alta forma de anxietate. Copilul este extrem de sfios, se teme de evenimentele viitoare: examene, posibilitatea unei raniri, condamnari, includerea in activitatile de grup ale egalilor, se teme in legatura cu satisfacerea asteptarilor.

Exemple:

Punctualitatea - se teme sa nu intarzie - si intarzie;

Respectarea dispozitiilor date strict - se teme sa nu le incalce;

Activitatile imprevizibile - prefera sa faca activitatile de rutina, pe care le stie bine;

Este foarte preocupat de comportamentul anterior - este ruminativ (se gandeste mult la ce a facut, cum a facut, repeta, verifica, pierde foarte mult analizand si / dubitand; dubiteaza pe tema discomfortului /pericolului posibil. Copilul solicita multa reasigurare.

Copilul poate fi foarte anxios in legatura cu competenta sa in difetrite arii de manifestare. De exemplu: inteligenta sa, capacitatea sa de a rezolva o anumita situatie. Este preocupat de ce cred altii despre performantele sale, de cum este vazut. Aceasta evidentiaza jena senzitiva de relatie (aparesi la adult).

Tulburarea este insotita de o serie de simptome si pe plan somatic.

Exista expresii somatice: nod in gat, cefalee, respiratie scurta, greata, ameteala, dificultate in a adormi, insomnie, adormiri);

Copilul poate fi nervos si tensionat;

Unii prezinta fobie sociala, refuza chiar sa mearga la scoala;

Altii pot fi foarte zelosi, conformisti, premianti, fac sacrificii mari pentru a fi siguri ca nu vor fi respinsi, ca vor fi intelesi, acceptati;

Au tendinte perfectioniste;

Pot fi nelinistiti pe plan motor, pot avea obiceiuri nevrotice (smulg parul, rod unghiile);

Pot refuza sa se angajeze in activitati specifice varstei, pentru ca se minimalizeaza, devalorizeaza;

Isi pot impune exigente de performanta complet nerealiste;

Se compara permanent cu altii, se minimalizeaza, au o mare neincredere in ei.

Debutul anxietatii excesive se poate produce brusc / gradual, cu exacerbari asociate cu stressul. Poate persista si in viata adulta ca tulburare anxioasa sau ca fobie sociala. Are o tendinta foarte mare de pastrare, de cronicizare. Adultii anxiosi cu siguranta au fost copii anxiosi.

Tulburarea apare frecvent la copiii unici la parinti, la primii nascuti sau la copiii care apartin grupurilor socio-economice cu nivel ridicat mediilor superioare. Apare in familiile unde exista preocupari legate de performanta (de intelectuali), in familiile care doresc ca copiii sa obtina rezultate foarte inalte, imprimandu-le un control sever si exigente foarte inalte. Rezultatul este o crestere progresiva a anxietatii.

Anxietatea excesiva este prezenta cand copilul manifesta cel putin 4 din urmatoarele comportamente:

Este foarte ingrijorat in mod nerealist in legatura cu evenimentele viitoare; au o gandire de tip catastrofic.

Este preocupat exagerat de evenimente trecute. Ei oscileaza ori in viitor, ori in trecut fara a se centra pe prezent;

Preocupari nerealiste legate de propria competenta;

Manifesta simptome somatice diverse;

Este exagerat de constiincios;

Arenevoie excesiva de aprobare;

Este incapabil sa se relaxeze;

Este crispat corporal.

Fobiile sunt tulburari psihice ce se manifesta printr-o teama persistenta, evitare, copilul recunoscand ca teama este excesiva si nerezonabila in legatura cu un anumit obiect.

Fobiile pot fi:

foarte simple - exemple: fobii de animale, teama de proceduri medicale, de medicamente;

seriale - cele mai frecvente la copii include teama de a nu vorbi in public, teama de a manca in public.

Cercetarile in domeniu arata ca:

numarul fobiilor simple scade odata cu inaintarea copilului in varsta;

complexitatea fobiilor seriale creste odata cu varsta (devenim mai rautaciosi, mai izolati cu cat inaintam in varsta);

fobiile apar mai frecvent la fetite decat la baieti.

4. Panica

Panica se produce cu / fara agorafobie = teama de a parcurge / a traversa spatii largi neinsotit.

Panica fara agorafobie se caracterizeaza prin: atac spontan de anxietate, cu multiple simptome fiziologice.

Panica de agorafobie cuprinde pe langa atacul de panica si un comportament de evitare a situatiei ce ar putea declansa atacul.

