Administratia si cetatenii

Daca pana acum s-a vorbit despre participarea si colaborarea grupurilor organizate ale societatii cu administratiile publice din timpurile noastre, in acest punct se deschide una din marile probleme ale pluralismului politic si social, si anume: trebuie sa se limiteze participarea acestor grupuri organizate sau dimpotriva ea trebuie extinsa la toti cetatenii? Raspunsul este clar. Intr-o societate care considera libertatea drept una din valorile sale esentiale, nimeni nu poate fi obligat sa se incadreze in asemenea grupuri. Oricine poate sa se afilieze la un partid politic sau sindicat daca doreste acest lucru, insa nimeni nu trebuie sa faca acest lucru contrar vointei sale. Totusi, daca se porneste, in acelasi timp, de la pluralism si de la libertate trebuie sa ne punem intrebarea daca participarea se extinde la acei care nu sunt integrati in grupuri.

1 Aspecte introductive

Problema prezinta dificultati, nu atat din punct de vedere al convingerilor comune ale societatii, cat din punctul de vedere al celor care sunt subiecti participanti si, inainte de toate, se pune problema nivelurilor de participare la deciziile administrative.

In principiu, inexistenta unor bariere intre stat si societate si, in consecinta, participarea tuturor cetatenilor este una din ideile esentiale ale statului democratic de drept.

Doctrina juridico-administrativa, unica existenta in Europa de-a lungul a multi ani in materie de administratie, vorbeste deja de mai mult timp de ceea ce se numeste exercitarea privata a functiilor publice. Este vorba despre cazurile in care indivizii participa la elaborarea unor acte sau la indeplinirea unor misiuni proprii ale administratiei. Aspectele evidentiate de catre doctrina erau colaborarea obligatorie a anumitor profesii, mai ales sanitare, in conditii de catastrofa si, in conditii normale, prestarea de servicii de catre intreprinzatori privati prin intermediul mecanismului juridic al concesiunii. In plus, trebuie facuta distinctia dintre un simplu administrat, supus actiunii administrative in mod nediferentiat sau care se limiteaza la a o suporta si administratul calificat, care are acces la instantele birocratice si care este consultat asupra deciziilor.

Este clar ca in toate aceste cazuri era vorba numai de a participa la executarea deciziilor sau la indeplinirea de misiuni sau prestari de servicii, sau, atunci cand participarea afecta adoptarea acestor decizii, subiectii participanti erau intreprinzatori privati care aveau o mare putere economica. 

Noul mod de tratare se refera la faptul ca participarea se extinde si la adoptarea deciziilor, nu numai la executie. Aici trebuie sa avem in vedere reactia politica fata de ostilitatea crescanda a particularilor, in ultimele decenii, in fata unei puteri a statului a carei capacitate de opresiune este acum mult mai mare decat in epocile trecute. Dar, in orice caz, se pretinde ca participa persoanele cu o anumita prosperitate economica, care fac parte din paturile sociale superioare si ca, prin intermediul mijloacelor de comunicare, ele au un acces amplu la informatii. Se pare cu nu exista nici un motiv pentru ca pregatirea si executarea marilor decizii care afecteaza viata comunitatii (a caror adoptare revine formal politicienilor) sa se realizeze de catre birocrati, fara ca cetatenii sa aiba si ei ceva de spus de vreme ce, in societatea actuala, exista destule mijloace tehnice pentru a le oferi acces la informatii si la decizii. Aceasta isi are originea in dezvoltarea actuala a ideii de participare cetateneasca la care s-a facut referire cand s-a vorbit de situatia actuala a administratiilor.

Oricat ar parea de banal, esenta democratiei este conducerea cu si pentru oameni.. Acest lucru inseamna ca democratia nu reprezinta doar dreptul de a alege. Conducerea cu si pentru oameni este un parteneriat - un parteneriat intre oameni si liderii in care si-au investit increderea. In democratiile din toata lumea, populatia joaca un rol important in guvernarea de zi cu zi. Administratia publica locala ar trebui sa incurajeze si sa faciliteze acest rol.