5. Tulburarea obsesiv - compulsiva

Este o tulburare extrem de rara la copii (doar 2% din totalul tulburarilor la copii). Se caracterizeaza prin aparitia unor ganduri / ritualuri comportamentale obsesive si deranjante. Intreruperea acestor ganduri / ritualuri provoaca o stare de stress extrem.

Cele mai frecvente ganduri obsesive sunt legate de:

Indoiala (am facut bine / n-am facut bine; am scris / n-am scris);

Moarte;

Contaminare.

Comportamentele obsesivecele mai frecvente sunt:

Spalarea;

Verificarea;

Atingerea;

Ritualurile de numarare.

Aritmomania

Este o tulburare foarte dificila si extrem de greu de abordat. Daca ritualurile devin ceremonialuri obsesive, aritmomania poate deveni poarta de intrare intr-o schizofrenie. Uneori se poate structura o personalitate psihostenica severa (K. Leonhard).

Tulburarea de stress post-traumatic reprezinta o tulburare anxioasa ce apare la copil pe fondul unei perioade de stress intens si continuu, prelungit.

Exemple: dezastru natural; abuz fizic / sexual.

Aceasta tulburare consta in retrairea repetata a evenimentului traumatic, evitarea asociatiilor asociate acelui eveniment si simptome de excitatie persistenta. Trauma este reiterata, retraita, traita dramatic, individul este tensionat multa vreme.

Tulburarile de comportament

Tulburarile de comportament presupun aparitia unor manifestari de conduita ce depasesc limita normalitatii => abateri ale unor atitudini structurale fata de munca, lucruri sau propria persoana. Sunt foarte numeroase. Pot avea interferente cu alte tulburari:Nucleul psihopatic, Delicventa juvenila

1. Modalitati de manifestare:

-Ca simptom in alta boala psihica (psihotic sau cu un substrat functional organic)

-Fie asociate cu tulburarile nevrotice (opozitie, negare, protest, demisie), fie confundate cu manifestari ale tulburarilor nevrotice.

-Ca deprinderi de comportament pe fondul unor conditii insuficiente si trenante, ce pot facilita dezvoltarea dizarmonica a personalitatii, cu timpul structurandu-se chiar o psihopatie.

-Sindrom in anomaliile de personalitate

-Copilul socheaza prin organizarea dizarmonica a personalitatii;

-Comportamentul sau constituie sursa viitoarelor psihopatii ale adultului;

-Comportamentul este foarte rezistent la tratament si educatie.

2. Cauzele tulburarilor de comportament:

a. Cauzele legate de factori genetici nu sunt foarte bine cunoscute.

Majoritatea copiilor ce manifesta precoce tulburari de comportament sunt inca de la nastere iritabili, fara program regulat de viata, neresponsivi in mod adecvat la efort.

b. Un alt factor il poate reprezenta o educatie necorespunzatoare, caracterizata prin inconsecventa, libertate exagerata;sau educatie autoritara, neelastica, neunitara, contradictorie aceasta manifestandu-se mai ales in familii fara experienta, cu stress marital prelungit, cu conflicte parentale frecvente;

Exista 2 tipuri de atitudini parentale ce pot influenta dezvoltarea acestui comportament la copii, prezente pe urmatoarele axe:

1.axa de la acceptanta, caldura care se intinde pana la rejectie, ostilitate, autoritate brutala

2.axa structurata pe comportamente caracterizate pe autonomie pana la control

Parintii isi pot structura comportamentele dupa aceste doua axe:

Cadranul 1 - intre autoritate si acceptanta: copii dezordonati, necompetitivi, neadaptati;

Cadranul 2 - intre autonomie si rejectie: copii neglijenti, impulsivi,duri, delincventi;

Cadranul 3 - intre acceptanta si control: copii ordonati, adaptati,prietenosi;

Cadranul 4 - intre rejectie si control excesiv: copiii sunt caracterizati de un conformism de tip agresiv, atitudini de culpabilitate, reactii nevrotice, timiditate, dificultate de relationare;

Uneori tulburarile de comportament apar in urma unor influente parentale nesincronizate, aceasta mai ales in familiile succesive in care creste copilul, suportand stresuri de tip atitudinal (parinti divortati, recasatoriti, bunici)

c.O alta cauza a tulburarilor de comportament o reprezinta tulburarile de personalitate ale educatorului

Cei cu labilitate emotionala sau cu o structura paranoiaca sunt incriminati in aparitia tulburarilor de comportament la copii (cei foarte rigizi, pedepsitori cu scolarul mic).

d. Conditii de mediu extern defavorabile

Mediul insuficient din punct de vedere al corectiei sau al stimularii comportamentului copilului cu modele distructive il marcheaza negativ pe copil. Mediul cu solicitari excesive, cu solicitari ce depasesc posibilitatile de adaptare al copilului ( stresuri, tentatii) poate conduce la dezvoltarea unor tulburari de comportament.

Copilul ce evolueaza delincvential este influentat de urmatoriii factori predispozanti (psihologia judiciara: delincventa juvenila):

Factorii interni - individuali

Factorii externi - sociali

Factori interni individuali

disfunctii cerebrale:copiii au traseul EEG specific;

deficiente intelectuale: nivelul intelectual scazut, copiii nu pot anticipa consecintele negative ale comportamentului lor;

tulburari ale afectivitatii: insuficienta maturizare afectiva genereaza lipsa obiectivitatii in evaluarea de sine;

tulburari caracteriale: imaturitatea;

Factorii externi sociali

Climatul educativ familial: familii dezorganizate, climat hiperautoritar sau hiperpermisiv;

Esecurile privind adaptarea scolara: nivelul scazut de randament scolar si satisfactie resimtit de copil la scoala.

Cand parintii au exigente crescute, dar copilul nu este capabil sa obtina mai mult si este presat in directia atingerii unor rezultate foare bune, aceasta poate duce la crearea unui climat familial, a unor tensiuni, care sa favorizeze esecul scolar repetat. Acest esec, combinat cu conflictele conjugale (de exemplu) sunt doua elemente ce structureaza un comportament deviant.

Se pare ca doar o treime din tulburarile de comportament din copilarie se transforma in psihopatii.

Pana la 15-16 ani nu se pune diagnosticul de psihopatie ci doar de tulburare de comportament.

In adolescenta, daca tulburarile de comportament se organizeaza intr-o psihopatie, atunci adolescentul va prezenta o dezadaptare, alterare a relatiilor cu lumea, o atitudine disproportionata, neadecvata fata de situatiile date ( aceste situatii mergand de la neajunsuri in familie, scoala pana la manifestari antisociale, delincventiale). Multi dintre acesti copii ajung in conflict cu legea.

Comportamentele lor deja contravin legilor si li se aplica un regim corectional in institutii specializate.

Evolutia tulburarilor de comportament (frecventa, severitate, durata comportamentului agresiv sau antisocial) depinde de momentul cand apar primele simptome.

Unii copii isi incep cariera de dezadaptati de foarte de timpuriu, din familie, din grupul de prieteni, dar evolutia lor poate fi diferita.Chiar de la gradinitapot sa apara primele forme de comportament disfunctionale, dar in primii ani de scoala dificultatile sunt evidente in interactiunea cu invatatorul, colegii, colectivitatea si au in permanenta tendinta clara de a se structura in conflicte antisociale, conduite deviante (tulburari de comportament).

Clasificarea tulburarilor de comportament; criterii

A. Dupa izvorul sau originea tulburarilor de comportament exista 4 tipuri de tulburari de compotament:

Tulburari de comportament de tip criza biopsihosociala determinate de trecerea copilului printr-o stare de criza legata de o etapa de varsta critica;

Tulburari de comportament de tip carential, determinate de carente afective si materiale. Aceste carente, indiferent de natura lor, vor duce la insuficiente care nu vor satisface copiii in cauza chiar sub aspectul trebuintelor lor elementare si vor genera tulburari de comportament.

3. Tulburari de comportament de tip sociopatic (comportament deviant) isi au originea in evenimente extrafamiliale (impactul cu gasca/ banda de prieteni e atat de puternic incat poate sa se structureze intr-un model sociopat). Sociopatia se induce prin contagiune.

Tulburarile de comportament ce pot aparea ca simple simptome in tulburari psihice mai complexe.

B.Din punct de vedere al fenomenologiei clinice de manifestare tulburarile de comportament sunt:

1. Neepisodice unde intra paternuri foarte puternice precum:

Neascultarea

Agresivitatea

Minciuna

Furtul

Fuga

Vagabondajul

2. Episodice:

a. De tip inhibitiv:

Mutismul selectiv sau total

Catalepsia

Cataplexia

Narcolepsia

b.De tip dezinhibitiv:

tulburari de discomfort episodic:

-primar: de tip

- epilectic

- instinctiv

-secundar de tip - impulsiv

- acting-out

reactii episodice

1. Tulburarile de comportament neepisodice

1. Neascultarea este refuzul autoritatii in primul rand familiei ce genereaza ulterior prin transfer si refuzul altor forme de autoritate cum ar fi cele sociale.