Parteneriatul dintre liderii alesi si populatie presupune sinceritatea liderilor. Populatia ar trebui sa aiba acces la informatiile care au efect asupra ei. Aceasta inseamna ca cetatenii sunt consultati in momente cheie de decizie in procesul de guvernare. De exemplu, implicarea populatiei ar trebui sa fie un element cheie al procesului bugetar, fie prin sondaje de opinie privind nivelul de satisfactie al cetatenilor fata de furnizorii serviciilor publice, fie prin participari cat mai consistente in cadrul sedintelor consiliului local. Cetatenii ar trebui, de asemenea, sa se ofere voluntari pentru participarea in diferite comisii si grupuri operative in scopul de a ajuta administratia locala sa rezolve unele probleme. Ei pot veni cu idei noi sau pot monitoriza o activitate sau un proces important. Si in Romania, cativa primari de orase au constituit grupuri de cetateni cu care se consulta si care ii ajuta in adoptarea deciziilor.

In concluzie, cetatenii ar trebui sa stie cum sunt adoptate deciziile, cum sunt elaborate bugetele locale si cum sunt ele aprobate. De asemenea, ar trebui sa stie cum sunt cheltuiti banii si cum sunt colectate veniturile. Chiar daca ei sunt prinsi in agitatia vietii zilnice incat adesea par ca nu sunt interesati, iar incercarea de a-i informa si educa pentru a le forma cultura administrativa pare un efort inutil, acest efort nu este fara rost, ci pur si simplu foarte greu. Din aceasta cauza, participarea cetateneasca in Romania trebuie sa depaseasca stadiul declarativ si sa se transforme intr-un factor coerent si constant ca fundament al unei democratii sanatoase.

O problema importanta care se pune este cea a cailor de participare. Aceasta problema nu are caracter tehnic, desi are implicatii de acest tip, dar, inainte de toate, are caracter politic si organizatoric. Legile recunosc principiul participarii si precizeaza problemele la care trebuie sa se refere (puterea parlamentara in general, activitatea organismelor publice care afecteaza bunastarea sau calitatea vietii, protectia consumatorilor si a utilizatorilor). Insa, participarea, asigurata in cadrul strict politic prin alegeri si intr-un context diferit prin grupuri organizate, nu pare a fi usor de realizat prin alte mecanisme.

In primul rand, trebuie sa se tina seama ca, in general, politicienii nu doresc crearea unor noi cai participative. Acest lucru este logic,  intrucat ar insemna consfintirea stabilirii unei puteri rivale cu cele proprii, obtinuta legitim in urma alegerilor democratice. In mod normal politicienii solicita crearea unor asemenea cai pe care le utilizeaza atunci cand sunt in opozitie, dar pierd orice interes pentru acestea cand ajung la putere.

Exista, deci, un obstacol politic de prima importanta, dar nu trebuie sa se uite ca aspectul organizatoric nu este nici el minor.

In afara cazului marilor grupuri organizate, micile organizatii si asociatiile particulare si mai departe cetateanul neintegrat in aceste grupuri, sunt slab pregatite pentru a participa si nici structurile administrative nu sunt proiectate pentru aceasta, mai ales in cazul modelului continental european de traditie franceza. Administratiile anglo-saxone si, in special, cele din Regatul Unit cunosc anumite mecanisme de implicare, cum ar fi ancheta, care consta in a realiza o ampla consultare populara inainte de a adopta o decizie administrativa importanta, precum si includerea reprezentantilor consumatorilor si utilizatorilor in organele conducatoare ale unor corporatii publice. Dar pe langa faptul ca, in acest ultim caz, rezultatele    s-au dovedit mediocre, institutiile respective au prins cu greu radacini, atunci cand exista, in tarile din Europa.

Ramane, astfel, deschisa problema aspiratiei nerealizate a unei participari specifice societatii pluraliste si statului democratic de drept. Marile decizii care afecteaza viata publica continua sa fie adoptate de catre politicieni si grupurile birocratice, in consens cu grupurile sau sectoarele puternice ale societatii. Micile asociatii si organizatii si cu atat mai mult indivizii izolati, cu toata bunavointa autorilor textelor legale si constitutionale, nu au, in realitate, in democratia pluralista un alt canal de participare decat alegerile.

2 Modalitati de implicare a societatii civile in deciziile publice

Interesul pentru promovarea participarii cetatenilor la luarea deciziilor de politica publica reprezinta un interes relativ nou pentru guverne. Dezvoltarea acestui interes la nivel international a avut loc pe fondul crizei institutiilor politice, deficitului de consens intre partidele politice si liderii politici, slabirii capacitatii statului de a rezolva singur toate problemele societatii. Guvernele, dar si organizatiile private, initiaza din ce in ce mai mult procese formale de consultare in diverse zone de politica publica si asistam la o crestere a dialogului intre diversi actori sociali in exteriorul institutiilor politice traditionale[1].

A. La nivel central , implicarea societatii civile in deciziile publice se realizeaza , in principal , in procesul de formulare a politicilor publice

La nivelul Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare ( OECD) s-au elaborat numeroase studii privind  caile de implicare a cetatenilor in procesul de elaborare a politicilor publice , facandu-se distinctia intre diferitele grade de implicare a societatii civile : informarea - consultarea- participare activa.

Informarea - reprezinta o relatie cu sens unic in care guvernul produce si furnizeaza informatii pentru uzul cetatenilor .Ea are in vedere atat accesul pasiv la la informatie pe baza cererii cetatenilor ,cat si masuri active ale guvernului de a disemina informatia catre cetateni.

Consultarea - reprezinta o relatie in dublu sens , in care cetatenii furnizeaza un feedback catre guvern . Ea se bazeaza pe definirea prioritara de catre guvern a problemei asupra careia li se va cere opinia cetatenilor .

Participarea activa -este o relatie bazata pe un parteneriat cu guvernul , in care , in care cetatenii sunt angajati activ in procesul de elaborare a politicilor publice[3].

Studiul indica faptul ca , in deceniul trecut toate tarile OECD au crescut foarte mult cantitatea si calitatea informatiei oferita cetatenilor, consultarea se afla si ea in crestere , desi exista diferente mari de la o tara la alta. Parteneriatul activ , este cu toate aceasta rar intalnit in tarile OECD. Aceasta se explica prin faptul ca forma restrictiva a relatiei de parteneriat cu doua sensuri este mai intanita intre guvern si grupurile de interese , unde dialogul este frecvent si uneori continuu - tipice sunt relatiile dintre Ministerul Agriculturii si organizatiile fermierilor , intre ministerele economice si afaceri  cazuri de coruptie. Aceast insa nu reprezinta parteneriat cu societatea civila.

Exista si o "pseudo-participare" atunci cand scopul participarii este acela de a informa cetatenii cu priviri la decizii, de a bloca plangerile lor sau de a manipula opiniile exprimate de acestia. Consultarea si participarea pot sa apara in diverse zone de politica publica, de la diferite tipuri de servicii, la aspecte ce tin de dezvoltarea economica, protectia mediului, educatie, cultura etc. Nu mai putin, consultarea/ participarea pot sa apara pe diverse componente ale procesului de politica publica, de la stabilirea de scopuri si obiective pentru strategii de politica publica, la implementare si evaluare.

Deoarece principalul mod prin care societatea civila este implicata in politica guvernului se realizeaza prin intermediul consultarilor conduse de guvern , este important sa explicam principalele mecanisme prin care ele se realizeaza si problemele pe care acestea le pot intalni.

Exista doua moduri de baza prin care poate fi implicat publicul in formularea politicilor publice : consultarea cu publicul larg si , discutia cu un grup restrans de parti interesate  cheie. In practica , consultarea publicului in ansamblul sau este foarte rar intalnita.

a) Atunci cand este consultat un grup restrans de interese, ministrul cauta sa afle opinia unui grup restrans de oameni sau organizatii care ar putea fi afecta de o anumita problema sau propunere. Aceasta se poate realiza fie in scris, fie chemandu-i la o intalnire. Ea reprezinta o forma usoara si rapida de consultare , care necesita resurse putine.

O intalnire permite un schimb onest de idei care-i ofera grupului posibilitatea de a modela dezvoltarea unei politici publice. In schimb, consultarile scrise nu permit astfel de discutii intre guvern si tinde sa ramana in cadrul stabilit de gandirea initiala a guvernului. Mai general , conducerea discutiilor intre guvern , de obicei prin ministrii de resort , - si grupurile societatii civile de-a lungul unei perioade mari de timp pot da nastere unei relatii intre acestia : societatea civila capata informatii interne in ceea ce priveste nevoile guvernului , prioritatile , termenele , si astfel poate mai usor sa identifice modul in care poate influenta activitatea viitoare a guvernului.