Acest refuz genereaza conflicte permanente si este frecvent la copiii retardati mintal, care prezinta leziuni ale SNC sau cu dezvoltare dizarmonica. Un rol important in neascultare il are climatul educational. Neascultarea este frecventa la cei ce traiesc intr-un climat bazat pe nedreptate, lipsa de respect mai ales in familiile unde nu exista echilibru inre dragoste si pedeapsa, unde se practica libertatea sau autoritetea excesiva, unde parintii prezinta frecvente dezacorduri sau disensiuni in educatia copilului.

Un copil supus este un copil care are o buna relationare emotionala cu cei din jur. Supunerea nu este neaparat la varsta copilariei o dovada de lipsa de inteligenta sau initiativa, ci reprezinta un semn bun de adaptare. Supunerea apare ca un act spontan. Un copil care nu traieste carente emotionale, care are un mediu securizant, care se simte bine, stabil se va supune initiativel nu va fi nemultumit sau negativist, fiindca nu va avea motive sa fie astfel. Copilul e fericit, echilibrat, iar supunerea apare astfel ca un act propriu, spontan ( exista diferente intre acest tip de supunere si supunerea impusa de punitiune, pedeapsa). Specialistii spun ca orice punitiune inainte de 4 ani va creste tensiunea psihica si va duce la neascultarea (cand un copil e neascultatoe el e rodul influentei educationale a parintilor).

2. Agresiunea este tendinta spre un comportament brutal, distructiv, de atac.

Exista doua tipuri de agresiune:

a. Agresiunea provinita din sentimente de ura si este asociata cu ura, cu ostilitatea. In spatele urii este o stare de conflictualitate ce genereaza tensiune psihica. Pentru a reduce agresivitatea trebuie rezolvat conflictul care genereaza o astfel de reactie de raspuns, adica trebuie redusa tensiunea psihica.

b. Agresiunea generata de tendinte pulsionale e o agresivitate pulsionala.

Copilul cu structura dizarmonica de nucleu (psihopatie vera), se bucura cand face rau, e inclinat spre rau, au o agresivitate nemotivata. Aceasta se poate datora anxietatii crescute si unor idei delirante. Uneori copiii nevrotici pot ataca pentru a se apara. Exemplu: sparg, lovesc, inteapa, ciupesc, distrug, chinuie animalele, toate aceste conduite nefiind motivate. Un copil cu o pulsiune sadica, cu o pulsiune innascuta spre agresivitate, are adesea indeletniciri foarte stranii si crude, feroce. El se deosebeste net de un copil care invata sa agreseze prin aparare, invata sa devina agresiv. Pentru a se apara el intra in agresiune inainte sa fie agresat, fiindca are ao anticipare anxioasa si se teme ca va fi batut (aceasta nu este o pulsiune agresiva). Unii copii asociati cu pulsiuni sadice care terorizeaxa un alt grup de copii labili emotionali, imaturi, retardati mental, poot efectua inclusiv o crima. Chiar asupra unui adult, daca sunt 20 de tineri condusi de 3-4 dizarmonici 'vera' (de tip agresiv impulsiv) se pot comite astfel de acte violente si crude . terbuie sa fim atenti cand apar intr-o colectivitate astfel de copii, a caror agresivitate este nemotivata si in a caror anamneza nu exista elemente pe care sa ne putem bizui.

C) Exista o agresiune ce se poate datora uneori unor idei delirante sau anxietatii foarte crescute. Exemplu: uneori copiii nevrotici agreseaza, insa pentru a se apara pentrua nu fi ei cei agresati. Trebuie facut un diagnostic diferential intre un nevrotic ce poate comite o agresiune foarte grava uneori, din teama si un copil cu o agresivitate de tip pulsional. Copilul nevrotic este un copil anxios, un ruminativ, dar in nici un caz un copil agresiv: el s-a aparat si, intr-un moment critic al vietii lui, pe un fond de anxietate a reactionat disproportionat.