Pentru ca acest exercitiu sa fie folositor , este important ca gama organizatiilor consultate sa fie suficient de variata pentru a oferi o diversitate a punctelor de vedere. Nu este neaparat esential ca entitatile consultate la acest stadiu sa fie reprezentative , in sensul strict al cuvantului , este mai important ca ei sa fie capabili sa identifice diferite solutii posibile pentru rezolvarea problemei si sa aiba experienta practica in acea problema.

Exista si riscuri in cazul acestor consultari restranse :

riscul ca guvernul sa fie capturat de anumite interese , ca un anumit interes particular sa aiba o influenta disproportionata asupra deciziilor guvernamentale , prin persuasiune sau coruptie. Acest risc poate fi inlaturat prin pastrarea unor inregistrari ale discutiilor purtate.

Riscul ca aceste consultari sa nu fie reprezentative pentru publicul larg , si pentru acest motiv este de preferat ca aceste consultari sa aiba loc doar in ceea ce priveste problemele tehnice care nu suscita interesul marelui public .

b) Cea de- a doua forma de consultari , cea cu publicul in general, tinde sa intervina intr-un stadiu mai tirziu , de obicei atunci cand guvernul a facut o parte din munca si a selectat optiunea preferata. Motivul este ca principalul instrument pentru consultarea publicului este intotdeauna consultarea documentului care schiteaza propunerea de politica publica , atat in forma scrisa , dar si electronica . Ar fi ideal ca aceasta ar trebui sa fie dublata de alte metode , cum ar fi mesele rotunde , dar acest lucru se intampla foarte rar. Este motivul pentru care aceste consultari cu publicul larg sunt folosite mai mult pentru urmatoarele scopuri :

- sa identifice efectele neintentionate si problemele ;

- sa stimuleze dezbaterea publica , care poate mari intelegerea publica si acceptarea propunerii ;

- sa permita guvernului sa preintampine reactia publicului fata de propunere ;

- sa ajute guvernul sa medieze interesele opuse .

Experienta practica in tarile care practica consultari sau parteneriate active cu societatea civila a aratat ca in acest proces pot aparea o serie de dificultati practice si bariere culturale .

Dificultatile practice sunt legat de urmatoarele aspecte :

furnizarea informatiei de catre guvern.  Guvernul are nevoie sa furnizeze informatii de baza legate de topica pe care o doreste societatea civila : natura si scopul dezbaterii , datele de baza , optiunile luate in considerare , termenele de raspuns pentru actiunea guvernului si daca este necesar si o forma preliminara a propunerii de politica. Daca informatia este lunga , ea trebuie transmisa in rezumat.

Nevoia de claritate cu privire la scopul propunerii. In acest document , este important ca guvernul sa clarifice cine este consultat ( si cine ar mai trebui consultat ) , la ce interval si in ce probleme. Guvernul trebuie de asemenea sa clarifice orice aspect sau problema care sunt inevitabile si nu pot fi redeschise. Cu toate acestea, guvernul nu trebuie sa cada in capcana de a trasa un cadru prea restrictiv care ar putea sa influenteze consultarile.

Furnizarea timpului necesar pentru societatea civila pentru a raspunde guvernului. Cea mai intalnita plangere la adresa guvernului este cea legata de lipsa timpului necesar pentru cetateni de a raspunde .Este important sa reamintim faptul ca respondentii au si alte cereri in acelasi timp si nu pot abandona ceea ce fac , iar uneori , pentru a raspunde au nevoie de timp pentru a strange informatii sau a-si consulta membrii. Unele tari acorda doua -trei luni pentru consultarile publice importante.

Utilizarea unei varietati de tehnici . Abordarea traditionala consta , pentru consultarile restranse, in circulatia unor documente explicative urmata de mese rotunde , iar pentru consultarile publice , se prefera simpla circulatie a documentului. La ora actuala ,exista insa o serie de alte tehnici care pot fi utilizate precum : tinerea de adunari publice si audiente, utilizarea juriilor cetatenilor sau focus grupurile, anchetele si abordarile bazate pe utilizarea tehnologiei informatiilor. Intrucat nu exista o tehnica unica corecta , este important sa se utilizeze o varietate de tehnici.

Modul de analiza a raspunsurilor. O problema des intalnita printre ministrii care practica consultarea este cum sa analizeze raspunsurile si sa le asimileze in decizia finala. O solutie ca , atunci cand se elaboreza documentul supus consultarii, guvernul sa decida care sunt problemele cheie si care sunt variantele de raspuns asteptate , pentru ca a fi redactata o lista scurta cu problemele cheie . Apoi se va cere repondentilor sa-si structureze raspunsurile ca replica la acele intrebari. Totusi este necesar sa fie incluse si cateva intrebari deschise , invitand la comentarii pentru punctele suplimentare. Responsabilitatea deciziei finale apartine insa guvernului.

Lipsa feedback-ului . O alta problema consta in faptul ca guvernul nu furnizeaza un feedback referitor la produsul consultarii. Este de asemenea recomandabil sa respondentii sa fie anuntati despre eventualele decizii ale guvernului in legatura cu problemele dezbatute.

Inafara de aceste dificultati practice , exista o serie de bariere culturale care ingreuneaza consultarea . Unele sunt obiectii de principiu , altele sunt obiectii legate de fundamentele practice , iar altele tin de teama de a pierde puterea.

Obiectile de principiu au in vedere urmatoarele aspecte :

legitimitatea : politicienii tind sa se considere ei insisi drept concretizarea opiniei publice intrucat ei sunt alesi , in timp ce ONG-urile nu. In mod similar , institutiile guvernamentale se considera singurele legitimate sa guverneze , responsabile numai in fata ministrilor .

raspunderea . O reactie obisnuita a ministrilor si ministerelor este ca ei sunt raspunzatori in fata Parlamentului , in timp ce ONG-urile nu. Aceasta afirmatie este insa doar partial adevarata , intrucat chiar si in tarile in care Parlamentul joaca un rol activ , el se concentreaza mai mult pe dezbaterea legislatiei , si mai putin pe tragerea la raspundere a guvernului pentru actiunile sale.

Responsabilitatea : se considera ca in procesul de consultare este vorba de a face optiuni politice , si aceasta este treaba ministrilor , si nu a functionarilor.

Reactia fata de luarea deciziei de catre privati. In tarile foste -comuniste deseori exista o reticienta fata de influenta grupurilor de interese asupra deciziilor publice.

In cazul primelor trei obiectii este vorba de o neintelegere , intrucat scopul consultarii este de a afla opiniile societatii civile in anumite probleme si nu de a obtine un acord in privinta deciziei. Consultarea nu trebuie sa restrictioneze optiunile deschise ministrilor. Chiar daca guvernul are nevoie de un input din partea celor consultati , trebuie insa intotdeauna sa mentina o independenta fata de acestia. Distinctia importanta care trebuie sa se faca este ca procesul de consultare trebuie sa furnizeze informatii care vor informa procesul de luare a deciziei guvernamentale , dar luarea deciziilor ramane in responsabilitatea ministrilor , si in spatele acestora a Parlamentului , si acest lucru trebuie sa fie clar pentru cei consultati. Cea de a treia obiectie este una de natura obiectiva intrucat exista riscul ca guvernul sa fie capturat de grupurile de interese.

In ceea ce priveste obiectiile practice , acestea se refera la urmatoarele aspecte:

ministrii nu au experienta in ceea ce priveste consultarea , ei nu au abilitatile necesare sa faca asta.

Consultarea presupune o munca suplimentara , iar personalul ministerelor nu resursele de timp necesare sa faca asta . Ministrii petrec prea mult timp sa elaboreze textul legii , si prea putin sa evalueze impactul acestei legislatii.

Consultarea este un proces costisitor , dar este mult mai costisitor sa aprobi o lege care nu merge sau sa furnizezi un serviciu care nu raspunde nevoile cetatenilor.

In general ,oamenii nu inteleg problemele supuse dezbaterii. De obicei aceasta neintelegere se datoreaza faptului ca ministrii publica documente tehnice fara fundamente explicative , sau fara explicarea contextului si a scopului.

Putin oameni raspund , si aceia care raspund nu sunt in general reprezentativi.