3. Minciuna este o reactie de afirmare neconforma cu adevarul.

Minciuna poate fi intentionala, numita delict (exemplu: copilul minte pentru a se razbuna, denigra, devaloriza pe cineva) sau minciuna poate fi expresia formelor

de autoaparare (alaturi de agresivitate poate fi o forma de autoaparare). Copilul poate sa minta atat pentru a atrage atentia cat si pentru ca imita atitudini similare ale adultilor pe care ii valorizeaza, incepand cu proprii parintii care se mint (iar el stie aceasta) si terminand cu eroii din filme care mint si au succes. Minciuna este asociata si cu alte tulburari de comportament precum furtul. Este important sa deosebim intre minciuna si acele greseli pe care copilul le face ca efect al nedezvoltarii.

Doar dupa 7 ani se poate vorbi de minciuna, poate deveni manipulativ ( poate urmari un scop sau un avantaj), pentru ca pana la aceasta varsta nu este vorba de o minciuna intentionata, ci mai degraba de confabulatii. Dupa 7 ani copilul are constiinta adevarului si poate folosi minciuna ca un mijloc de a-si procura avantaje.

4. Furtul este un comportament deviant care se structureaza foarte repede in deprindere.

De la mici furtisaguri se poate ajunge la furturi selective, prin efractiune, talharie, spargeri. Pana la 5-6 ani, copiii nu au constiinta morala a furtului. Cei de 3-4 ani care isi insusesc diferite obiecte nu trebuie pedepsiti ridiculizati intrucat ei nu si-au insusut semnificatia morala a actului. De regula cu cat intervin mijloace punitive, cu atat copilul compesator poate fura mai mult.Comportamentul de furt este generat de numeroase cauze:

Comportament invatat de la adultii care il valorizeaza.

Din dorinta de a se impune, pentru a-si asigura prestigiul

Sau din dorinta de a avea, de posesiune

Cauze de natura patologica.

Cand cauzele sunt patologice este mai grav si este mai greu de depasit ca situatie.

Exemplu: furtul poate aparea ca un simptom in tulburari isterice (furturi cu caracter impulsiv). Furtul poate fi cauzat de un stadiu de insuficienta in achizitionarea valorii morale (un copil care nu a asimilat valorile morale continua sa fure si greu e recuperat. Un caz aparte este la fete cand apare ciclul, cand pot aparea si tulburari foarte interesaante, inclusiv de furt, de colectionarism.

Cleptomania este o tendinta patologica certa, este tendinta de a fura, fara ca persoana in cauza sa urmareasca vreun profit, fara vreun scop. O face pur si simplu datorita impulsului irezistibil de a-si insusi vreun obiect, impuls resimtit cu un inalt grad de neliniste. Uneori cand cleptomania apare la varste foarte mici, de timpuriu, este foarte greu sa fie inlaturata, ramane fixata ca un comportament si e foarte greu ca adultul cleptoman sa fie constientizat, recuperat sa i se dezvolte frana. Pot aparea cleptomani in mediile cele mai diverse, chiar cu un prestigiu social foarte mare , avand o anumita educatie sau varsta. Cleptomania este tendinta patologica de a fura care descarca un grad inalt de tensiuni.

La varste foarte mici ramane ca un comportament al adultului.

5. Fuga

Fuga este de 2 feluri:

A.Fuga de scoala

B.Fuga cu caracter impulsiv

A. Fuga de scoala = chiulul.

Scoala trebuie sa ofere copilului un context de satisfactie, sa fie motivanta pentru copil, atragatoare prin intalnirea cu profesorii cu colegii, cu ceea ce invata.

Categoria intai de cauze ale fugii de scoala

v    Atunci cand scoala devine sursa de insatisfactie, stres, frustrare, agresiune, amenintare copilul incearca sa-si reduca insatisfactia fugand de la scoala;

v    Copilul fuge de scoala cand nu face fata cerintelor; copiii cu intelect de limita care sunt scolarizati in scoala de masa au esecuri repetate. Ei sunt amenintati cu corigenta, cu repetentia, insa nimeni nu le face o evaluare a Q.I. pentru a vedea ce se intampla cu ei.

v    Un copil cu defect somatic, blamat de colegi, traieste sentimente de respingere care ii hanesc insuccsul scolar;

v    Copiii supusi unor pretentii excesive din partea familiei pentru performante inalte la invatatura; orice ar face ei, parintii nu-i valorizeaza adecvat si astfel devin candidati la chiul.

v    In situatii speciale, chiulul este semnalul debutului unei psihoze (schizofrenii): cand copilul: nu mai are chef sa vina la scoala, se izoleaza, nu mai tine pasul, nu-i mai face placere sa vina la scoala, ramane la domicilui in pat, multe ore, cu ochii pe pereti, intra intr-o faza de autism. Asistam la un debut al schizofreniei si, de aceea, sunt necesare multe date care sa ne obiectiveze, inclusiv teste proiective.

Categoria a doua de cauze tin de

Caracterul psihopat al pedagogilor (fata de copiii care sufera);

Lipsa unei atitudini pedagogice diferentiate fata de copiii care sufera psihic sau senzorial;

Profesorii nedrepti in atitudinea evaluativa;

Un insufucient echilibru psihic sau mental al profesorilor. Un consilier scolar trebuie sa se ocupe nu doar de psihicul copiilor, ci si de psihicul profesorilor , ce trebuie evaluati, inclusiv prin teste de personalitate, pentru ca acestia pot fi nevrozati sau psihopati notorii, pot avea tulburari asociate ( alcoolismul ) si pot veni la scoala intr-o anumita stare.

Categoria a treia de cauze:

Atitudinea agresiva a colegilor (clase cu baieti multi, cu valorizarea batailor). In clasele cu mai multi copii cu tulburari de comportament detip agresiv , jumatatedin clasa va fi constituita din copii ce vor dezvolta tulburari de comportament de tip inhibitiv. Unde sunt mari agresori sunt si mari timizi, timorati, anxiosi.

Categoria a patra de cauze:

Grija excesiva a parintilor pentru copii si devalorizarea constienta a scolii de catre parinti ( exista parinti care cesc dependenta emotionala a copiilor fata de ei si copiii nu se vor adapta scolii). Atunci parintii vor devaloriza scoala si profesorii in ochii copiilor, vor muta copiii in alta scoala, unde acestia tot nu se vor adapta. Aceasta se intampla pentru ca el continua sa fie hiperprotejat, simtind ca cei de la care ar avea ceva de invatat sunt devalorizati in ochii lui. Aceasta il demotiveaza,iar demotivarea genereaza o blocare a resurselor, a disponibilitatilor, a motivatiei pentru invatare, ajungandu-se la o blazare colectiva si deteriorandu-se generatii intregi.

B. Fuga cu caracter impulsiv este un comportament repetitiv care apare imprevizibil. Copilul simte un impuls, o chemare de a se duce undeva.

Elementul principal in acest tip de fuga este ingustarea campului de constiinta, durata si intensitatea acestei ingustari fiind variabile si putand dura ore sau zile intregi.

Ingustarea constiintei poate sa apara la copiii cu epilepsie, la idioti, imbecili si lapsihopatii impulsivi si isterici. Ingustarea constiintei are aceleasi mecanisme de descarcare ca in criza epileptica, si copilul manifesta amnezie, de regula.

6. Vagabondajul este generat de o atitudine deliberata fata de familie si scoala. Copilul are constiinta intergii sale conduite, nu vrea sa stea la domiciliu, savarseste acte antisociale ca sa poata supravietui; are constiinta propriilor privatiuni (foame, sete).

Vagabondajul semnifica o reactie de protest, razbunare fata de o pedeapsa injusta; ar putea fi datorat unei stari de furie, panica, anxietate pe motivul insucceselor scolare (evitare a pedepselor) sau poate aparea si la scolarii sensibili, introvertiti care suporta foarte greu conflictele dintre parinti, privatiunile familiale.

B. Tulburarile de comportament episodice

Caracteristici: Intrerupere brusca a modului de viata. Dupa o perioada de echilibru, urmeaza dezechilibru, apoi revenire ( de unde denumirea de episodice).

Clasificare:

A. De tip inhibitiv sau bazate pe inhibitia comportamentului general:

1.MUTISMUL

Mutismul se datoreaza intreruperii vorbirii din orgoliu (criza de orgoliu). Copilul se infurie sisteaza, intrerupe vorbirea si nu mai comunica. Mutismul este de doua feluri:

Mutism electiv (cu cineva anume)

Mutism de tip isteric (dupa o criza functionala copilul nu maicomunica o lunga perioada de timp, cu disfonie isterica)

Mecanismul de producere are la baza anxietatea.

2. NARCOLEPSIA este o inhibitie brusca in starile cele mai neobisnuite cand copilul simte nevoia subit de a dormi in timpul zileisi atunci se instaleaza somnul (exemplu: cand merg pe strada, cand rad).la adulti narcolepsia are o componenta organica, in timp ce la copii nu apare componenta organica. Este un comportament deviant, de protest sau de aparare.