In ceea ce priveste obiectiile legate de teama de a-i pierde puterea , acestea sunt de obicei neexprimate.

Guvernele din toate tarile , intr-o masura sau alta , sunt reticiente sa-si imparta puterea si informatia. Traditia secretului birocratic si ascunderea adevarului sunt greu de inlaturat , mai ales in tarile fost-comuniste. Dar functionarii publici trebuie sa inteleaga noul context democratic in care isi desfasoara activitatea si ca se afla acolo pentru a servi cetateanul si nu invers.

In final trebuie sa se inteleaga faptul ca orice incercare de implica societatea civila in procesul de elaborare a politicilor publice trebuie sa mearga dincolo de aceste argumente si obstacole. Societatea civila, la randul ei , trebuie sa fie pregatita sa-si argumenteze implicarea atunci cand guvernul o accepta. O  atentie deosebita trebuie acordata implicarii societatii civile in planificarea strategica , care ridica o serie de probleme particulare legate de faptul ca acest proces de planificare strategica este in mod inerent mai complex si mai sensibil , ca nu exista decat o experienta limitata in analiza strategica si elaborarea politicilor in tarile est-europene , ca nu exista structuri tehnice la nivelul aparatului de lucru al guvernului care sa se ocupe de analiza si implementare si nici structuri in contrapartida la nivelul societatii civile care sa coordoneze , analizeze si sintetizeze input-urile venite din partea ONG-urilor.

La nivel local, implicarea cetatenilor are in vedere[5]:

A. Implicarea cetatenilor in dezvoltarea economica

Implicarea cetatenilor in procesul de planificare si de realizare a strategiei necesita mai mult decat o simpla participare a doar uneia dintre parti a reprezentantilor intregii comunitati. Este necesar, astfel, sa se tina cont de varietatea de grupuri de interese in procesul de dezvoltare economica, dar si de motivul pentru care acestia sunt interesati. Aceste grupuri pot include, de exemplu, comercianti, intreprinzatori, bancheri, investitori, agenti imobiliari, proprietari, reprezentanti ai fortei de munca, grupuri orientate spre protectia mediului inconjurator si reprezentanti ai comunitatii care vor suporta consecintele dezvoltarii. Trebuie facute eforturi speciale pentru implicarea membrilor acestor grupuri atat in faza de brainstorming, cat si in atunci cand optiunile specifice sunt facute ca si cum toti sunt implicati in procesul de strategie, planificare si implementare a dezvoltarii economice locale (DEL).

B. Participarea cetatenilor la elaborarea bugetului

Din moment ce bugetul este instrumentul prin care se comunica si se planifica actiunile administratiei locale, conducatorii acesteia trebuie sa faca un efort deliberat pentru a afla ce cred cetatenii despre programele si politicile curente, precum si despre serviciile prestate in acest context. Cetatenii trebuie intrebati care servicii ar trebui consolidate si extinse, care este nivelul de importanta pe care il atribuie fiecarui program sau proiect in parte. In mod frecvent, atunci cand isi stabilesc politica bugetara si prioritatile, conducatorii administratiei locale se bazeaza pe opiniile celor din subordine si ale managerilor regiilor locale, precum si ale unor cetateni cu o "prezenta vocala" mai pregnanta. Insa, in oricare din aceste cazuri, adevaratele necesitati si preferinte ale cetatenilor pot fi distorsionate semnificativ.

Procesul de intocmire a bugetului necesita, in prealabil, o buna intelegere a comunitatii si a nevoilor sale specifice. Acest lucru poate fi realizat prin discutia directa cu locuitorii si prin strangerea datelor si informatiilor de la nivelul intregii comunitati.

C. Participarea cetatenilor in procesul decizional al contractarii imprumuturilor

Participarea publica in adoptarea deciziilor privind solicitarea de credite de catre o administratie locala este importanta pentru ca cei care acorda creditul sunt interesati de a obtine garantii ca acesta va fi returnat. Desigur ca proiectul respectiv, pentru a fi aprobat, trebuie sa fie bine fundamentat tehnic si financiar. Dar cei care vor plati, in ultima instanta, sunt cetatenii orasului fie direct, fie prin renuntarea la alte servicii.