3. CATALEPSIA este o stare de rigiditate si crestere a tonusului postural. Aceasta impiedica mersul, faciesul este ca o masca. De obicei, se asociaza cu starea de negativism (executa comenzile invers) si cu starea de flexibilitate ceroasa, pastrandu-si ore in sir pozitia in care este pus.

4. CATAPLEXIA este o stare de inhibitie care se manifesta printr-o pareza generalizata in muschii striati cu suspendarea tonusului muscular si a miscarii voluntare, urmata de cadere. Copilul are impresia ca pica in gol, nu are control asupra muschilor. Pentru ca tulburarea se instaleaza brusc, copilul prezinta un grad de anxietate foarte inal si un sentiment de neputinta, trantindu-se la pamant pentru ca muschii nu-l asculta. Sugestibilitate foarte mare.

B.Tulburarile de tip dezinhibitiv sunt legate de o crestere a procesului de excitabilitate si se clasifica in:

. tulburarile de disconfort episodic primar si secundar si

. reactiile episodice:

1. Tulburarile de discomfort episodic sunt de doua feluri:

A.Tulburari de discomfort episodic cu caracter critic primar poate aparea sub forma: epileptica si instinctiva.

In disconfortul epilectic, se manifesta prin faptul ca si inceputul si sfarsitul sunt foarte bruste, individul pierde contactul cu realitatea, iar comportamentul ulterior este haotic. Copilul se descarca neselectiv pe lumea inconjuratoare de la obiecte pana la persoane. Are o stare afectiva nediferentiata, intentia este difuza si nu poate fi banuita, constiinta este ingustata, ceea ce expica amneziile ulterioare. Terminarea actiunii nu determina satisfactie, se face automat fara a sti de ce o face.

In disconfortul instinctiv, inceputul si sfarsitul crizei sunt bruste, copilul are o stare afectiva nediferentiata, dar isi satisface nevoile primare, iar obiectul pe care se descarca este este cel cautat.

B.Disconfortul episodic cu caracter critic secundar are doua forme: impulsiv si acting-out.

Cel de tip impulsiv are un aspect de criza de scurta durata cu inceput si sfarsit bruste. Constiinta nu se ingusteaza, copilul isi da seama ca nu face bine, desi actiunea este antisociala.

Cel de tip acting-out se prezinta astfel: copiii, in ciuda unui comportament supus, isi schimba comportamentul brusc, devin agresivi, incep sa consume alcool si sunt si ei uimiti de ceea ce fac. Reactie bizara la o persoana normala. Este prezent la puberi si adolescenti.

c)Rectiile episodice sunt tulburari de comportament ce apar ca simptome in alte tulburari (nevroze, psihoze, insuficiente psihice).

DSM 3 clasifica tulburarile de comportament in:

1. Tulburari de conduita

2. Opozitionismul provocator

3. Hiperactivitatea cu tulburari de atentie

1. Tulburarile de conduita se caracterizeaza prin incalcarile repetate ale regulilor sociale importante si ale drepturilor de baza ale altor persoane. Majoritatea simptomelor pot avea repercursiuni legale pentru ca incalca regulile de condiuta civilizata.

2. Opozitionismul provocator este un pattern comportamental caracterizat prin incalcarea repetata a regulilor sociale importante a drepturilor de baza ale altor persoane neascultare, negativism, provocare, opozitie fata de autoritate. Este o tulburare de natura sociala. Cand un copil sufera de una din aceste tulburari trebuie sa tinem cont de rolul social al copilului, de comportamentele asteptate de la el si de cum se conformeaza el la acste cerinte.

Studiile facute pe 177 copiii intre 7-12 ani au aratat ca diagnosticul de tulburare de conduita coreleaza cu un anumit profil de personalitate al tatalui biologic (tatal biologic poate avea un comportament antisocial, antecedente penale, suspendari de la scoala, tulburari de personalitate die tip antisocial si chiar condamnari pe linie criminalistica). Alteoir diagnosticul coreleaza cu profilul de personalitate al rudelor biologice. In familiile cu tulburari antisociale severe riscul de transmisie e foarte mare. Alte studii afirma ca relatiile disfunctionale timpurii parinte-copil sunt buni predictori ai unor slabe adaptari scolari in clasele primare.

O tulburare de conduita trebuie sa prezinte cal putin trei din urmatoarele comportamente:

v    fura

v    lipseste de acasa peste noapte de cel putin doua ori;

v    minte des;

v    pune foc deliberat;

v    chiuleste des de la ore;

v    intra prin efractie in diverse locuri;

v    distruge proprietatea altora;

v    se comporta crud cu animalele;

v    forteaza pe altcineva la relatii sexuale;

v    foloseste arme in dispute;

v    initiaza des dispute fizice;

v    se comporta brutal cu altii;

Opozitionismul provocator presupune si el repere importante pentru diagnostic; daca manifesta cel putin cinci din urmatoarele caracteristici sau comportamente deviante denota opozabilitate:

isi pierde cumpatul adesea;

se contrazice des;

este usor de distras;

adesea sfideaza sau refuza cerintele adultilor de a se conforma la regula;

face deliberat lucruri ce enerveaza pe cei din jur;

invinovateste pe altii pentru propriile greseli;

este usor de enervat de altii;

adesea este furios si-i respinge pe ceilalti;

adesesa este razbunator si are tendinta de a face in ciuda;

are stereotipuri verbale;

are un limbaj obscen si injura.

3. Hiperactivitatea cu tulburari de atentie are urmatoarele caracteristici majore:

Sustinere slaba a atentiei si persistenta scazuta a efortului in sarcina de rezolvat. In special la copiii dezinteresati, delasatori; se plictisesc repede de sarcinile repetitive, trec de la una la alta,isi pierd concentrarea, gresesc la sarcinile de rutina daca sunt lasati fara supraveghere.

Controlul impulsurilor este inrautatit sau slab satisfacut. Copiii manifesta inabilitatea de a se opri si gandi inainte de a actiona, de a-si astepta randul cand se joaca sau discuta cu altii. Exista tendinta de a opta pentru recompense immediate si nu de a lucra pentru recompense pe termen lung. Nu au capacitatea de a-si inhiba comportamentul in functie de cerintele situatiei.

Actiunea excesiva, irelevanta pentru sarcina sau slab reglata de cererile situationale. Copiii ce se misca intruna fara a face nimic desi dau aceasta impresie. Copii ce realizeaza miscari suplimentare nenecesare, pentru realizarea sarcuinilor indicate; ei se straduiesc, dar nu iese nimic bun, desi dau impresia ca participa in mod real.

Respectarea deficitara a regulilor, in special fara supraveghere nu se datoreaza unei slabe intelegeri a limbajului, memoriei, neascultarii, ci pentru ca ei nu-si pot regla comportamentul in conformitate cu instructiunile.

Alte caracteristici:

Varietate mai mare ca cea normala in timpul executiei sarcinii. Copiii dovedesc instabilitate in ceea ce priveste calitatea, acuratetea si viteza executiei, ceea ce duce in plan scolar la performante fluctuante. Nu reusesc sa-si mentina atentia, interesul in sarcini repetitive de lunga durata (in sarcinile care nu-l motiveaza, obositoare). Cu ei trebui elucrat individualizat , date sarcini motivante, dar nu foarte obositoare (deficitul de atentie), pentru a se obtine rezultate satisfacatoare, dar nu performante.

Aceste manifestari apar de timpuriu 3-4 ani, iar la altii la 7 ani se prezinta clar ca manifestari de hiperactivitate.

Variatia situationala; caracteristicile majore prezinta o variatie situationala foarte mare:

- Performanta buna in acvtivitati de tip 1 la 1 cand se implica tatal, ca autoritate si care are un rol mai mare in compensarea lor;

- Performanta buna la actiuni noi sau cu un grad crescut de interes, sau care implica consecinte immediate care ii afecteaza;

- Situatii problematice: repetitive, familiare si de grup. De aceea nu se pot integra in ciolectiv si adesea sunt marginalkizati

Evolutie relativ cronica. Multi copii hiperactivi manifesta aceste caracteristici inca din timpul copilariei sa adolescentei, principalele simptome se inrautatesc cu varsta de unde rezulta si deficitul in dezvoltare: ei nu-si inhiba comportamentul nu-si regleaza modul de activitate nu-si sustin atentia si aceasta le blocheaza progresul.

Prevalenta si evolutie:

- 3-5% dintre copii au aceasta tulburare;

- 3:1 sunt baieti;

- exista in toate grupurile etnice, in toate tarile;

- este mai prezenta la indivizii cu precedent in tulburari de conduita, la ce cu ticuri, cu dificultati de invatare;

debuteaza sub 4 ani in 50% din cazuri, dar tulburarea este recunoscuta abia odata cu inceperea scolii;

-evolutia tulburarii este defavorabila si adesea este asociata cu Q.I. scazut sau cu tulburarea mentala a parintilor (prognosticul este cu atat mai negativ;

- esecul scolar este principala complicatie.