Un oras functioneaza cel mai bine daca cetatenii si administratia colaboreaza si impartasesc obiective comune. Este absolut necesar pentru autoritatea locala sa poata arata unui potential creditor ca proiectul propus se incadreaza in planul de dezvoltare pe termen lung si pe termen scurt al orasului.

Toti acesti factori cresc sansele de reusita ale proiectului, deci si sansele de acordare a creditului si, in ultima instanta, sansele de returnare.

Odata adoptata decizia pregatirii unei solicitari de credit trebuie organizata o Comisie Cetateneasca avand ca sarcini de baza asigurarea participarii cetatenesti in formularea proiectului, in procesul solicitarii de credite si in mentinerea legaturii cu alte grupuri implicate in proiect. Comisia Consultativa Cetateneasca este responsabila de dezvoltarea unui plan privind participarea publica in proiectul respectiv. Acest plan va urmari asigurarea unui flux de informatii constant in ambele sensuri intre administratia publica locala si public, inclusiv opiniile si temerile cetatenilor privind proiectul. Pentru aceasta, vom prezenta in continuare cateva instrumente de lucru:

Analiza factorilor interesati este folosita pentru a determina cine este interesat, implicat, afectat sau are influenta asupra unui proiect.

Sondajele de opinie sunt utilizate pentru a afla opiniile si atitudinile cetatenilor. Un sondaj bine condus va masura, de asemenea, nivelul de cunostinte al cetatenilor pentru a aprecia si pe ce se bazeaza opiniile si atitudinile rezultate. Realizarea unui sondaj de opinie ar trebui sa se faca de catre institutiile de specialitate care asigura o marja redusa de eroare. Este, insa, si cel mai rapid si sigur mod de a afla opiniile publicului.

Focus grupurile sunt utilizate pentru cercetarea calitativa, pentru a determina ce cred oamenii despre una numit subiect. Un focus grup are rolul de a colecta informatii si a identifica problemele potentiale. Nu este, insa, potrivit pentru rezolvarea conflictelor. Aceasta metoda ofera administratiei publice locale informatii necesare pentru a finisa definirea proiectului sau a modului cum este popularizat acesta.

Intalniri si audieri publice. Cele doua instrumente sunt asemanatoare, dar difera in scop si grad de formalitate.

O intalnire publica este o intalnire oarecum informala intre responsabilii administratiei publice locale pentru un anume proiect si reprezentanti ai comunitatii. Scopul este pe de o parte ca reprezentantii administratiei locale sa aiba ocazia de a auzi opiniile publicului interesat privind initiativa ce se pregateste si de a culege idei despre cum sa gestioneze mai bine proiectul, iar pe de alta parte ca reprezentantii comunitatii sa aiba sansa de a-si exprima opiniile si de a influenta punerea in practica a initiativei. Reprezentantii autoritatii locale trebuie sa prezinte un raport public asupra discutiilor purtate, dupa terminarea intalnirii.

O audiere publica este similara cu o intalnire, dar mult mai formala. Ea este, de obicei, organizata ca ultima ocazie pentru ca publicul sa-si prezinte pozitiile inainte de adoptarea deciziei finale asupra proiectului sau inainte de semnarea contractului de creditare. Dat fiind nivelul crescut de formalitate al audierii, reprezentantii autoritatii locale trebuie sa pregateasca raspunsuri pentru toate comentariile primite in timpul audierii de la public, iar aceste raspunsuri trebuie sa faca parte din procesul verbal si din raportul public asupra intalnirii.

Toate instrumentele prezentate trebuie sa fie adecvate scopului si momentului propus pentru solicitarea opiniei cetatenilor. Ele pot fi folosite nu numai la solicitarea unui imprumut, dar si in elaborarea politicii financiare sau a proiectului de buget, ca si in planificarea proiectelor de investitii sau stabilirea criteriilor de performanta ale serviciilor publice.

Nivelul de participare al comunitatii intr-o activitate sau alta poate fi urmarit in figura nr. 4.1.

Figura nr. 4.1 - Nivelul de participare al comunitatii la diferite activitati

Sursa: Pamfil, C., Tiron-Tudor, A., Serban, D., Giosan, V., Gherasim, I. - Manual de instruire in domeniul finantelor publice locale, Managementul Schimbarii, Editia a II-a: Editura Omniscop, Bucuresti, 2000